47 vizualizări 12 iul 2013

EI MERITĂ ROMÂNIA continuă. gândul vă provoacă să cunoaşteţi povestea unui om cu adevărat excepţional: Marian Cojocaru, poliţist, unul dintre cei peste 51.000 de angajaţi ai Poliţiei Române şi instructor de zbor în timpul liber. Şi sportiv de performanţă, membru al lotului naţional de motociclism.

El este unul dintre românii - cei 19.042.936 câţi mai sunt în ţară -, care nu se lasă prinşi în statistici. Care nu se dau bătuţi, care nu spun "nu se poate". În februarie 2012, atunci când România întreagă era sub zăpadă, el le-a adus adus sinistraţilor din Buzău speranţă şi ajutor concret.

Vă invităm să-l cunoaşteţi.


Pentru românii îngropaţi sub zăpadă în cătunul din Valea Salciei, Buzău, Marian Cojocaru a fost singurul om care le-a adus speranţă şi un ajutor concret. Bărbatul de 40 de ani nu a mai suportat doar să stea şi să vadă la jurnalele tv cum o jumătate din ţară se află sub nămeţi.

“Erau ca nişte pui într-un cuib. N-ajunsese nimeni la ei de-o lună de zile. N-aveau de niciunele. Erau bucuroşi că le dădeai o bucată de pâine”, povesteşte salvatorul.

În costumul lui special de zbor, din windstop, o pânză prin care nu trece vântul, cu o cagulă neagră agăţată ca un chipiu la epolet, Cojocaru vorbeşte degajat. Nu face gesturi largi şi are o postură marţială. Pare dintr-o bucată. Nu stă prea mult pe gânduri.

Până în 2010, aici era o groapă de gunoi. Marian Cojocaru a concesionat terenul şi aşa a apărut Aerodoromul de la Comana, Giurgiu / Foto: Silviu Matei

Anii lucraţi în poliţie, la brigada Antitero ori la serviciul de Acţiuni Speciale, şi cei petrecuţi în şaua motocicletei ori deasupra pământului, în aparatele lui de zbor, l-au transformat într-un arc. Ştie exact ce e riscul.

Cum se scoate România de sub zăpadă

Au trecut nouă luni de când gestul lui, de a duce sinistraţilor din Buzău alimente cu paramotorul, - o maşinărie zburătoare formată dintr-o parapantă şi un motor cu elice -, a uimit o ţară-ntreagă, iar el a devenit subiect de ştire la televiziuni precum CNN şi RTL. 

Nu pare impresionat. Spune că a făcut ce-a crezut că-i bine. “Nu mai exista sat. Era aşa, un ocean de zăpadă”, îşi aminteşte Cojocaru.

Un ocean de zăpadă era toată România. O ţară neputincioasă în faţa nămeţilor şi a viscolului. 60.000 de oameni în zăpadă, 43 de drumuri naţionale închise şi zeci de trenuri – suspendate.

Aşa era România în februarie 2012, iar Marian Cojocaru n-a mai vrut să stea cu mâinile-n sân. Şi-a  luat liber de la serviciu, lucra atunci ca agent-şef la IPJ Giurgiu,  şi a plecat să aducă sinistraţilor din Buzău alimente şi medicamente. “Colegii n-au ştiut”, povesteşte. “Şi oricum nu se implicau, o considerau o nebunie”.

Valea Salciei, unul dintre cătunele din Buzău în care a ajuns Marian Cojocaru / Foto: Ciprian Sterian

Ca să ajungă la sărmanii înecaţi în zăpadă din Valea Salciei a trebuit să iasă, la propriu, şi el din omăt. Casa lui e în câmp, lângă aerodromul Comana, în februarie îngropat în nămeţi. “Am aşteptat să mă ajute colegii de aici din zonă, sau sătenii. N-am avut nicio şansă şi am dat la lopată toată ziua. Când se făcuse târziu deja, a venit o maşină de la Buzău, c-o platformă, şi m-a recuperat. Cu ea mi-am cărat şi paramotorul”.

Să-ţi iei La revedere pe un pod

Îl întreb dacă şi-a luat la revedere de la ai lui, iar răspunsul vine de la cea care îi este alături, Irina, soţia lui, medic de profesie. Stă în pragul uşii care dă spre bucătărie şi păzeşte o plăcintă de dovleac presărată cu un praf de scorţişoară. „Ne-am intersectat pe pod, la 1 Decembrie (n.r. comună). Ne-am făcut cu mâna. Veneam din Bucureşti, unde lucram. Nu ne văzuserăm de două zile, din cauza zăpezii”, povesteşte.

“Ea militează pentru ceea ce fac”, îi continuă vorba pilotul. “Ea a rămas acasă, să mobilizeze lumea. A pus pe Facebook: care mai puteţi, uite, s-a dus acolo, care vreţi să mergeţi..

Ar mai face astăzi Marian Cojocaru la fel? Ar mai pleca spre sate îngropate sub zăpadă, în condiţii improprii de zbor, ca să arunce din ceruri alimente unor oameni de care nu-l leagă nimic?

Scrutează un punct imaginar  trei secunde. "Practic, stăteam la verticală. Zburam la 1200 de metri altitudine şi la fiecare lansare trebuia să cobor la 120 de metri deasupra pământului că să văd unde arunc sacii".

Pupilele i se micşorează ca şi cum ar lua viitorul ori o nouă urgie în cătare: “Cred că aş analiza altfel situaţia. Au fost multe elemente care nu depindeau de mine”, spune salvatorul. „Prognoza meteo era la limită. Temperatură foarte scăzută. Exista şansa să-mi îngheţe motorul. Dacă îl reduceam la ture mici, nu mai avea temperatura necesară să funcţioneze şi practic se oprea. Pentru mine riscul care era?”, se-ntreabă Cojocaru. Ştie singur răspunsul: “Să mor îngheţat pe acolo. Eu aterizam foarte bine. Cu acest aparat mă simt în siguranţă. Doar că puteam să stau înţepenit în zăpadă şi o săptămână şi să nu vină nimeni să mă ia”.

Când spune asta  atinge scurt şi apoi prinde una dintre barele de metal ale aparatului său de zbor.

Bunelul, paramotorul cu care Cojocaru a ajuns la sinistraţi. Aparatul cântăreşte 100 kg cu tot cu combustibil / Foto: Silviu Matei

Un fel de mângâiere, un fel de recunoştinţă faţă de „Bunelu”. Aşa e alintat paramotorul cu care poliţistul, pilot de zbor în timpul liber, a dus două zile, în saci, peste 600 de kilograme de alimente sătenilor din cătunurile Buzăului, “bucuroşi că le dădeai o bucată de pâine”.

Când nu stai în drum de cârcotaşi

Au fost şi oameni nemulţumiţi. “Cârcotaşi”, cum le spune Marian Cojocaru. “Când faci ceva în ţara asta nu e bine. Nu le convine”.

El însă? “Am fost bucuros că am terminat misiunea pe care mi-am propus-o. Din păcate nu am posibilităţi să fac cât aş vrea eu”.

Şi totuşi face. Un aerodrom. Într-un an, în 2009, a participat la o demonstraţie aviatică la Comana, cu Iacării zburători, o trupă de acrobaţi, chiar deasupra locului unde acum e aerodromul. “Aici au căzut nişte eroi ai aerului în al doilea război mondial – englezi şi români, pe 7 mai '44. Aşa am apărut şi noi, pentru că, în fiecare an, ambasadorul Marii Britanii şi ataşatul militar veneau şi depuneau coroane. Am zis să venim cu trei YAK 52 şi să zburăm. Diplomaţii englezi au fost încântaţi. La fel şi invitaţii de la MApN, şi localnicii. Le-am zis că, dacă le place, să facem un aerodrom”, povesteşte pilotul.

Dar n-a găsit pe nimeni să-l susţină. „Bine, o să mă ocup eu”, a zis Marian Cojocaru. În septembrie 2010 a reuşit să concesioneze terenul, devenit groapă de gunoi. Patruzecişinouă de ani e al lui. L-a curăţat, a făcut şanţuri, a tras apă, curent şi l-a transformat în aerodorm. Aerodromul de la Comana.

Pilot şi instructor de zbor, Marian Cojocaru zboară, de 13 ani, zilnic / Foto: Silviu Matei

Iar el a lăsat confortul din Giurgiul natal şi s-a mutat în câmp. De aici face zilnic naveta spre Bucureşti unde lucreză ca agent şef adjunct la Serviciul Acţiuni Speciale. Este  unul dintre cei peste 50.000 de angajaţi ai Poliţiei Române, potrivit statisticilor oficiale, şi unul dintre cei 1,2 milioane de bugetari români, prinşi în statisticile Guvernului.

Ce mai face Marian Cojocaru? Proiectează şi construieşte aparate de zbor. Bunelul îi aparţine, l-a meşterit piesă cu piesă, dar nu e prima lui maşinărie. “Până să-l fac pe Bunicul am mai avut nişte încercări; paramotoare hibrid. Pe unul îl păstrez, ca piesă de muzeu. A fost practic primul meu aparat construit. I l-am făcut cadou soţiei. Acum întinde rufe pe el. Dar merge, doar să îi montez motorul. Are cam 13 ani, cam tot atâţia de când zbor eu..”

Un paramotor hibrid pe care Cojocaru îl păstrează la Comana. "Acum întinde soţia rufele pe el", spune cu umor pilotul / Foto: Silviu Matei

De câteva luni însă, Cojocaru a mai creat un aparat, un Adler, “vultur” în germană. S-a născut în urma experienţei din iarnă, povesteşte pilotul. “Bunelul nu are aspect comercial şi am simţit că pot face lucuri mai bune”.

 Aşa că după un concurs de sporturi extreme, organizat de el la Giurgiu, Cojocaru şi-a găsit parteneri la ..bulgari. ”Am desenat schiţa Adler-ului pe un şerveţel şi i-am întrebat pe bulgarii de la Aviodelta dacă aş putea proiecta şi construi aşa ceva la ei. Practic, la o fabrică germană de lângă Sofia.  Tehnologie nemţească, lucrători bulgari. Mi-au zis să le trimit schiţa, iar acum facem împreună paramotoare”.

Şase luni au trecut ca desenul de pe şerveţel să devină Adler. “Bulgarii sunt aşa, mai căpoşi. Eu le ziceam că vreau paramotor, ei voiau un motodeltaplan. Trebuia să le explic ştiinţific: ce voiam, ce materiale, cât de fiabil să fie. Dar a ieşit”.

Adler, aparatul de zbor pe care Marian Cojocaru l-a proiectat. Paramotorul este fabricat în Bulgaria şi se vinde cu 25.000 de euro bucata / Foto: Silviu Matei

La sfârşitul lui iunie 2012, paramotorul născut din prietenia între popoare a fost gata şi a ajuns direct la o expoziţie de profil. De atunci a mai suferit transformări, dar important este că “a spart gheaţa”. Şase aparate a vândut Cojocaru, iar banii se împart între el şi fabricantul germano-bulgar.

"Vulturul" născut din prietenia româno-bulgară a fost omologat în Germania. Cojocaru vrea să-i îmbunătăţească performaneţele / Foto: Silviu Matei

L-au omologat în Germania, nu şi în România, explică Cojocaru. “În România întâmpini greutăţi. În loc să-ţi dea bani pentru că faci un lucru deosebit, trebuie să plăteşti nişte chestii care, adunat, duc la 20.000 de euro. Pot să-l înregistrez, conform legislaţiei, ca aparat la Experimental şi zbor fără nicio problemă”, spune pilotul. “În Germania a fost gratis. Are certificat recunoscut pe plan mondial. Şi e considerat invenţie românească”.

Eroii nu se schimbă

Ce urmează pentru Marian Cojocaru? “Vreau să duc Vulturul la performanţă, la o viteză de 100 de km pe oră. De neimaginat acum.  Şi să mai scoatem încă trei aparate de zbor”, spune bărbatul cu ochii lucind.

Paramotorul alintat "Bunelu" / Foto: Silviu Matei

Eroul lui? Traian Vuia. Din clasa a III-a, de când i-a buchisit povestea în "cartea de Citire, cu copertă roşie". Au trecut 32 de ani de atunci. S-a schimbat ceva? “Eroii nu se schimbă. Eroii rămân”, spune bărbatul.

 

Citește și: