Emil Popescu - Mediafax
1340 vizualizări 26 nov 2012

Altex a vândut în cele trei zile de campanie Black Friday, împreună cu Mediagalaxy, produse de 15 milioane de euro, iar Flanco de circa 12,1 milioane euro, au anunţat retailerii.

"În topul vânzărilor s-au situat televizoarele LED, frigiderele, maşinile de spălat, urmate de laptopuri şi tablete. Din cele trei zile de vânzări, cel mai mare volum a fost înregistrat în prima zi, pe 23 noiembrie, când vânzările au ajuns la 6 milioane de euro", a comunicat Altex, într-un comunicat.

Flanco a anunţat că a avut vânzări de 55 milioane lei (12,1 milioane euro la cursul BNR de vineri). Cele mai căutate produse au fost televizoarele cu ecran plat, notebook-urile, tabletele, aparatele foto, maşinile de spălat şi produsele electrocasnice încorporabile.

Ceilalţi retaileri nu au anunţat vânzările de Black Friday.

Numărul mare de vizitatori a blocat site-urile unor retaileri, alte pagini au funcţionat cu dificultate, iar în cazul unor magazine stocurile multor produse s-au epuizat chiar după primele ore ale zilei de vineri. De asemenea, unele magazine fizice de electronice şi electrocasnice au fost vineri aglomerate.

Conceptul Black Friday, preluat de pe piaţa americană, marchează intrarea în sezonul de cumpărături de iarnă prin acordarea de reduceri semnificative de preţuri, în general pentru o zi.

Citește și: