24 vizualizări 17 feb 2014

Duhovnicul elevei de la Colegiul "Sfântul Sava", care a dispărut, miercuri, în drum spre şcoală, a fost audiat de poliţişti şi a prezentat anchetatorilor conţinutul unui mail în care fata de 15 ani îl anunţa că doreşte să se călugărească, potrivit unor surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, preotul parhoh al Bisericii "Sântul Nicolae" Militari, Visarion Alexa, a declarat poliţiştilor că ştia de la Iulia Cristina Ionescu faptul că aceasta intenţiona să urmeze "o viaţă monahală" şi chiar a pus la dispoziţia anchetatorilor un mail primit de la fata în vârstă de 15 ani, în care îl anunţa că doreşte să plece la o mănăstire.

În acest context, sursele citate au precizat pentru Mediafax că poliţiştii au făcut deja o adresă către Patriarhia Română pentru a se verifica dacă eleva a ajuns la vreuna dintre mănăstirile din ţară.

Poliţiştii care o caută pe elevă i-au mai audiat pe părinţii fetei, care au dat detalii cu privire la comportamentul şi anturajul acesteia. Totodată, ei au luat imaginile surprinse de camerele din zona staţiei de metrou Eroilor, unde fata s-a despărţit de mama ei, miercuri, în jurul orei 12.00, urmând să meargă la şcoală.

De altfel, anchetatorii urmează să vizioneze imaginile surprinse de toate camerele de luat vederi din zonă, pentru a se stabili traseul Iuliei Cristina Ionescu.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că, în seara zilei de miercuri, adolescenta a ajuns la un magazin din Sectorul 1, unde şi-a vândut telefonul mobil, un iPhone 5, şi lănţişorul din aur.

Identificat de autorităţi, bărbatul care a cumpărat telefonul şi lanţul minorei a fost audiat şi a povestit că, ulterior, le-a vândut mai scump unei alte persoane.

Sursele citate au mai declarat pentru Mediafax că urmează să fie scoasă lista convorbirilor telefonice ale fetei şi să fie audiaţi toţi colegii de clasă ai acesteia.
În acest moment, la nivelul Poliţiei Capitalei a fost constituit un grup de lucru din care fac parte directorul adjunct al Poliţiei Capitalei pe linie de investigaţii criminale, şeful Poliţiei Sectorului 5, şi câte un reprezentant din partea Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române şi a Departamentului de Informaţii şi Protectie Internă.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat anterior pentru MEDIAFAX că fata este foarte credincioasă şi a intenţionat să fugă de acasă la 12 ani, însă a fost oprită atunci de duhovnicul ei.
Mama fetei, care este divorţată de tatăl acesteia, primea de fiecare dată un sms de la fiica ei atunci când aceasta ajungea la şcoală, însă miercuri acest lucru nu s-a mai întâmplat, potrivit surselor citate.
Poliţiştii au căutat-o pe adolescentă la mai multe mănăstiri, unde s-a presupus că aceasta ar fi putut să se ducă, însă nu au găsit-o.
Fata este în clasa a IX-a şi a intrat la liceu cu media 10.
Poliţia Capitalei a solicitat, vineri, sprijinul cetăţenilor pentru a o găsi pe eleva de la Colegiul "Sf. Sava", dată dispărută după ce nu a mai ajuns miercuri la şcoală, şi face publice în acest sens semnalmentele fetei de 15 ani.
"Minora dispărută se numeşte Ionescu Iulia Cristina, este în vârstă de 15 ani şi are următoarele semnalmente: înălţime 1,67 m, greutate 50 kg, faţă ovală, ten de culoare deschisă, ochi verzi, păr şaten închis lung şi drept, bărbie rotundă. La data dispariţiei era îmbrăcată cu pantaloni negri, cămaşă albă, pulover mov, scurtă neagră cu nasturi aurii şi ghete negre", se arată în comunicat.
Cei care au văzut-o sau pot oferi detalii cu privire la fată, sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112.

Citește și: