611 vizualizări 8 ian 2019

Dragă feminista de carton,

Fizic, mental şi spiritual

Nu există egalitate între sexe.

Şi nici nu-i unul mai bun ca altul. Despre ce vorbim?

Suntem făcuţi să fim complementari şi o ştim.

Există lucruri pe care femeia nu le poate face mai bine ca un bărbat

Şi lucruri pe care un bărbat nu le poate face mai bine ca o femeie, garantat!

Pentru că suntem cablaţi să formăm un întreg

Iar restul e un "război" inutil şi bleg.

Feminismului îi stă bine în politic şi social,

N-are ce căuta în dragoste şi personal.

Faci aceeaşi treabă şi eşti plătită mai puţin?

Sunt cu tine, te înţeleg şi te susţin.

N-ai aceleaşi drepturi ca restul lumii?

Şi te discriminează pe baza de sex, unii?

Atunci e de luptat şi de câştigat!

Nu când ai tu chef cu nu ştiu ce căcat.

Restul sunt nuanţe inutile,

Apelat la tertipuri şi băgat fitile.

Lasă-ţi părul să crească pe picioare, foarte bine!

Da' asumă-ţi decizia, nu te lua de mine.

N-ai cum să lupţi pentru toleranţă în lumea toată

În timp ce dictezi ce ar trebui să-mi placă.

E treaba ta ce faci cu viaţa ta.

E treaba mea dacă-mi placi, sau nu, aşa.

Deciziile tale sunt doar ale tale,

Fiecare om are preferinţe personale.

Nu-mi explica despre patriarhat

Şi despre cum eşti asuprită, ca şi cum eu-s vinovat!

Alea sunt frustrări şi fiţe de doi lei.

Urăşti bărbaţii? Nu mai interacţiona cu ei.

Cred ca adevăratele feministe se răsucesc în mormânt,

Că au pornit o mişcare pentru drepturi egale pe pământ,

Drept de vot, anti abuzuri, violenţă,

Egalitate în faţa justiţie, jurisprudenţă

Şi acum apare câte o copchilă frustrată,

Narcisistă, ipocrită şi supărată

Care nu ştie lupta reală, dar se foloseşte de placă

Ori de câte ori viaţa-i nedreaptă şi ea e înfuriată.

Hai să ne trezim! Viaţa se întâmplă!

Cu toţii avem parte de soare sau de pâclă.

Adevăratele probleme nu stau în meschinării

Trend-uri, preferinţe şi copilării.

Şi bărbaţii sunt judecaţi şi suferă,

Şi noi avem presiuni sau visuri ce se spulberă.

Să ştii că lumii nu-i pasă, nici de mine, nici de tine,

În egală măsură. Şi nici mie nu-mi convine.

Da' viaţa nu-i dreaptă, lumea nu ne datorează nimic

E numai vina noastra, dacă băgăm doar supă la plic.

Şi da, aşa-i, unii bărbaţi n-au părăsit grota

La fel cum unele sunt feministe doar până vine nota

Pentru fiecare porc, mârlan şi misogin

Există o curvă care distruge şi profită din plin.

Ambele păduri au uscături şi frumuseţe,

Oameni frumoşi, urâţi, minţi isteţe şi minţi creţe...

Şi pentru ambele, viaţa este foarte dură.

Nu cred că soluţia se obţine prin ură!

Repet, e vorba de social şi politic

Nu de fiţe şi poziţia din care facem pipi.

 

Citește și: