Fosta prezentatoare TV Gabriela Vrânceanu Firea a pierdut definitiv procesul cu Narcisa Iorga, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), după ce a contestat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ordonanţa procurorului prin care i se aplica o amendă administrativă de 1.000 de lei pentru ultraj şi şantaj, scrie Pagina de Media.

"Deunăzi am trăit prima mea experienţă în calitate de intimat, adică pârât, într-un dosar penal direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Petenta, adică <pârâcioasa>, a fost nimeni alta decât Gabriela Vrânceanu Firea. Tot ea, după ce m-a făcut cum i-a venit la gură vreo trei ani la rând. N-am reacţionat. Am tăcut şi am încasat", povesteşte Narcisa Iorga pe blogul personal.

"Apogeul l-a atins împreună cu Corneliu Vadim Tudor într-o emisiune din decembrie 2009", adaugă ea, referitor la emisiunea tv în care Gabriela Vrânceanu Firea, în prezent senator, ar fi ameninţat-o că va dezvălui întâmplări din perioada în care membra CNA lucra pentru publicaţia Jurnalul Naţional.

"Se va dovedi cine este. Eu îi transmit doar că dacă mai îndrăzneşte să pronunţe numele meu în anumite contexte peiorative şi să facă aprecieri la persoana mea voi spune şi eu pe post cu martori cum era scoasă din toaleta Jurnalului Naţional când lucra acolo", a spus Firea în cadrul unei emisiuni în anul 2009.

"Eu nu spun deocamdat nimic. Dacă mai îndrăzneşte… Va regreta toate aceste amenzi pe care le propune şi le provoacă. Toate aceste amenzi (…). Pentru că doamna Iorga nu are altă ocupaţie (..). Eu o avertizez că ar fi bine să se abţină(…)", a mai adăugat ea, potrivit Pagina de Media.

Audiată în luna mai a anului trecut, Firea a declarat că "în condiţiile în care postul Antena 3 fusese sancţionat de nenumărate ori la sesizarea Narcisei Iorga, care în cadrul şedinţelor consiliului avea o atitudine extrem de agresivă la adresa sa, de multe ori adresându-i jigniri, a avut acea reacţie în emisiune, cerându-i nu să se abţină de la exercitarea atribuţiilor de membru CNA, ci să înceteze comportamentul jignitor şi abuziv la adresa sa şi a echipei sale, atât în timpul difuzării emisiunii, cât şi cadrul audierilor în cadrul şedinţelor consiliului".

Citește și: