Departamentul Life - Mediafax
303 vizualizări 12 feb 2019

La noi salariul nu-i pe măsura muncii,

Părinţii abia au cu ce să-şi crească pruncii,

Pleacă 16 oameni pe oră din ţară

9% din populaţie semnează cu degetul, cifră reală

Se moare în spitale din chestii ireale

Politicul, economia, infrastructura, sunt disfuncţionale,

Se comit abuzuri, zi de zi, oriunde ai fi,

Iar normalul? Nici nu mai ştim a-l defini!

Şşşt, nu vorbi despre asta!

N-o să te mai placă lumea...

 

La noi, dacă eşti tânăr, eşti exploatat.

Perspectivele de viitor sunt de căcat

Vrei sa faci orice, tre' să dai şpagă,

Se vrea orice, de la tine, în mare grabă,

Ce alţii consideră drepturi, pentru noi sunt privilegii,

Omul normal nu există în ochii legii,

Omul corect nu-şi găseşte locul,

Jigodiile şi oportuniştii sufocă şi omoară totul,

Talentul nu este recunoscut,

Inteligenţa nu-i un atu încurajat şi crescut

Să fii bun e perceput că te dai mare

Să-ţi ceri drepturile înseamnă că te crezi tare

Pupincuriştii ajung mereu departe

Şi cei ce vor dreptate nu obţin rezultate.

Şşşt, nu vorbi despre asta!

N-o să te mai placă lumea!

 

La noi politicienii te fură pe faţă -

Te-ai culcat şi... hap! Un OUG, până dimineaţă.

Sunt mafioţi, cocalari, slab pregătiţi

Infiltraţi oriunde, ca să nu poată fi opriţi

Ne fac de ruşine peste tot în lume

Că-i UE, că-i NATO, ştim cu toţii ce se spune,

Chiar şi când suntem turişti o simţim, ştim cum e,

Când am fost, ultima oară, pe lista de exemple bune?

Şşşt, nu vorbi despre asta!

N-o să te mai placă lumea...

 

Da' despre ce să vorbesc?

 

Rubrica asta se cheamă #GÂNDURI,

Adică tot ce văd în jur procesez şi pun în rânduri.

Vorbesc de date, empiric, de realităţi dure, ciclic,

Că viaţa în România nu este un picnic.

Cât pot să ignor, social şi politic?

Astea ne guvernează viaţa!

Aspectele astea tre' să fie în regulă ca să ni se lumineze faţa...

 

"Păi da, da' eşti artist, faci şi muzică, eşti şi actor...

Dacă superi pe cine nu trebuie!? Dup-aia nu te mai vor!

Tu tre' să fii vandabil şi iubit de popor,

Să fii uşor de digerat şi pe placul tuturor,

Că dup-aia zic toţi că eşti cu politica şi-o arzi prea serios..."

 

Păi, nu-s cu politica... Şi cum altfel s-o arzi într-o ţară pe dos,

Unde traiul înseamnă să ai permanent cuţitul la os?!

Cum să pun capul pe pernă, liniştit, în noapte,

Când ştiu că dacă vreau să merg mai departe,

În pătrăţica mea, tre' să trec la fapte?

 

"Tre' să fii mereu pozitiv,

caterincă, amuzant... vinde-le vise!

După ce-i prinzi le vinzi cele promise.

Ia-le cardurile, bancnotele, primeşte chiar şi fise...

Orice poţi, ia tot, că trebuie să trăieşti!"

 

Da, da' să trăieşti n-ar trebui să-nsemne să prosteşti!

Cât o faci, cât sa te minţi?

De ce să fim jigodii care pozează-n sfinţi?

Dacă vrem să trăim aici şi ştim că-i al nostru viitorul,

Că suntem tineri şi vrei-nu vrei ne vine rându-n cvorum,

De ce să vrei să te prefaci?

Şşşt, nu vorbi despre asta!

N-o să te mai placă lumea...

 

Vrei să te prefaci? Prefă-te cu alţii!

Eu vreau să adresez problema şi s-o rezolv cu fraţii.

Da! Ne-am învăţat să fim slugi

Pentru o pâine şi o pereche de blugi.

Am învăţat să trăim pe principiul "dai şi fugi!".

Ar trebui să fim mândri, nu aroganţi, că e o diferenţă

Între om cu realizări şi fiţe de existenţă.

Eu mă mândresc cu ce am făcut, fiin'că sunt muncitor!

Nu mă mândresc gen "beau şi fut" pe stomac gol,

În timp ce în viaţa reală aleg ce-i mai uşor

Şi mă simt uşurat, pe bune, abia după ce mor.

Nu!

Şşşt, nu vorbi despre asta!

N-o să te mai placă lumea...

 

D-aia înnebunesc...

Când văd ce-i promovat drept exemple pentru popor,

Exemple care fac numai mizerii şi totu-i măturat sub covor,

Activişti strigând numai pentru cauze ce plătesc bine,

Mari moguli şi şefi care se folosesc de tine,

Apoi te aruncă într-un colţ când urmatorul trend vine,

Toţi creatorii de content care doar se scălămbăie pentru un preţ,

Pentru parteneriate şi product placement "isteţ",

Actori care şi-au uitat, de mult, meseria

Şi nu fac altceva decât să alimenteze maşinăria,

O grămadă de rapperi ce se dau gangsta şi duri

Dar ocolesc adevărul şi emit căcat cu 7 guri...

Eşti gangsta? Riscă-ţi cariera!

Zi adevărul şi schimbă-ţi maniera!

Altel, ce faci tu, nu se cheamă "respectabil",

Eşti doar o poză cu maimuţa într-un circ vandabil!

Minţiţi în continuu, minţiţi pentru bani,

Minţiţi pentru o felie, minţiţi pentru fani,

Le băgaţi prostii în cap şi miraje despre cum să trăiască

Da' nu vă gândiţi că ăia deştepţi, când o să crească,

O să înţeleagă ce-aţi făcut şi o să vă urască!

Şşşt, nu vorbi despre asta!

N-o să te mai placă lumea...

 

Mulţi m-au întrebat

De ce nu rămân actor sau doar muzician şi atât,

Că fac prea multe şi mi-am atârnat şi seria #GÂNDURI de gât...

Fiin'că, sincer, am vrut şi eu să plec de mult

Dar nu-s laş şi am vrut să simt că am dat tot ce-am putut

Să pot trăi, aici, din toate la câte sunt priceput!

Vreau ca ai mei copii să fie mândri de mine şi dupa ce au crescut.

Pentru că vor înţelege că tatăl lor, pe unde a trecut,

Nu a făcut doar ce-i necesar, ci tot ce s-a s-a putut!

Dar...

Şşşt, nu mai vorbim şi despre asta!

Că atunci chiar că nu o să mă mai placă lumea...

Aşa că mă opresc aici.

Mersi!

 

Citește și: