2632 vizualizări 30 iul 2013

Albania, o ţară cu o populaţie de circa trei milioane de locuitori, are construit un tronson de 100 km dintr-o autostradă care va avea aproximativ 170 de km şi va lega Albania de Kosovo. Proiectul a fost denumit "autostrada patriotică" şi este considerat cel mai mare proiect de infrastructură din istoria Albaniei. Pe lângă acesta, mai există şi autostrada A2, de doar 24 km, de-a lungul coastei albaneze a Mării Adriatice, între localităţile Fier şi Vlore.

O parte din "autostrada patriotică" - segmentul dintre Rreshen (în zona de centru a Albania) şi Kalimash (nord-estul Albaniei), de 61 km - a fost inaugurat în iunie 2009. Alţi 38 km de autostradă, dintre Morine şi Vermica, aproape de Suhareka, a fost deschişi circulaţiei în noiembrie 2011.

În Albania, presa a scris că cei 61 km de autostradă construiţi de Bechtel au costat peste un miliard de euro, mai exact 1,027 miliarde de euro, faţă de 600 milioane, costul stabilit iniţial. Reiese că preţul per kilometru construit a fost de 16,4 milioane de euro, mai puţin decât în România, unde calculele au arătat că preţul per kilometru construit de Bechtel pe Autostrada Transilvania a fost de 24 milioane euro.

JULIUS RICHARD PETRI. „Infecţia” din noul Google Doodle, dedicat lui JULIUS RICHARD PETRI. VIDEO

LOTO, LOTO 6/49. Avem un milionar la LOTO. Report de 8,1 milioane de euro la LOTO 6/49

Sursa google maps//traseul "autostrăzii patriotice"

Întregul proiect al autostrăzii, care va lega portul Durres de la Marea Adriatică cu Coridorul X pan-european în Serbia, via Pristina, era programat să fie finalizat până în 2013 şi va avea o lungime de 170 km.

Costul final a depăşit un miliard de euro

Costul iniţial al proiectului a fost de 600 milioane de euro, dar în timpul construcţiei suma a ajuns de peste două ori mai mare. Lungimea ei finală va fi de 170 km. Viteza maximă admisă pe A1 este de 110 km pe oră. În prezent este în construcţie segmentul din Kosovo al proiectului, construit de turcii de la Enka.

De-a lungul autostrăzii au fost proiectate un tunel cu o lungime de aproape 6 km şi 27 de poduri.

VIDEO Cum arată autostrada A1 din Albania:

Sursa youtube

Autostrada A1 face legătura între Thumanë - Milot - Rrëshen - Kalimash şi se continuă cu drumul expres SH5, pierzându-şi statutul de autostradă.

Pe lângă autostrada A1, pe teritoriul Albaniei există şi nouă drumuri expres (cu indicatorul SH), unde limita maximă de viteză este 90 km pe oră.

Proiectul "autostrăzii patriotice"

Autostrada are patru benzi, construcţia ei a început în 2007. Constructorul a fost consorţiul americano-turc Bechtel-Enka, acelaşi căruia i-a fost încredinţat direct, de către Guvernul Năstase, în 2003, contractul pentru Autostrada Transilvania (Braşov-Borş) (415 km) şi din care au fost construiţi doar 52 de km. Miercuri seara ministrul delegat Dan Şova a anunţat rezilierea contractului dintre statul român şi Bechtel.

Sursa skyscrapercity.com

Proiectul de un miliard de euro a făcut mult mai uşoară călătoria pentru albanezii din Kosovo care trec graniţa pentru a-şi petrece vacanţele în ţara natală în fiecare an, scrie presa locală.

Drumul a fost numit "autostrada patriotică", reflectând motive geopolitice din spatele proiectului şi faptul că nu a fost realizat niciodată un studiu care să estimeze recuperarea investiţiei pentru această investiţie importantă.

Presa a vehiculat acuzaţii de corupţie şi depăşiri ale costurilor preconizate iniţial, ceea ce a determinat mulţi critici să pună la îndoială valoarea finală a construcţiei autostrăzii.

Totodată, jurnaliştii au relatat că Guvernul albanez a refuzat să precizeze costul exact al autostrăzii. Proiectul a fost finanţat prin credite comerciale.

Taxă pe autostradă

În 2011, premierul albanez Sali Berisha a anunţat că pe autostrada ce leagă Albania de Kosovo va fi introdusă o taxă, pentru că statul nu are capacitatea financiară de a intreţine autostrada. El a explicat că activitatea de întreţinere a autostrăzii va fi încredinţată unei firme private, care să finanţeze lucrările de reparaţii pe baza fondurilor obţinute din taxa plătită de şoferi.

Pe de altă parte, guvernul de la Tirana are planuri pentru încă două autostrăzi. Este vorba despre Coridorul VIII pan-european, care va lega Albania de Macedonia şi Bulgaria, şi şoseaua nord-sud, ce corespunde secţiunii albaneze din Autostrada Adriatico–Ioniană. Cea de-a doua ar lega Croaţia de Grecia, de-a lungul coastelor Mării Adriatice şi a Mării Ionice. Autorităţile au calculat, pe hârtie, că atunci când toate cele trei coridoare vor fi terminate, Albania va avea aproximativ 760 km de autostrăzi sau drumuri expres, care o vor lega de ţările vecine: Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Grecia.

Autostrada A3 este planificată să lege Tirana de partea de sud a Albaniei. Prima ei parte, Tirana- Elbasan (30 km), leagă Tirana de coridorul VIII paneuropean. Traseul Coridorului VIII pan-european trece prin localităţile: Durres-Tirana-Skopje-Sofia-Plovdiv-Burgas-Varna (1.500 de km).
 
 
Cum va arăta autostrada Tirana-Elbasan:
 

Foto: documentaţie de atribuire pentru autostrada Tirana-Elbasan

JULIUS RICHARD PETRI. „Infecţiile” din noul Doodle, dedicat de Google lui JULIUS RICHARD PETRI

LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTo joi, 30 mai. Report de 8,1 milioane de euro la LOTO 6/49

Viteza proiectată pe A3 din Albania este de 100-120 km pe oră.

Autostrăzile vecinilor

România are în prezent 530 de kilometri de autostradă. Gândul a calculat recent, pe baza celor mai recente informaţii  Eurostat, că România deţine cea mai mică reţea de autostrăzi pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Doar 2,4 centimetri de autostradă pe cap de locuitor, de trei ori mai puţin decât bulgarii şi de opt ori mai puţin decât germanii.

Pe de altă parte, gândul a scris recent că Ungaria are în prezent peste 1.300 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, de aproape 2,5 ori mai mult decât România, în condiţiile în care suprafaţa ţării vecine este de tot atâtea ori mai mică decât cea a României.

La rândul ei, Bulgaria avea în martie 2013 o reţea de 562 de km de autostrăzi, în timp ce alţi 199 de km erau în diferite stadii de construcţie, potrivit celor mai recente informaţii publicate de autorităţile bulgare. Spre comparaţie, România are în prezent 530 de km de autostrăzi, având un teritoriu de două ori mai mare decât al statului de la sud de Dunăre.

Singura ţară vecină care stă mai prost decât noi la capitolul autostrăzi este Republica Moldova, care nu are încă nici un kilometru de astfel de intrastructură de transport. Contactat de gândul, Andrei Cuculescu, şeful Direcţiei de Dezvoltare a Drumurilor din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID) din Republica Moldova, a admis recent că autostrăzile nu reprezintă o prioritate pentru Guvernul de la Chişinău.

Sursa ENKA//"autostrada patriotică" din Albania

 

Foto intrarea in tunel pe "autostrada patriotică"

 

Citește și: