Gabriela Antoniu
Monica Mihai
207 vizualizări 4 mai 2019

Jurnalistul a povestit în ediţia specială “Gândurile lui Cristoiu” că a făcut stagiul militar la Lipova şi, selectat într-un cor al Armatei, a trebuit să mânânce orez înainte de-ai cânta lui Nicolae Ceauşescu, de 23 August, la Bucureşti.

“Eu, după ce am ajuns redactor şef adjunct, am făcut stagiul militar la Lipova. Şi pentru că eram acolo m-au selectat în corul acela al armatei (...) Experienţa a fost că am descoperit că pot să cânt în cor şi …ne-a dat nişte cântece. Am fost chemaţi la Bucureşti, un mare avantaj, eu fiind din… a fost un mare avantaj că ne-au adus la Bucureşti, dar ţin minte asta şi pot să spun că o mare problemă este că ne-au dat orez ca nu cumva să ne apuce nevoile, vă imaginaţi, în timpul corului că se uita Ceauşescu”, a relatat Ion Cristoiu.

Un alt amănunt deloc ştiut despre Ion Cristoiu este că a creat şi a condus revista militară “Tineri ca Patria”.

“Am uitat să vă spun că trebuie să trec neapărat în CV-ul meu, poate v-am spus şi în particular. Am trecute toate publicaţiile pe care le-am făcut, nu numai le-am condus şi trebuie să adaug acolo că, fiind la Lipova, eu am făcut revista şcolii militare, am fost director şi făuritor care se numea Tineri ca Patria. (...) Cred că am scris ceva ce bine e la armată că… dar oricum şi făceam în timpul meu liber. Nu am luat nici o permisie, lucram noaptea şi dimineaţa mergeam în marş, eram ca şi acum. Dar repet în CV-ul meu nu e trecut până acum. Sunt trecute Zigzag, Viaţa, Suplimentul, multe. Erau 15 acum cred că sunt vreo 16. Mi-am amintit zilele acestea că am făcut o revistă, făcută, gândită de mine…”, a mai spus Ion Cristoiu.

 

Citește și: