13239 vizualizări 2 nov 2015

Vreţi, nu vreţi, undergroundul românesc s-a născut şi a crescut pe terase improvizate, cu generatorul lângă dormitorul-baracă, în subsoluri cu igrasie şi fără ventilaţie, în case boiereşti cu bulină, dar fără autorizaţie, în frigul din hale şi săli de repetiţii refăcute în grabă. Cu fire lipite în mijlocul concertului şi scene improvizate, cu lumina care cădea de zece ori pe seară şi lumea care aplauda ca la zile de naştere.

Doar aici s-au jucat primele piese de teatru independent, s-au format şi s-au certat trupe, s-a citit poezie şi s-au atârnat tablouri pe pereţi. Pentru că arta incomodă şi sunetele adevărate nu au avut niciodată autorizaţie de funcţionare, nici investitori. Unde voiaţi să se întâmple? În Casa Poporului?

Am petrecut cei mai frumoşi ani din viaţa mea în bombe cu ceas – La Grande Maguy, Hard And Heavy, Under, Sovata. Am pus muzici şi am băut kilometri de shot-uri în pivniţe, în fum gros, făcând mişto de un cutremur care speram să ne prindă pe stradă. Am văzut, alături de voi, filme în cinematografe care stau să cadă la prima pală şi mi-am pus ochelarii pe ochi la afteruri de unde puteam să nu mai plecăm.

Ne-am crezut invincibili şi nemuritori. NU suntem. Din păcate. Am fost, în schimb, cum am fost şi la marşul de ieri, împreună. Certaţi la şpriţ sau prieteni vechi, cu sau fără pletele de pe vremuri, cu geci de piele sau cu copii în cărucioare. Sper să rămânem împreună.

Patronii pe care-i vreţi executaţi în piaţa publică, alături de cei care au dispărut în iadul de vineri, sunt vinovaţi. Suntem vinovaţi, împreună, pentru Vama Veche unde se îngrămădeşte o ţară, vară de vară. Sunt vinovaţi pentru Centrul Vechi care a pus Bucureştiul pe harta city-break-urilor. Sunt vinovaţi pentru câteva sute de albume şi câteva zeci de trupe. Lucrurile astea nu s-au născut din improvizaţii riscante, nu pentru că ”Merge şi aşa”, ci pentru că ”Altfel nu se poate!”. Aşa a fost. La Bucureşti, la Berlin, Ia Istanbul. Nu o să mai fie aşa. Din păcate. Din fericire.

Respect şi toate gândurile mele pentru cei care nu mai sunt şi pentru cei care suferă, pentru prieteni, copii şi părinţi. Au fost parte din familia extinsă care m-a primit întotdeauna, indiferent de cât de idiot am fost sau cât de tare am greşit.

VLAD TĂUŞANCE, trainer

Citește și: