8333 vizualizări 18 mai 2015

Ştiţi cum se întâmplă? Ca atunci când se stinge, brusc, lumina. Pare blitzkrieg, dar este, în fapt, de cele mai multe ori, rezultatul unui proces îndelungat şi minuţios pregătit, cu precizie chirurgicală. Îl favorizează absenteismul şi se desfăşoară în linişte, ca şi cum nimic nu s-ar petrece, de fapt.

1. Se subminează până la prăbuşire instituţii-cheie în lupta împotriva corupţiei şi cele care joacă un rol important în menţinerea echilibrului democratic. Aici se poartă bătălia primordială, pentru că pilonii justiţiei funcţionale şi societatea civilă care se manifestă participativ sunt baza cea mai solidă a statului de drept. Dintr-o dată, DNA ,,abuzează’’ de rolul său, judecătorii şi procurorii sunt ,,agresivi’’ şi ,,politici’’, dosarele sunt instrumentate în mod ,,arbitrar’’. Se nasc teorii despre infiltrări ale serviciilor secrete în justiţie, sunt atacate cu agresivitate nume importante din sistem, se numesc în funcţiile-cheie oameni cu o pregătire precară şi cu trecut ambiguu (a se vedea şefia DIICOT). Instituţii precum ANI devin, peste noapte, ,,inutile’’ şi li se reduce, în mod semnificativ, rolul, până la suprimare.

2. Se modifică echilibrul puterilor. Republica semi-prezidenţială, în absenţa un preşedinte care să ştie, tocmai în virtutea atribuţiilor conferite de această formă de guvernământ, cum să reacţioneze la derapaje, se transformă în dictatură parlamentară, care dispune în mod discreţionar de putere pe două căi: imunităţi şi utilizarea dreptului de a legifera împotriva intereselor propriului stat şi ale propriilor cetăţeni. Legile se fac cu şi pentru corupţi, votul în camere devine paravan împotriva măsurilor dispuse de organele judiciare, pachete legislative cu importanţă majoră se adoptă tacit, cu vot secret, fără explicaţii, fără consultare sau dezbateri prealabile. ,,Aleşii’’ devin mici Dumnezei pe pământ, se dezvoltă clanuri, reţele, se spală bani, protejaţii acţionează nestingheriţi. Concomitent, ia amploare cultul personalităţii, apar salvatori de mândrie a neamului, mesaje către ţară şi tot ce-i românesc, se închiriază stadioane. Se flutură batiste roşii ca la 23 august.

3. Începe vânătoarea de vrăjitoare. Tot ce nu e conform cu standardele şi nivelul de pregătire din partid trebuie să cadă. Intelectualii nu mai reprezintă repere, educaţia nu mai este considerată o prioritate, plagiatul e o modă, bacalaureatul devine depăşit. Peste noapte, Pleşu are amante, Patapievici e turnător şi trădător de ţară, Liiceanu rupt de realităţi iar consideraţiile domniei sale, peste măsură de intelectualiste. Principala emisiune de cultură generală a ţării se intitulează „Te pui cu blondele”. Se produce fenomenul de restitutio, sunt replantaţi în funcţii dinozaurii, promovarea culturii se face prin festivaluri de tip Cântarea României, ICR devine instrument de propagandă, USR capătă nuanţe politice, se trezesc din morţi fiii patriei. Nu mai facem filme despre sumbrul adevăr, jucăm teatru pentru popor. Teatru Naţional. Vocile care se ridică împotriva acestui circ generalizat intră în underground.

4. Presa tace. Televiziunea naţională tace. Sau difuzează producţii cu Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici populişti. Televiziunea privată e aservită politic într-o proporţie zdrobitoare, vedetele zilei sunt nişte caricaturi care frizează grotescul, informaţia devine can-can. Principalele ştiri sunt despre elodii, divorţuri, violuri şi ritualuri mortuare. Dezbaterile pe teme politice se desfăşoară în format de freak-showuri, actualitatea pare desprinsă din rubrica ,,bancul zilei’’. Singurul breaking news cu audienţă îl constituie faptul că, periodic, Pământul e ameninţat de asteroizi şi din 30 în 30 de zile vine sfârşitul lumii, după toate calendarele, luate pe rând. Nu se ştie niciodată când poţi dispărea, ca specie, astfel încât zilele care au mai rămas pot fi petrecute cu pocăinţă şi donaţii la BOR sau printre mici şi bere, cu prietenii. Puţinii jurnalişti care vorbesc în mod public despre ce se întâmplă, de fapt, constituie deja un nucleu izolat, sunt catalogaţi drept agitatori, răzvrătiţi, anti-sistem. Li se construiesc trecuturi, li se intentează procese, li se bagă pumnul în gură, la propriu. Dreptul la libera exprimare devine interpretabil până la limita asimilării adevărului exprimat în mod tranşant cu insulta şi calomnia.

5. Societatea civilă intră în silentio stampa. Oamenii par interesaţi de orice altceva în afară de ce se petrece în jur şi poate avea un impact devastator, pe termen lung, asupra libertăţii lor. Nu se mai protestează în stradă, pentru că s-a dovedit, în multiple rânduri, un exerciţiu ,,inutil’’. Unii se tem de consecinţe la locul de muncă sau primesc ameninţări dacă anunţă manifestaţii. Nu se mai practică solicitări de informare cu privire la activitatea instituţiilor publice, pentru că ,,noi suntem mici, tot ei între ei fac jocurile’’.

Nu mai scriem scrisori, nu mai pichetăm parlament, guvern şi sedii de partide, nu mai votăm la următoarele alegeri locale, pentru că şi aşa nu avem pe cine. Nu ne înscriem în partide politice întrucât ele sunt, a priori, corupte. Nu formăm asociaţii şi grupuri de rezistenţă pentru că nu avem la ce. Toţi, o apă şi-un pământ. E greu, dar noi ducem bine greul. Suntem năpăstuiţi, însă e o chestiune de soartă şi destin istoric cărora nu ne putem opune. Tot ce e mai trist ni se întâmplă nouă, pentru că merităm.

Dacă vă sună familiar, înseamnă că a început, deja. Să ne victimizăm, să ne compătimim, să ne urăm baftă la destinul istoric şi să ne luăm de-o grijă, odată. 

Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european şi este manager al mai multor proiecte pe justiţie, educaţie şi integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.

Citește și: