Sorin PÂSLARU
2045 vizualizări 12 mai 2015

Dacă cineva a gândit premeditat subminarea guvernului Ponta prin introducerea impozitului pe bacşiş, atunci a dat o lovitură de maestru. Cine sunt într-o societate nodurile de comunicare? Chelnerii, taximetriştii, coafezele şi frizerii.

Se spune că în Grecia investitorii deştepţi au ieşit de pe piaţa bursieră în urmă cu 10-15 ani,  atunci când până şi frizerii îţi dădeau ponturi, adică ce acţiune urma să crească şi de ce.

Să ataci acum printr-un impozit absurd şi birocratic tocmai această breaslă înseamnă să-ţi dai foc la valiză din punct de vedere electoral. Nouăzeci la sută din subiectele de discuţie desfăşurate astăzi în restaurante, frizerii şi taxiuri, adică fix acolo unde oamenii vorbesc cel mai mult, sunt despre noua ”taxă Ponta”. Sau ”taxa Orlando Teodorovici”?

Lovitura va fi covârşitoare pentru cei care au gândit această măsură. Impactul în starea de spirit a populaţiei va fi mai mare chiar şi decât tăierea salariilor de 25% din 2010, asumată de preşedintele Băsescu.

Raţional ar părea să aibă sens ca şi aceste venituri, care sunt în medie de 1.000-2.000 de lei pe lună de persoană, să fie impozitate. Dar modul de impunere este atât de prost gândit – cu bon suplimentar, cu număratul banilor la intratul şi la ieşirea din schimb, cu dreptul de percheziţionare încât nici nu merită comentarii. Este complet rupt de realitate, consumă timp şi nervi şi nu îşi atinge în niciun fel scopul.

Absurditatea este atât de mare, încât se ajunge ca până şi hârtia şi cerneala folosite pentru emiterea bonului să valoreze mai mult decât cei 16% aferenţi unui bacşiş de 10 bani.

Nu mai vorbim de minutele folosite pentru dusul şi adusul bonului, care pot ajunge la o oră din timpul însumat regulamentar de lucru de opt ore al unui chelner. Într-o economie competitivă, cum este cea americană spre exemplu, salariile se calculează la oră, astfel încât oamenii ştiu că dacă îşi alocă o jumătate de oră de atenţie unei activităţi şi îşi depun toată energia să o desfăşoare la un nivel de calitate ridicat, atunci vor fi recompensaţi corespunzător.

Uluitoare graba cu care a fost inventat şi aprobat acest impozit, în condiţiile în care nu ar aduce la bugetul statului decât circa 160-170 de milioane de lei pe an. Aceasta înseamnă doar 1,3% din impozitul pe profit încasat anul trecut de guvern, adică 12 miliarde de lei şi 0,07%, adică sub 1 la mie din veniturile totale la bugetul consolidat al statului de 214 miliarde de lei în 2014.

Ca un impozit să fie aplicabil, manualul de economie spune că trebuie să fie uşor de administrat. Când consumă mai multă energie şi timp decât produce, atunci este un impozit prost.

Membrii guvernului au lipsit la lecţia despre istoria fanarioţilor. (Sau poate chiar au învăţat-o foarte bine? J) Caragea Vodă, Vodă Sturdza sau Suţu au rămas fiecare în amintirea oamenilor prin tot felul de taxe născocite pentru a-şi rotunji averile la care râvneau înainte să ajungă pe tronul Moldovei sau al ţării Româneşti.

Aşa o să rămână în memoria colectivă Victor Ponta şi Orlando Teodorovici – cei care au pus taxe pe bacşiş. Lipsa de înţelegere a realităţii businessului şi faptul că guvernul nu îşi dă seama că rolul său este de a înlesni tranzacţiile în economie şi nu de a le frâna prin piedici birocratice îi vor arunca pe cei doi până la urmă de la putere.

Scăderea CAS  cu cinci puncte procentuale a lăsat în economie 6 miliarde de lei, deci într-un fel guvernul ”dă” de 37 de ori mai mult decât ”ia” (cele 160 de milioane de lei venituri suplimentare din impozitul pe bacşiş), însă măsura este atât de nepopulară, încât nu va putea fi compensată nici măcar cu scăderea TVA de la 1 iunie.

Numai o îmbunătăţire cu 10% a profitabilităţii companiilor de stat ar fi adus la buget de 4-5 ori mai mulţi bani decât această măsură. Nu mai vorbim de redevenţele petroliere neschimbate, de anularea unor datorii de sute de milioane de lei ale CFR S.A sau ale complexurilor energetice.

În 2014 veniturile nefiscale la bugetul consolidat au fost de 17 miliarde de lei, în scădere cu 0,1% faţă de anul anterior, în condiţiile în care veniturile totale au crescut cu 7%, până la 214 miliarde de lei. Cele 160-170 de milioane de lei preconizate a fi strânse în 2015 din impozitul pe bacşiş reprezintă chiar 1% din veniturile nefiscale, unde intră profitul companiilor de stat.

Este bine că bonul fiscal a devenit acum o normalitate în orice restaurant sau chioşc, însă prigoana după cei care muncesc de dimineaţa până seara să câştige un ban de pâine trebuie să înceteze. Numai asta le lipsea taximetriştilor, mulţi dintre ei ajunşi aproape la stadiul de roboţi prinşi câte 10-12 ore pe scaun, să îşi mai bată capul cu încă un impozit şi să îşi numere permanent banii din buzunar.

Voi vreţi bon pentru un leu bacşiş? Dar voi puneţi pe site toate cheltuielile absurde pe care le faceţi cu mii de lei pe o băncuţă în parc şi cu ceasuri aurite de sute de mii de euro? Vreţi bani? Dar arătaţi-ne ce faceţi cu banii noştri.

Niciun director de achiziţii din orice instituţie publică cu un buget mai mare de un milion de lei pe an – spital, şcoală, agenţie, casă de cultură, primărie – nu doarme bine noaptea, pentru că ştie cum sunt umflate de cinci, până la zece ori sumele plătite pentru contracte date firmelor deţinute de verişori şi alţi interpuşi, şi voi veniţi să îi prigoniţi pe chelnerii cu 800 de lei pe lună salariu pe cartea de muncă? Oare nu vă gândiţi că la un moment dat tensiunea asta acumulată va exploda? Chiar vreţi ca România să ia foc?

Sorin Pâslaru este redactor-şef al publicaţiei Ziarul Financiar

Citește și: