Monica Mihai
Gabriela Antoniu
1046 vizualizări 7 apr 2019

Ion Cristoiu a explicat că ordonanţa presupune şi amnistierea faptelor care ar putea fi anchetate, ceea ce ar elibera primarii de teama DNA şi nu ar mai putea fi controlaţi politic. În plus, lideri marcanţi ai PSD, care au fost condamnaţi, vor reveni în prim-plan, ameninţându-i poziţia lui Liviu Dragnea în PSD.

„Liviu Dragnea are interesul să se salveze pe el, din punctul acesta de vedere. În acelaşi timp, dacă vrea să se salveze pe el, nu are nevoie de amnistie, se salvează prin diferite trucuri cu Curtea Constituţională, cu Înalta Curte”, a punctat Ion Cristoiu.

Anunţul preşedintelui Iohannis privind temele referendumului din 26 mai este , în opinia jurnalistului, un alt motiv pentru care PSD nu ar mai putea da ordonanţa privind amnistia şi graţierea. Cele două teme anunţate de Iohannis sunt interzicerea amnistiei şi graţierii pentru corupţie şi a ordonanţelor pe teme de justiţie. “Tema asta mai are şi un rol adică în faţa propriului electorat el spune <blochez posibilitatea unor ordonanţe de urgenţă pe amnistie şi pe justiţie>, ceea ce într-un fel este corect, adică ar fi greu acum pentru PSD să dea o ordonanţă în momentul când nu ştie consultarea populară”, a susţinut Ion Cristoiu.

Pe de altă parte, jurnalistul a remarcat anticomunismul feroce al preşedintelui Iohannis, care, nu este însă la fel de intransigent în cazul procurorului general Augustin Lazăr, acuzat că a refuzat eliberarea condiţionată a unui disident anticomunist în anii 80. “Iohannis l-a pus pentru că este omul lui de casă şi i-a rezolvat toate dosarele. Dacă ar renunţa la el, ar da un semnal pentru toţi acoliţii lui, pentru toată camarila lui că îi părăseşte”, a explicat Ion Cristoiu susţinerea lui Iohannis pentru Lazăr.

Jurnalistul a avertizat totodată că preşedintele Iohannis pierde teren în favoarea Codruţei Kovesi pe zona electoratului de dreapta şi că la europarlamentare am putea asista la un curent nou care se manifestă deja în Europa: contestarea politicienilor, a partidelor tradiţionale. “Ei nu propun ceva concret pentru că, dacă pui ceva concret, îţi ostilizezi celălalt electorat şi atunci devine o nostalgie... De exemplu, Codruţa Kovesi are un mare potenţial din punctul ăsta de vedere pentru că ea până acum nu s-a pronunţat politic, faţă de Klaus Iohannis, n-a zis până acum <PSD-ul sunt golani>”, a susţinut Ion Cristoiu.

VIDEO - INTERVIU „Gândurile lui Cristoiu”, partea a II-a:

Redăm interviul integral:

Monica Mihai: Avem şi în săptămâna aceasta câteva teme importante: avem odată epopeea referendumului, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că îl va convoca pentru 26 mai, avem cazul lui Augustin Lazăr, anchetarea Laurei Codruţa Kovesi şi reacţiile de la nivel internaţional în ceea ce priveşte pe aceasta, trebuie să discutăm şi despre capitalismul românesc şi cine îi apără pe micii întreprinzători din punct de vedere al politicii, să spunem aşa, şi în planul extern alegerile externe, ce spune rezultatul alegerilor din jurul României despre situaţia politică externă şi bineînţeles topul politicienilor. Haideţi să începem cu cel mai important subiect am putea spune referendumul şi declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis din această săptămână care a anunţat dacă va demara consultări cu partidele pentru referendum.

Ion Cristoiu: De fapt nu e epopeea referendumului, de fapt este ideea epopeii de referendum, pentru că dacă aţi observat, am spus şi data trecută şi acum s-a confirmat prin intervenţia de joi a preşedintelui, că el vrea să facă nu atât din referendum propriu-zis cât din agitaţia electorală în jurul referendumului.

Monica Mihai: Îl ajută?

Ion Cristoiu: El încearcă să întreţină în fiecare zi, văd că el iese la prânz, probabil că seara nu-şi poate permite la ora 6.00 că trebuie să rămână la Cotroceni şi vrea să se ducă acasă la 4.00 că se termină serviciul că el e bugetar, şi atunci încearcă, dacă aţi observat, prima dată a anunţat data referendumului, după asta a zis că are nevoie să lărgească tema, ultima oară acum joi a anunţat că s-a adresat Parlamentului pentru că el are o aprobare pe temele de corupţie şi atunci cere acum o lărgire a temelor şi a adăugat două.

Monica Mihai: Amnistia şi graţierea pentru corupţi.

Ion Cristoiu: Da, să nu poată fi dată amnistierea şi graţierea pentru corupţie şi împotriva ordonanţelor pe teme de justiţie.

Monica Mihai: De altfel ştim că preşedintele tot a menţionat acest lucru în ultima vreme că se legiferează prin ordonanţe.

Întrebarea poate să fie ”Sunteţi de acord cu amnistia şi graţierea prin ordonanţă de urgenţă?”

Ion Cristoiu: Da, probabil ca şi data trecută am intuit că asta va fi, că având în vedere că amnistia şi graţierea nu pot fi date decât prin ordonanţe de urgenţă că nu există prin lege pentru că altfel ea se dă într-o noapte tocmai pentru a nu... şi din punct de vedere legal ea trebuie dată fără să se ştie pentru că în felul acesta dacă spune că pe data de cutare, dacă a intrat în Parlament şi se vede acolo pentru ce sunt amnistie, ăia fac în continuare crime, fură în continuare că oricum va veni amnistia ... şi atunci de aceea se dă prin ordonanţă de urgenţă nu se dă prin lege şi probabil tocmai întrebarea privind modificarea legilor justiţiei prin ordonanţă de urgenţă o va include şi pe aceasta cu amnistia, pentru că el iniţial a mers foarte mult pe o întrebare privind legiferarea pe teme de justiţie, atenţie pe teme de justiţie pentru că dacă pui orice legiferare, orice domeniu, când va veni guvernul lui s-a terminat pentru că nu poate să dacă nimic.

Monica Mihai: Deci el a specificat că doar pe partea de justiţie nu este de acord să se legifereze doar prin ordonanţă.

Ion Cristoiu: Da, el întreabă, se consultă poporul. În primul rând că avem, referendumul este consultativ şi el a anunţat...

Monica Mihai: Aceste teme...

Ion Cristoiu: Ştim acum că va fi o întrebare privind ordonanţele de urgenţă în legătură cu justiţia. Acum probabil că va fi cu justiţia şi corupţia, deci poate să fie ”Sunteţi de acord cu amnistia şi graţierea prin ordonanţă de urgenţă?”, că de asta se tem ei, pentru că teoretic dacă o duce în Parlament....

Monica Mihai: Trebuie să respecte toţi paşii, trebuie să treacă de comisii.

Ion Cristoiu: Şi la Curtea Constituţională.

Monica Mihai: Şi acesta este un aspect important că odată ce modifică legea prin ordonanţă de urgenţă ea nu poate fi contestată decât de Avocatul Poporului, Avocatul Poporului care de obicei este numit de Guvern, deci aici are şanse mari să nici nu fie contestată.

Ion Cristoiu: Da, acolo s-a conturat cum vede el. Pe de o parte a ţinut cont de bombănelile USR-iştilor care au spus că trebuie şi ceva cu corupţia şi atunci, nu poate să facă o întrebare de o jumătate de filă şi atunci întrebarea va fi asta: ”Sunteţi de acord cu amnistia şi graţierea prin ordonanţe de urgenţă?”, asta e cea mai mare problemă.

Monica Mihai: Şi doar asta să rămână?

Ion Cristoiu: Da, doar pe asta că uneşte şi tema corupţiei şi ...

Monica Mihai: Şi a ordonanţelor de urgenţă.

Ion Cristoiu: Da, şi dă şi posibilitatea unei campanii electorale pe tema asta, adică el va pune acest referendum nu de dragul poporului român, sau a justiţiei, sau a anticorupţiei, ci îl pune din punct de vedere electoral, din punct de vedere electoral, el trebuie să ţină cont de posibilitatea de a duce o campanie. Poţi să duci acum o campanie, şi începe, ”au încercat să facă în 2017 şi, şi acum încearcă să se amnistieze”, vorbesc nu pe ideea de modificare a codurilor, de modificare de amnistie şi graţiere, pentru că vor să fure în continuare bla, bla, mă rog campanie electorală, iar pe de altă parte trebuie să fie o întrebare, şi deja temele cerute se văd că sunt astea, ca să nu ostilizeze electoratul PSD să nu boicoteze referendumul.

Iohannis e ca un tip care vrea să aibă o amantă şi noi discutam în ce fază e

Monica Mihai: Preşedintele a anunţat de altfel în această săptămână că va chema partidele la consultări. Cum vedeţi aceste consultări? Credeţi că fiecare partid va veni cu o propunere de întrebare?

Ion Cristoiu: Şi consultările fac parte din lungirea... ştiţi că noi am discutat, trebuie să le spunem telespectatorilor, înainte de emisiune, că el e ca un tip care vrea să aibă o amantă şi noi discutam în ce fază e, nici măcar nu i-a trimis flori, nici măcar nu a invitat-o la cafea. El deja ne-a anunţat are de gând să, şi are de gând să se întâlnească cu ea nu ştiu unde, şi ea nici nu ştie măcar, deci din punctul acesta de vedere el mai are etape până va ajunge la etapa finală... deci aşa este ca să poţi să compari.

Monica Mihai: Credeţi că e o mişcare electorală?

Ion Cristoiu: Păi da, şi cu consultările cu partidele, care este o prostie, nu trebuie să te consulţi cu nimeni, este dreptul preşedintelui constituţional.

Monica Mihai: El a anunţat oricum de acum doi ani şi ar fi trebuit să aibă suficient timp ca să se gândească

Ion Cristoiu: Da, dar nu e nevoie de nicio consultare, toate acestea: consultarea cu partidele, consultarea cu societatea civilă, ieşirea în fiecare...

Monica Mihai: Fac parte din campania electorală?

Ion Cristoiu: Nu, din agitaţia din jurul ideii de referendum cum am spus, adică de fapt pe el nu-l interesează atât referendumul propriu-zis ci...

Monica Mihai: Ci ce a câştigat ca imagine, cum ar veni.

Ion Cristoiu: Transformarea referendumului într-o temă de campanie electorală, altfel nu putea să iasă în fiecare zi la prânz să ne spună ceva. Acum are o temă, probabil că peste două zile ne va spune că deja a trimis ( solicitarea la Parlament, n.r), că deja a ajuns, peste o săptămână ne va spune că aşteaptă un răspuns, o să vedeţi mai mult ca sigur în fiecare zi va ieşi şi va spune ”aştept răspunsul Parlamentului pentru că nu mai putem sta”. Tema asta mai are şi un rol adică în faţa propriului electorat el spune ”blochez posibilitatea unor ordonanţe de urgenţă pe amnistie şi pe justiţie”, ceea ce într-un fel este corect, adică ar fi greu acum pentru PSD să dea o ordonanţă în momentul când nu ştie consultarea populară.

PSD-ul nu va ieşi niciodată cu ordonanţă de urgenţă

Monica Mihai: Ar fi exclus acest scenariu să iasă PSD cu ordonanţa înainte de referendum?

Ion Cristoiu: PSD-ul nu va ieşi niciodată cu ordonanţă de urgenţă, mai ales cu amnistia.

Monica Mihai: Deşi toată lumea se aşteaptă, acum două săptămâni preşedintele lua în calcul să participe la şedinţa de guvern.

Ion Cristoiu: Încă o dată pot să vă dau ca o axiomă, şi v-am explicat de nenumărate ori de ce. Unu, Liviu Dragnea are interesul să se salveze pe el, din punctul acesta de vedere. În acelaşi timp dacă vrea să se salveze pe el nu are nevoie de amnistie, se salvează prin diferite trucuri cu Curtea Constituţională, cu Înalta Curte. Dacă, încă o dată, o ordonanţă privind amnistia şi graţierea şi care ar include şi corupţia, că asta e foarte important ar aduce, ar elibera pe de o parte de constrângerile că nu pot face politică în cazul unor lideri PSD, Adrian Năstase, Mitrea, Sorin Oprescu, Hrebenciuc, care ar reveni acum curaţi în prim-plan şi l-ar mânca pe Dragnea, principala preocupare a lui Dragnea fiind în partid nu cumva să apară cineva care să fie ameninţare pentru el, deci asta ar fi pe de o parte, iar pe de altă parte ar fi posibil, ar elibera forţe nu ai de unde să ştii, deci ar elibera pe foarte mulţi chiar pesedişti şi penelişti de şantajul cu DNA-ul pentru că mereu am spus ordonanţa, amnistia ar presupune că se amnistiază şi faptele care ar putea fi anchetate, aceasta este cea mai importantă precizare.

Monica Mihai: Şi el nu şi-ar dori asta.

Ion Cristoiu: Păi nu, deci ea eliberează de teama de DNA, toţi primarii, marea majoritate a primarilor şi PNL, nu USR, că ei nu au şi PSD şi PMP, marea majoritate a liderilor ei au un trecut şi faptul că ei pot fi luaţi pentru orice, chiar pentru un fleac din trecut...

Monica Mihai: Este ca o sabie deasupra capului lor?

Ion Cristoiu: Da, şi atunci dacă dai amnistie ei sunt liberi.

Monica Mihai: Şi nu ar mai putea fi controlaţi politic, asta spuneţi?

Ion Cristoiu: Da, dar nu ar mai fi şi atunci nici Dragnea, pe de altă parte el are un mare interes că el a agitat tema că el se bate, uite că se luptă. Deci după părerea mea toate aceste zvonuri cu ordonanţele de urgenţă care urmează să se dea mâine sunt lansate de el, pentru că el are interesul să întreţină în rândurile primarilor mai ales şi rândurile structurilor din PSD şi din provincie iluzia că acuşi, acuşi dă ordonanţa, dacă aţi observat.

Monica Mihai: Vă salvez dar...

Ion Cristoiu: Dă mâine, dar între timp au venit 12 ambasadori, dă mâine dar între timp a zis Timmermans ceva, el vrea, dar nu poate. Şi afirm cu toată responsabilitatea, nici măcar nu presupun, el le dă drumul la toate astea. Toate discuţiile pe care le-am avut cu liderii PSD la televiziuni au fost astea: de unde şi până unde, adică ultima temă cu ordonanţele de urgenţă privind codurile penale, nimeni nu le-a formulat, adică normal era dacă erau adevărate domnul Tudorel Toader, el le emite făcea o conferinţă de presă, le punea pe site. Nu, apar din când în când mâine se dă ordonanţa de urgenţă, mâine se dă...

Monica Mihai: Ordonanţe care nu se concretizează.

Ion Cristoiu: Şi ele nu se dau şi atunci întreţii în permanenţă această iluzie pentru primari pentru că depinzi acum foarte mult acum la europarlamentare, mâine gata acuma, mâine se dă, la noapte se dă ordonanţa şi în acelaşi timp şi arăţi, pentru că dacă aţi observat contestarea acestei ordonanţe este în viitor ele nu au avut loc. Într-o seară o demonstraţie, am văzut că magistraţii sigur discută mai puţin demonstrează împotriva a nu cumva să se dea. Aţi observat că în legătură cu ordonanţele privind codurile avem o aberaţie noi nu avem nicio ordonanţă, dar este o ordonanţă să nu cumva să se dea. Asta îi serveşte foarte mult lui (n.r. – Liviu Dragnea), ”am vrut să dau până la urmă, aţi văzut eu mă lupt, sunt împotriva abuzurilor, dar nu pot să fac nimic deoarece el (n.r. - Klaus Iohannis) se opune, SUA...”.

Monica Mihai: Şi atunci oficialii UE s-au lăsat şi ei păcăliţi?

Ion Cristoiu: Păi oficialii UE la rândul lor sunt intoxicaţi, n-au de unde să ştie, nu vedeţi că toată presa tefelistă, pro Iohannis e pe tema asta? Mâine se dă ordonanţa şi avem şi draftul, mâine, la noapte se dă, următoarea şedinţă, următoarea şedinţă, dacă aţi observat când apar ăştia, am discutat cu cei de la PSD domnule, dar de ce nu ziceţi odată nu mai dăm ordonanţă, nu dăm, de ce nu iese Tudorel Toader, nu şi ei păstrează ambiguitatea, aţi văzut? Unii spun că ne mai gândim, alţii că nici vorbă, alţii da, s-ar putea, şi atunci se întreţine...

Monica Mihai: Se lasă loc de interpretări de toate părţile.

Ion Cristoiu: Nu, există loc de iluzie, se dă mâine, nu se dă mâine deoarece între timp zice, mâine se va da ordonanţa, ea nu se va da şi atunci se lansează petarda, la ea reacţionează ham-ham toţi să nu cumva să se dea, nenorocire, telefoane şi Dragnea zice domnule am vrut s-o dau, dar n-am putut că aţi văzut e reacţia. Sigur că dumneavoastră o să puneţi o întrebare ”chiar aşa de naivi sunt ăia din PSD?”. Da, pentru că au o foarte mare, mare, mare problemă.

Monica Mihai: Naivi sau disperaţi?

Ion Cristoiu: Nu există primar din România care să nu poată fi prins cu ceva. Vă dau exemplu de un primar, în premieră, care are următoarea problemă, fost primar, el a făcut un abonament pentru primăria aia, la o firmă de telefoane mobile şi aia le-a dat pe lângă alea şi un bonus,10 cartele, bonus.

Monica Mihai: Pe care le-a primit.

Ion Cristoiu: Păi nu, pe care el nu le-a folosit, zicând că le foloseşte în caz de cutremur, vijelie, nu le-a folosit şi ştiţi că e chemat la DNA pentru abuz în serviciu, de ce nu le-a folosit? Păi degeaba zice omul, stai domnule că erau bonus, deci înţelegeţi că nu poţi să faci în România ceva, fără să nu, chiar când vrei să faci ceva tu ca primar, vrei să organizezi un concert, ceva bun chiar pentru localitate şi firma aia cu care vrei să faci zice ”da, dacă o angajaţi pe nepoata mea”, am dat un exemplu. E o ţară în care nu se poate face ceva. Şi atunci fiecare primar nu a făcut neapărat pentru el, ca să rezolve o problemă, trebuie să rezolvi mii de probleme într-un sat, într-o localitate, problemele oamenilor şi poate că uneori trebuie să faci o ilegalitate, nu ştiu, un compromis.

Monica Mihai: Toţi sunt vulnerabili din acest punct de vedere.

Ion Cristoiu: Da, şi toţi inclusiv cei de la PNL şi din cauza aceasta PNL-ul cu această înverşunare a luptei împotriva corupţiei vor avea foarte mari probleme la alegeri pentru că primarii spun... şi ei PNL???? păi staţi un pic adică nu ne apără nimeni? Deci aceasta este tema şi atunci ei nu vor da, şi spun încă o dată că de fapt PSD-ul le dă, Dragnea lansează aceste zvonuri, nu există nicio ordonanţă, dacă ar exista ar ieşi unul şi ar spune şi atunci o să o ţinem aşa. Acum nu o să mai poată să le dea că se face referendum

Campania împotriva lui Augustin Lazăr pe tema asta este o prostie

Monica Mihai:  Rămâne să vedem dacă va apărea această ordonanţă. Un alt subiect important în această săptămână a fost cel al procurorului general Augustin Lazăr, a făcut procurorul general pe vremea în care activa în calitate de procuror în timpul comunismului poliţie politică cu Iulius Filip?

Ion Cristoiu: Nu, pot să spun, campania împotriva lui pe tema asta este o prostie.

Monica Mihai: De ce?

Ion Cristoiu: Pentru că nu pentru asta trebuie să-l dăm afară, ci pentru faptul că a fost procuror comunist şi fiind în comisia aia nu a făcut nimic să-l salveze pe ăla, trebuie să ne lămurim.

Monica Mihai: Ce ar fi putut să facă şi nu a făcut din punctul dumneavoastră de vedere?

Ion Cristoiu: El, ca preşedintele comisiei, decizia acestei comisii a fost hotărâtoare pentru judecată, acolo când a primit lista aia scria acolo Iulius Filip condamnat pentru, nu ştiu, vorbe împotriva regimului comunist. Şi el nu a văzut asta? Dacă el este acum procuror în anticomunist, da, este procuror într-o lume anticomunistă, nu-i aşa.

Monica Mihai: Şi a fost numit, să nu uităm, de preşedintele Klaus Iohannis care a povestit cât de greu a fost.

Ion Cristoiu: Da, de preşedintele care e un mare anticomunist.

Monica Mihai: Haideţi să urmărim ce a zis preşedintele referitor la perioada comunistă.

Fragment din declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis, 11 februarie 2019:

“Comunismul, în realitate, a fost un regim oribil, un regim crunt, un regim draconic (…)  Epoca a fost probabil cea mai neagră epocă a României şi ororile comunismului nu trebuie uitate, trebuie povestite tocmai pentru a nu ajunge în situaţia să repetăm greşeli pe care noi le-am făcut. Deci, comunismul a fost o greşeală enormă, catastrofală, pe care a făcut-o România. Că nu a făcut-o benevol, este iarăşi adevărat, dar, pentru aceea, felul în care a fost inoculat comunismul în România a fost un fel românesc şi a fost o mare, mare greşeală şi nu numai, o eroare a istoriei, o oroare a istoriei moderne”

Toţi anticomuniştii şi antisecuriştii au o problemă. Cu cât eşti mai suspect de ceva cu atât eşti mai anti

Monica Mihai: Acestea au fost declaraţiile de acum o lună ale preşedintelui.

Ion Cristoiu: Eu am scris că am rămas surprins chiar atunci la interviul din 27 septembrie 2014 din campanie că era atât de înverşunat anticomunist. Cel mai înverşunat preşedinte anticomunist.

Monica Mihai: Vă surprinde reacţia sau lipsa lui de reacţie în acest caz, în acest context?

Ion Cristoiu: Nu, două lucruri mă surprind: unu, anticomunismul lui feroce pe care nu l-a avut niciun preşedinte, ceea ce, după părerea mea...

Monica Mihai: Cum s-ar traduce, cum s-ar explica?

Ion Cristoiu: Are o problemă. Toţi anticomuniştii şi antisecuriştii au o problemă.

Monica Mihai: De ce gen? Ce fel de problemă?

Ion Cristoiu: Păi, cu cât eşti mai suspect de ceva cu atât eşti mai anti. Când nu eşti, cum să spun... teza mea, în contrast cu anticomunismul feroce al domnului preşedinte, în comunism au existat în primul rând mai multe perioade, e o prostie ce spun că a fost tot timpul oribil, au fost şi momente de liberalism. Doi, în comunism au fost oameni în diferite funcţii, inclusiv procurori, care au încercat cât de cât, în limitele funcţiei, sigur că una era să fii procuror şi una era să fii inginer şef. Ca procuror erai obligat să aperi statul comunist de ceea ce statul comunist considera că sunt atacuri împotriva lui. Deci, din punctul acesta de vedere, un domn ca Augustin Lazăr n-are ce căuta nici măcar în procuratura de acum, nu procuror şef, pentru că nu avea altceva de făcut decât să apere legalitatea socialistă, legalitatea socialistă însemna, chiar prin Constituţie, apărarea comunismului, deci el a apărat din punctul acesta de vedere...

Monica Mihai: Înţeleg că chiar dânsul a avut o postare pe Facebook imediat ce a apărut articolul în care menţiona şi specifica exact ce-a făcut el în acea comisie şi anume că era doar o parte tehnică în care el verifica dacă au fost îndepliniţi nişte paşi pentru a putea merge în instanţă pentru a cere eliberarea condiţionată, adică el nu ar fi cunoscut persoana care urma să fie eliberată condiţionat.

Ion Cristoiu: Staţi un pic. Cred că ne crede proşti. În lista aia era trecut... nu persoana fizică, era trecut şi ce-a comis ăla. El când a venit a spus aşa: ”Ion Popescu, viol cu tâlhărie, da, nu ştiu care Cod Penal, cutare şi era acolo Iulius Filip, atentat la siguranţa naţională, propagandă împotriva socialismului”.

Monica Mihai: Ce-ar fi putut face el în acest context ca să-i uşureze situaţia?

Ion Cristoiu: Nu, el nu putea să facă nimic, dar asta nu înseamnă că trebuia să fie procuror general. Noi nu-l condamnăm şi cu atât mai mult eu pe Augustin Lazăr... ce-a făcut? Nimeni nu-l trage la răspundere din punct de vedere penal. Din perspectiva lui de procuror numit de anticomunistul, de logica domnului care se numeşte Klaus Iohannis, normal era atunci ca el să-şi rişte cariera şi libertatea şi să spună nu.

Monica Mihai: Dar nu se ştia atunci? Adică ştiu că în momentul numirii unei persoane într-o funcţie atât de importantă se vine cu un dosar în care există un background făcut, un CV.

Ion Cristoiu: Da, revin. Nimeni nu spune unu, că domnul Augustin Lazăr trebuie condamnat acum retrospectiv...

Monica Mihai: Nu, dar nu vorbesc de condamnare, vorbesc de numire, în primul rând.

Ion Cristoiu: Păi da, în sensul următor: nu putea să fie numit dacă a fost procuror comunist, după părerea mea, nici măcar să fie procuror pentru că, încă o dată, în comunism, şi el a fost din 82` şi ceva, procurorii prin...

Monica Mihai: Prin natura meseriei...

Ion Cristoiu: Prin natura meseriei lor erau obligaţi să apere statul socialist de diferite atacuri. Şi atacurile erau aşa: furtul din avutul obştesc, furai un sac de porumb, de ştiuleţi...

Cred că în mapa lui profesională Augustin Lazăr are lucruri mult mai grave

Monica Mihai: Era considerat un atac la bunăstarea...

Ion Cristoiu: Da şi procurorul făcea asta, da. Avortul era considerat infracţiune, deci statul socialist considera faptul că Iulius Filip a trimis o scrisoare la Sindicatul Solidaritatea a fost considerat, potrivit legii de atunci... În consecinţă, nimeni nu spune, încă o dată, că el, domnul Lazăr, nu putea să refuze asta. Noi discutăm de procurorul general în România de după 30 de ani.

Monica Mihai: De ce credeţi că l-a numit atunci? Adică, de ce s-a vulnerabilizat, având în vedere...

Ion Cristoiu: Păi nu, ne punem întrebarea de ce îl apără acum. Îl apără acum pentru că...când l-a numit ştia cine este... mă întorc, domnul Lazăr cred că în mapa lui profesională are lucruri mult mai grave, n-avea cum să nu fie pentru că el ca procuror avea şi... dumneavoastră chiar credeţi că el ca procuror timp de opt ani a apărat, a judecat numai crime? Nu, a judecat şi furt din avutul obştesc şi avorturi şi propagandă împotriva statului, da. Deci, în momentul în care el s-a înscris să fie procuror şi nu tinichigiu, şi nu tâmplar, nu jurist. El nu era obligat, a terminat dreptul putea să fie jurist sau avocat, da, hai, maximum judecător. Când s-a angajat procuror ştia la ce se angajează, cel care se angaja la securitate ştia că se angajează la securitate, eu care m-am angajat în presă ştiam că mă angajez în presă să scriu despre Ceauşescu, că doar nu m-am angajat să scriu despre Iuliu Maniu. În aceste condiţii el, conştient, a făcut acele lucruri. Normal era după 89’...

Iohannis l-a pus pentru că este omul lui de casă şi i-a rezolvat toate dosarele. Dacă ar renunţa la el, ar da un semnal pentru toţi acoliţii lui, pentru toată camarila lui că îi părăseşte

Monica Mihai: Să se retragă.

Ion Cristoiu: Să se retragă sau să nu se bată să fie procuror general, să spună cum spun eu: După 1990 eu, Ion Cristoiu, nu am fost un moment funcţionar al statului român, prin nimic.

Monica Mihai: Ar trebui în prezent să se retragă definitiv?

Ion Cristoiu: Şi atunci avem două întrebări: de ce l-a pus Klaus Iohannis? L-a pus pentru că este omul lui de casă şi i-a rezolvat toate dosarele şi doi: dacă ar renunţa la el, că aşa ar trebui, să renunţe, nu cred că îl va mai confirma Tudorel Toader, ar da un semnal pentru toţi acoliţii lui, pentru toată camarila lui că îi părăseşte.

Monica Mihai: Şi nu-şi doreşte să transmită acest mesaj în an cu alegeri prezidenţiale.

Ion Cristoiu: Păi da, nici el nici Dragnea, pentru că în momentul când tu dai un semnal că tu te-ai lepădat de un tip dintr-o instituţie de forţă, ăilalţi spun ”mă duc la Dragnea, ce rost are?”.

Monica Mihai: E posibil să aştepte ca problema să se rezolve de la sine având în vedere că expiră mandatul lui Augustin Lazăr în luna aprilie?

Ion Cristoiu: Da, el aşteaptă, l-ar da mâine afară pe Lazăr, dacă ar fi un mare om politic, credincios ideilor sale anticomuniste, i-ar cere demisia, nu mai spun că nu l-ar fi numit. Dar părerea mea este că se va rezolva prin faptul că iese la pensie pentru că şi în partea cealaltă sunt nişte probleme. Tudorel Toader nu poate să forţeze pentru că şi el a fost procuror.

Monica Mihai: Dar este ciudată reacţia lui Tudorel Toader la aceste informaţii. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, care ştim că i-a întocmit un raport lui Augustin Lazăr prin care îi cerea practic demisia sau în dorea demis din funcţie, a spus că e normal că nu a trecut această experienţă în CV-ul dumnealui pentru că nimeni nu trece în momentul în care vrea să ajungă la o funcţie înaltă cea făcut la începutul carierei.

Ion Cristoiu: Vă reamintesc că Norica Nicolai a fost respinsă de Traian Băsescu pe baza mapei profesionale. Există o mapă, nu ce scrie el.

Monica Mihai: De ce l-a apărat Tudorel Toader?

Ion Cristoiu: Păi cum dacă şi el a fost procuror? În momentul în care ai fost procuror nu există scăpare, adică nu te puteai fofila să nu condamni şi nevinovaţii, n-aveai cum. Este ca şi cum dumneavoastră m-aţi lua pe mine la întrebări că de ce suplimentul literar-artistic pe care îl conduceam eu cu onoare a publicat poezii despre Ceauşescu. Păi asta era meseria mea, misiunea mea. Sigur că au publicat şi altceva, sigur că poate domnul Lazăr, la vremea lui... dar nu ne-a spus până acum. Normal era să iasă, să dea un interviu cu dumneavoastră că sunteţi mai tânără şi mai apropiată de spiritul domnului Lazăr şi aş fi zis ”domnule, uite am fost... dar am făcut şi lucruri bune”. Din punctul acesta de vedere domnul Lazăr nu a povestit până acum nimic. Dar, repet, noi raportăm ce-a făcut el la anticomunismul lui Klaus Iohannis, nu al meu, eu l-aş fi iertat. Repet, în mapa lui profesională, dar şi a lui Tudorel Toader veţi găsi foarte multe schelete. N-are cum, nu aveai cum ca procuror. Eu nu puteam ca redactor şef adjunct...

Monica Mihai: Să nu publicaţi...

Ion Cristoiu: Era o piesă despre socialism, sigur că spuneam că a interpretat prost, dar nu spuneam că ce căuta piesa aia despre Ceauşescu?! N-avem cum. Deci în momentul în care te-ai angajat, mai ales procuror, şi repet nu l-a obligat nimeni să fie procuror, e clar că a făcut şi alte. Pe mine mă miră că n-au ieşit până acum din mapa lui profesională. Ceea ce spune că până la urmă există un sistem care îl apără. Pentru că n-avea cum, timp de opt ani, mai ale în ultimi ani ai lui Ceauşescu când luase forma asta dementă cu n-aveai voie să furi din avutul... de la CAP, avorturi, e clar că a făcut. Că n-o să spună că zece ani el a anchetat numai şi numai crime, crime.

Interviul continuă în pagina următoare:

Citește mai departe:

Citește și: