12765 vizualizări 13 ian 2015

Nu există justificare pentru crimă! Eu nu înţeleg cum e posibil să se fi ajuns la discuţii despre cât de mult au meritat-o, au căutat-o.

Cred că percepţia individului faţă de limitele moralei este o chestiune atât de intimă, încât nu poate fi folosită în nici un caz drept argument pentru a motiva acte criminale sau încălcarea legii, în general. Inclusiv libertatea are graniţe în acest sens, pentru că nu te poţi manifesta decât până acolo unde acţiunile tale devin o îngrădire a dreptului de care se bucură celălalt.

Să mă explic: nu trebuie să-i iubească nimeni pe cei de la Charlie Hebdo. Nu e obligatoriu, e opţional. Îşi făceau meseria cu pasiune şi o tratau ca atare, aveau un umor mai mult sau mai puţin apreciat, aveau opinii mai mult sau mai puţin împărtăşite de ceilalţi. Când au fost împuşcaţi cu sânge rece discutau organizarea unui proiect pe teme de rasism şi se gândeau la mijloace prin care să-şi poată ajuta semenii. Oamenii care i-au cunoscut foarte bine i-au descris şi e suficient să-i ascultaţi vorbind despre prietenii lor ucişi – în măsura în care au mai avut puterea să vorbească – ca să înţelegeţi că nu erau nişte nesimţiţi insensibili cărora chiar nu le păsa de nimeni şi de nimic în afară de ei.

Dar nu asta e important. Puteau fi oricum. Puteau fi nişte creaturi recalcitrante şi crude, cu minime tendinţe umaniste şi total lipsite de empatie. Puteau fi nişte neisprăviţi cronici, cu umor ambiguu şi cultură limitată – unii chiar asta cred despre ei. În nici un fel de circumstanţe, NIMENI, dar absolut nimeni de pe tot pământul acesta, care mi se pare din ce in ce mai trist, nu avea dreptul să le tragă un glonţ în cap.

Nu obligă nimeni pe nimeni (şi nu ar avea nici dreptul să o facă) să considere interesant ceea ce pare banal, să ia drept adevăr universal o inepţie, să aprecieze drept senzual ce consideră pornografie, să râdă când crede că e de plâns. Sau să tacă atunci când consideră că trebuie să se exprime.

Legea, în schimb, ne obligă pe toţi să nu încălcăm drepturile şi libertăţile celuilalt. Iar atunci când acest lucru se întâmplă, tot ea ne oferă mijloacele prin care putem sancţiona. Există o Convenţie europeană a Drepturilor Omului care explică, în puţine cuvinte, în articole clare, exact aceste lucruri. Al cărei prim articol se referă la dreptul la viaţă. Nimic nu justifică faptul de a ucide, aşa cum nu există nici un fel de circumstanţe atenuante ale violenţei şi extremismului de orice fel. E problema ta cum şi până unde poţi iubi, pe cine deteşti, care ţi-e Dumnezeul şi dacă alegi să n-ai, ce-ţi place să mănânci la micul dejun şi dacă eşti sau nu pasionat de politică, schi fond sau încălzirea globală. Dar devine problema tuturor atunci când, pentru oricare din motivele de mai sus, sau altele similare lor, te hotărăşti, în numele propriei definiţii despre dreptate, să-l elimini pe cel care nu-ţi împărtăşeşte viziunea. Poţi să-l ignori. Poţi să-l dai în judecată. Poţi să-ţi ceri dreptul la replică.

Dar nu-l poţi omorî. La fel cum nu poţi căuta explicaţii pentru faptul că a fost executat public, fără drept de apel.

Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european şi este manager al mai multor proiecte pe justiţie, educaţie şi integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.

Citește și: