Fostul preşedinte LPF, Dumitru Dragomir, a făcut o declaraţie dură legată de patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, sugerând că acesta ar urma calea lui Gigi Becali la închisoare.

''S-ar putea ca Mititelu să fie arestat. Nu poţi încălca legile ţării atât de des şi apoi să arunci mereu vina pe alţii'', a declarat Dumitru Dragomir. Nici patronul Craiovei nu s-a lăsat mai prejos, spunând că şi Mitică Dragomir ar trebui să fie la închisoare pentru ce a făcut în timpul mandatului de preşedinte la LPF. ''Maxim trebuie să ia, 15 ani'', a declarat Mititelu.

Site-ul micapi.ro scrie că Dragomir trebuie să răspundă pentru desfiinţarea abuzivă a FCU Craiova, în 2011, în timp ce Mititelu este cercetat pentru evaziune fiscală.

Mitică Dragomir este supranumit ''Oracolul din Bălceşti'' pentru previziunile sale care s-au adeverit de-a lungul timpului. Una dintre cele mai recente a avut loc înaintea tragerii la sorţi pentru barajul CM 2014 din Brazilia. Atunci, Dragomir a fost printre puţinii care au spus că nu vrea ca România să pice cu Grecia, văzută de mulţi drept accesibilă, deoarece în viziunea sa este o echipă ''ciudată''. România a picat cu Grecia şi a fost eliminată, după 1-3 la Atena şi 1-1 la Bucureşti.

Citește și: