337 vizualizări 6 nov 2018

Vând idealuri, vând idealuri, vând idealuri.

15 idealuri, 7, 3, un ideal.

De oricâte e nevoie ca să crezi că e real.

Bea asta! Îmbracă-te cu aia!

Dormi pe salteaua asta! Chituieşte-ţi aşa baia!

Ascultă muzica asta, doar aşa esti "cul".

Uită-te la filmele astea, fii vintage da' şi new school.

Ai bani? Heeei, ne place! Adică ţi-i vrem.

Ai timp liber şi n-ai ce face? Te vedem.

Uite o viaţă perfectă, două, trei, cinci,

Uite un concurs, sigur o să câştigi!

Uite un zâmbet perfect, tre' să arăţi ca aici.

Ai un vis? Cu siguranţă îl atingi...

Dacă alergi spre el încălţat cu ce îţi vindem noi.

Dacă eşti femeie te facem să te simţi ca un butoi.

Compară-te cu altele şi apoi realizează

Că doar produsele noastre te salvează.

Tre' să ai telefonul cutare ca să fii de ajuns,

O anume ţinută şi un anume fel de tuns.

Poartă-te aşa, dacă vrei să te acceptăm.

Fă gălăgie şi tam-tam, dacă vrei să ne uităm.

Ai grijă să nu faci o mişcare proastă,

Altfel nu mai primeşti ce-ţi doreşti: aprobarea noastră!

Fii macho când trebuie, sensibil când trebuie,

Autoritar când trebuie, înţelegător când trebuie.

Fă multi bani, dar fii şi tot timpul acasă.

Fii mare divă da' după 5 după-masă.

Fii tot ce vrei + ce aşteptăm noi de la tine.

Zâmbeşte chiar dacă eşti gol şi zii-ne că eşti bine.

Şi noi ştim că n-o să te simţi niciodată îndeajuns

Dar iei bani lunar şi mecanismul merge uns.

O să-ncerci să umpli gol după gol după gol

Da' o să cazi şi-o să cazi şi-o să cazi iar la sol

Şi o să-ţi mai dăm 2 clişee şi 3 citate,

Fiin'că pari prost şi uşor de dat pe spate.

Şi tu poate eşti sau poate nu

Da' în orice caz, ne dai banii că n-ai încotro.

Cumpără, Cumpără, Cumpără! Toata lumea insistă.

Fii tu românul care-n realitate nu există!

 

Citește și: