Teodora Marinescu
1284 vizualizări 26 iul 2018
Liderul de la Casa Albă şi preşedintele Executivului UE au început discuţiile privind reducerea tarifelor şi a altor bariere în comerţul între SUA şi UE. Cele două părţi au acceptat să suspende impunerea unor noi taxe până la finalizarea negocierilor, inclusiv taxele vamale la autoturisme şi piesele de schimb din Uniunea Europeană, cu care preşedintele american ameninţase anterior.
”Am convenit astăzi ca, înainte de toate, să acţionăm pentru zero taxe, zero bariere şi zero subvenţii pentru mărfurile industriale non-auto,” se arată în documenul emis după întâlnirea Trump - Juncker de miercuri. ”De asemenea, vom colabora pentru a reduce barierele şi a creşte schimburile comerciale în domeniul serviciilor, produselor chimice, farmaceutice, medicale, precum şi pentru soia. Soia este un domeniu important. Uniunea Europeană va începe aproape imediat să cumpere mai multă soia de la fermierii noştri.”
Surprinzător, comerţul cu soia este important pentru Trump, ale cărui politici sunt susţinute de agricultorii care o cultivă, odată cu escaladarea războiului comercial cu China, unul din cumpărătorii principali de pe piaţa americană.
"Am avut o zi foarte importantă. Începem să negociem chiar acum, dar deja ştim unde o să ajungem", a declarat Trump în cadrul unei conferinţe de presă cu Juncker, desfăşurată la Casa Albă. ”Între SUA şi UE există cel mai important acord bilateral, în valoare de 1 trilion de dolari,” explică preşedintele american într-un mesaj pe twitter. ”Dorim să intărim această relaţie comercială, în beneficiul comun al cetăţenilor americani şi europeni.”
Negocierile se vor întinde pe o perioadă mai mare de timp, iar Donald Trump va încerca să rezolve şi problema noilor taxe impuse de americani la importurile de oţel şi aluminiu, care au declanşat imediat măsuri similare ale europenilor la importurile de motociclete Harley Davidson şi la whiskey.
SUA şi UE au mai anunţat că vor lucra împreună pentru a reforma Organizaţia Mondială a Comerţului şi pentru a se adresa practicilor incorecte în comerţ, au declarat Trump şi Juncker într-o declaraţie comună.
”Am venit să încheiem un acord şi asta am făcut,” a declarat Jean Claude Juncker la finalul întânirii.
”Am identificat mai multe domenii în care putem lucra împreună. Vom colabora pentru obiectivul de zero tarife la produsele industriale,” a declarat Juncker pentru reporteri, în urma vizitei sale în SUA. ”UE va construi mai multe terminale pentru importul de gaze naturale lichefiate din SUA.”
Oficialii europeni au fost surprinşi de profesionalismul cu care preşedintele american a abordat negocierile. ”Am întâlnit UN ALT TRUMP decât cel pe care îl ştiam,” a mărturisit unul dintre membrii delegaţiei UE. ”Altul decât cel care scrie mesajele pe twitter şi provoacă tot tărăboiul mediatic. Era concentrat şi implicat şi - în mod evident - decis să rezolve problema acestui acord.”
Desigur că Trump a punctat în stilul caracteristic, pentru alegătorii americani, succesul întâlnirii cu Juncker. ”Este evident că UE, reprezentată de Jean Claude Juncker, şi SUA, reprezentată de omul vostru de încredere, se iubesc,” a scris preşedintele american lângă o fotografie sugestivă.
În afară de eliminarea taxelor, cele două părţi au convenit să demareze negocieri şi pentru armonizarea standardelor şi simplificarea schimburilor comerciale din industria chimică, farmaceutică şi a produselor medicale. Uniunea Europeană a dat semnale că va mări importurile de gaz lichefiat din Statele Unite, subiect intens criticat de Trump în precedenta întâlnire de la Bruxelles.
”E grozav să ne înţelegem din nou cu UE,” concluzionează Trump. ”A fost o zi importantă pentru comerţul liber.”
Nu este clar cât vor dura negocierile dintre SUA şi Uniunea Europeană şi - mai ales - cât timp va rezista acordul de suspendare a impunerii noilor taxe vamale cu care cele două părţi s-au ameninţat reciproc în ultima perioadă. Mai sunt multe subiecte delicate de abordat, printre care controversatul Acord Transatlantic (TTIP), reformarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau importurile de produse agricole. Reprezentanţii UE îşi menţin rezervele, deoarece se tem de schimbările bruşte şi radicale de atitudine ale preşedintelui Donald Trump, remarcate în discuţiile similare pe care americanii le-au avut cu China la sfârşitul anului trecut.

 

 

Citește și: