23738 vizualizări 30 dec 2014

Am vorbit atunci cu mulţi prieteni care păreau la capătul puterilor şi al speranţei, care se simţeau dezamăgiţi şi trădaţi, care nu mai vedeau nimic dincolo de întunericul care se aşternuse. Am transformat înfrângerea lui Ponta într-un ţel personal şi am făcut o promisiune, aproape inconştientă, că el nu va fi preşedinte, că un astfel de om nu ne poate guverna pe noi, cei mulţi, cu mintea trează şi cu viitorul copiilor noştri în faţă.

Am luptat cu forţa pe care numai îndârjirea absurdă a celui care nu mai are nimic de pierdut o poate degaja. Iar astăzi, 30 decembrie 2014, domnule preşedinte Klaus Iohannis, scriu ca să vă întreb daca a fost, cu adevărat, o victorie şi, mai ales, să încerc să înţeleg a cui. A dumneavoastră? Dacă e aşa, nu aţi pornit la drum cu o atitudine de învingător.

Camarila cea nouă nu e cu mult diferită de cea veche, domnul Mihalache e pe lista dumneavoastră de consilieri, împreună cu alte nume ce ridică multe semne de întrebare, bugetul e semnat într-o formă, pentru unii, de-a dreptul absurdă, partidul nu pare a se grăbi să scape de numele controversate, şefia lui e încredinţată unui om care nu a excelat prin nimic şi care s-a remarcat, imediat după numire, doar prin strălucitoarea prezenţă în studiourile Antenei 3. Credeţi că România lucrului bine făcut ar trebui să aibă, ca însemn distinctiv, avatarul mediocrităţii?

A fost victoria noastră? Cu siguranţă că nu. Ponta încă ne guvernează, se auto-guvernează, îşi face cadou de Crăciun ordonanţe de urgenţă, continuă bâlciul doctoratelor, numeşte miniştri care sunt o ruşine şi o palmă pe obrazul diasporei, partidul pe care îl reprezintă se asigură că tocmai acele proiecte de legi care vizează o evoluţie politică democratică şi transparentizarea procesului de vot sunt îngropate cât mai adânc şi aruncate cât mai departe de o posibilă dezbatere: legea partidelor politice, legea cu privire la votul electronic, legea votului prin corespondenţă. Ponta iese de la Cotroceni fluturând un zâmbet triumfător atribuit consultărilor fructuoase pe care le-a avut cu preşedintele nou ales (de noi) şi schimbului de urări de bine cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Dumneavoastră sărbătoriţi, domnule Preşedinte? Că noi nu prea. Nici familiile celor morţi în accidentul de pe lacul Siutghiol. Oare şi-au pus amenda sub brad, cu gândul la cei plecaţi? Nu am văzut sau auzit vreo reacţie din partea dumneavoastră. Or fi avut baronii locali responsabili de pierderea unor vieţi omeneşti şi de cloaca de la ISU Dobrogea sărbători mai fericite?

Eu am aflat, în zilele recepţiei de instalare de la palatul Cotroceni, pe care urmează să-l transformaţi, înţeleg, într-o a doua casă, că în diaspora asta atât de hulită, dar atât de prezentă, care a stat în stradă, în ploaie şi frig, pentru statul de drept, pe care aţi acceptat să o reprezinte un nimeni cu poleială de securist, că familia unui tânăr de 33 de ani care a ars de viu în septembrie, tânăr plecat la muncă, în Belgia, să-şi întreţină familia, încă aşteaptă să-i fie trupul repatriat. Fetiţa lui de 5 ani încă aşteaptă să-l plângă. Despre asta o fi ştiind noul ministru, domnule Preşedinte? Sărbătorile familiei acelui tânăr cum or fi fost?

Eu nu mai cred în miracole. Intru în noul an cu sufletul amestecat şi cu poveşti triste în minte, ale unor oameni care au luptat pentru nimic. Mai intru cu un îndemn pe care-l fac aproape cu aceeaşi îndârjire cu care am stat, atunci, la alegeri, în faţa secţiei de vot: în stradă! E iminent, e acut, e indispensabil pentru încheierea acestui capitol de coabitare, spoială şi compromis pe care nu-l merităm.

E singura soluţie.

În rest, vă doresc o noapte a Anului Nou cu suflet plin, cu minte limpede. Şi un 2015 fără ei.

Ramona Strugariu este de profesie jurist, are un master în drept european şi este manager al mai multor proiecte pe justiţie, educaţie şi integrare socială. Autor de poezie. În prezent, lucrează la departamentul lingvistic al Consiliului Britanic de la Bruxelles.

Citește și: