20 vizualizări 6 ian 2014

FMI consideră că sunt necesare măsuri care să compenseze veniturile pierdute de stat prin amânarea creşterii accizei la carburanţi, iar o misiune a Fondului se va afla la Bucureşti în luna ianuarie pentru discuţii cu autorităţile, vizând combinarea primelor două evaluări ale acordului stand-by.

Întrebat de jurnalişti cum va acoperi golul de venituri rezultat din amânarea majorării accizei la carburanţi, conform recomandării Fondului Monetar Internaţional, premierul a răspuns: "De la Administraţia Prezidenţială, că domnul preşedinte a spus că sunt bani".

După şedinţa de Guvern de miercuri, în care acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe litrul de combustibil a fost amânată până la 31 martie 2014, premierul anunţa că nu a identificat, împreună cu miniştrii, de unde va recupera cele 500 de milioane de lei la capitolul venituri, pe care iniţial îi prevăzuse ca încasări din această acciză. Ponta miza pe încasări mai mari din alte taxe, în special cea pe construcţii speciale, dar şi pe o disciplină mai mare a contribuabililor.

"Pentru a asigura atingerea ţintei de deficit bugetar de 2,2% din PIB, va fi necesară adoptarea unor măsuri care să compenseze veniturile pierdute în urma amânării cu trei luni a majorării accizei la carburanţi. Autorităţile au cerut discutarea unor astfel de măsuri în luna ianuarie cu echipa FMI, fiind vizată combinarea primelor două evaluări ale programului economic susţinut prin acordul stand-by. O misiune FMI a planificat o vizită la Bucureşti în luna ianuarie", potrivit unei declaraţii de presă transmisă luni de reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa.

FMI a salutat, de asemenea, promulgarea bugetului de stat pe 2014 de către preşedintele Traian Băsescu, considerată "un pas binevenit".

Legea bugetului pe 2014 a fost publicată joi în Monitorul Oficial.

 

 

Citește și: