434 vizualizări 25 dec 2018

E multă gălăgie în jur, dar eu nu o mai aud!

Şi nu pentru că-s surd sau pentru că-s băut

Ci pentru că am învăţat ce e de făcut

În perioadele de sărbători şi petrecut.

E rândul Crăciunului, a venit iar!

Şi toate companiile vor ce am în buzunar.

Totul e ambalat, colinde peste tot,

Zâmbete perfecte-n poze, produse de top,

Tablouri perfecte, şemineuri, luminiţe

Spiriduşi, reni, crăciunei şi crăciuniţe.

Sloganuri ce-mi explică cum totu-i despre mine,

Globuleţe, băuturi şi betele fine.

Cu un cont în bancă, fericirea-i garantată!

Dacă iubeşti, fă-ţi la noi o rată!

Sau poate ai toţi banii şi deja ai şi ales,

Eşti şi mai aproape de fericire contactless la POS.

Oferte, reduceri, bla bla, căcat pansat!

De parcă-i vorba despre asta sau cine are cel mai mare brad.

 

Tot ce vă doresc eu e linişte şi pace!

Cui e certat îi doresc să se împace

Cui e departe-i doresc să fie aproape

Şi cine n-are nimic s-ajungă să aibă de toate!

Să ne găsim pe la vreun păhărel,

Că ne ştim cu toţii printr-o ea sau un el,

Că eu am oamenii mei

Şi ei pe-ai lor pe lângă ei,

Care, la rândul lor, îi au pe alţii

Şi ăia îşi au şi ei fraţii.

Şi tot aşa. Şi tot aşa.

Hai, să ne trăiască comunitatea!

Albul să se aştearnă peste suflete şi străzi,

Bucuria micilor plăceri să apară în ogrăzi,

Căci ea calmează, gălăgia aşa piere

Şi abia atunci ne bucurăm de ce avem în apropiere.

Şi nu-i vorba despre cine dă şi cine cere.

E vorba de omenie prin sate şi cartiere.

De bunici revăzuţi, de familii reîntregite,

De fraţi şi surori ce-şi iartă ieşiri greşite,

De suflete străine care se-mprietenesc,

De îndrăgostiţi vechi care poate se regăsesc,

De cărbuni sau lemne care mocnesc şi pocnesc,

De 2,3,5 vinuri fierte care se ciocnesc,

De oameni dragi care râd şi povestesc...

Mda, asta vă doresc!

Şi timpul...

Să vi se blocheze, un pic, într-un moment frumos.

Pe drumuri, pe apă, prin aer sau pe jos,

Vă doresc să ajungeţi acolo unde vreţi să fiţi cel mai tare!

Că asta înseamnă de fapt să te bucuri de o sărbătoare.

Crăciun fericit!

 

Citește și: