143 vizualizări 18 oct 2013

1,8 miliarde de dolari plăteşte România anual pe gazele pe care le importă de la ruşi. 20% din consumul necesar într-un an provine de la distribuitorii Gazprom. Dependenţa energetică a României de gazul rusesc este mai redusă decât a altor ţări, în condiţiile în care Macedonia şi Serbia, spre exemplu, depind în proporţie de 100% de Gazprom şi distribuitorii săi, Bulgaria în proporţie de 90%, iar Polonia în proporţie de peste 60%.

Dacă anul acesta, în primele şase luni, preţul mediu a fost de aproape 400 de dolari pe mia de metri cubi de gaz rusesc, anul trecut ţara noastră a plătit în jur  539 de dolari pe mia de metri cubi, un preţ mai mare faţă de  Macedonia, total dependentă, care a  dat 564 de dolari pe mia de metri cubi, Bosnia 515 dolari, Polonia 526 de dolari, Cehia 503 dolari şi Bulgaria 501 dolari. În 2012, factura totală a gazelor ruseşti s-a ridicat la 6,2 miliarde de lei, adică 1,8 miliarde de dolari.

Dependenţa României de gazul furnizat de Gazprom reprezintă în acest moment o vulnerabilitate de securitate energetică, în condiţiile în care Rusia poate jongla cum vrea cu preţul gazelor pe care le vinde, permiţându-şi astfel să pună presiune pe alte subiecte din agenda geopolitică a ţării noastre. Tocmai această problemă încearcă să o rezolve România. În contextul în care alte proiecte de aprovizionare cu gaz, care să nu implice Rusia, au picat sau stagnează – proiectul Nabucco sau conducta AGRI din Azerbaidjan, ţara noastră se află în poziţia de a fi nevoită să găsească surse alternative. Exploatarea gazelor de şist reprezintă una dintre ele. În aceste context, implicarea în proiect a americanilor de la Chevron nu se traduce atât prin încercarea Bucureştiului de a-şi asigura independenţa, cât prin opţiunea de securitate energetică pe care o face România între Rusia şi Statele Unite.

Chiar dacă nu asistăm atât la un meci geopolitic în logica Războiului Rece, între SUA şi Rusia, ci mai ales la ciocnirea unor interese comerciale, reprezentate la momentul actual de americanii de la Chevron şi de ruşii de la Gazprom, tensiunile apărute din cauza gazelor de şist îşi au originea în această dispută, iar implicaţiile pentru România sunt, în special, de natură geopolitică, şi mai puţin comercială.

În plină ofensivă după eşecul proiectelor care i-ar fi slăbit poziţia dominantă în regiune, este lesne de înţeles de ce Rusia nu priveşte cu ochi buni dezvoltarea unor surse alternative de energie, aşa cum sunt gazele de şist sau hidrocarburile din Marea Neagră, concesionate de România americanilor care estimează că doar exploatarea în perimetrul Mării Negre ar putea asigura jumătate din consumul intern necesar pentru gaze naturale. De asemenea, potrivit studiilor, România se află pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte potenţialul de explorare al gazelor de şist, după Franţa şi Polonia.

Pe de altă parte, SUA se află de câţiva ani într-un stadiu pe care analiştii economici îl caracterizează drept „o revoluţie” energetică: americanii au început să producă mai mult gaz decât consumă şi în câţiva ani pot deveni exportatori neţi de energie. Acest lucru se datorează în mare parte exploatării agresive a gazelor de şist. Expansiunea energetică a SUA poate avea ca efect scăderea preţurilor mondiale la gaze şi petrol, precum şi eliminarea nevoii de a importa gaz, lucruri care intră în conflict cu interesele comerciale ale Rusiei.

Pentru România, discuţia privind exploatarea gazelor de şist nu se rezumă însă numai la dimensiunea geopolitică. Dincolo de a explica avantajele unei opţiuni strategice de securitate energetică, este nevoie şi de o discuţie aplicată şi adaptată realităţilor interne. Pentru că protestele din Bucureşti şi revolta de la Pungeşti împotriva Chevron nu poate fi tradusă în termenii unei respingeri categorice a americanilor, ci este mai degrabă justificată de elemente tehnice şi financiare. Pe de o parte, metoda fracturării hidraulice, în contextul cutremurelor repetate din ultima vreme de la Galaţi, amplifică temerea populaţiei privind insecuritatea seismică. Fracturarea hidraulică este însă o metodă folosită în România de foarte mulţi ani, doar că nu în extragerea gazelor de şist, iar intensitatea seismică în urma acestui procedeu este de 2-2,5 grade, aproape imperceptibilă în condiţiile în care se produc la o adâncime mare.

Un al doilea aspect de menţionat este raportul cost/beneficiu pe care îl au românii în urma acestor exploatări. Dincolo de un preţ scăzut la gaz, comunităţile din zonele unde sunt trasate perimetrele gazeifere se consideră excluse de la profit. Asta în condiţiile în care, în România, banii merg la stat, iar cetăţenii pot fi expropriaţi fără să poată contesta decizia. În SUA, banii merg mai întâi la cetăţenii care au drept de proprietate asupra resurselor minerale găsite pe terenurile lor.

„Suntem dependenţi de importul de gaze şi avem o singură sursă de import: Rusia”

Dezvoltarea unor alternative la gazul rusesc este esenţială pentru ca România să nu mai fie un stat vulnerabil din punct de vedere geopolitic, explică pentru gândul analistul şi consultantul economic Aurelian Dochia.

„Suntem dependenţi de importul de gaze şi avem o singură sursă de import: Rusia. Atât din punct de vedere economic, cât şi geostrategic, nu este o situaţie de invidiat să fii dependent de o singură sursă. Pentru România, dezvoltarea unor alternative este extrem de importantă. Cred că dezvoltarea gazelor de şist este o alternativă care trebuie să stea în atenţie, ca şi zăcămintele din Marea Neagră, pentru că ele sunt singurele soluţii care oferă României nu independenţă energetică – nu de asta e vorba, ci securitate energetică. Adică asigurarea continuităţii în aprovizionarea cu gaz şi predictibilitatea preţurilor, să nu existe cineva care să le manevreze cum vrea şi să te lovească atunci când eşti vulnerabil”, spune Aurelian Dochia.

În opinia analistului, România are în acest moment trei obiective în domeniul energiei: interconectarea la nivelul UE (dacă s-ar fi preocupat mai demult de asta, europenii nu ar mai fi suferit şocurile de preţ pe timp de iarnă), dezvoltarea zăcămintelor alternative şi gestiunea stocurilor (avem capacitatea de a stoca gaze, pe timp de vară, atunci când producem mai mult decât avem nevoie).

Dacă pentru SUA şi Rusia este mai degrabă un meci comercial care se dă pentru o piaţă de desfacere, respectiv pentru o sursă de energie bună de exploatat, pentru România gazele de şist reprezintă un subiect care ţine de securitatea geostrategică, crede analistul.

Rusia este într-o ofensivă puternică şi a câştigat teren, pentru că proiectul Nabucco nu se mai face şi era o ameninţare. La fel este cazul şi acum, dacă se renunţă şi la exploatarea gazelor de şist. Nu cred că este vorba despre un meci geostrategic SUA-Rusia. Pentru Chevron nu e mare lucru acum, dacă merge, merge, dacă nu, merge în altă parte. Fără explorare, nici nu se ştie câte gaze de şist sunt şi dacă merită exploatate. Pentru România şi interesul nostru, ar trebui să ne clarificăm strategia. Pentru România, aspectul geostrategic este esenţial. În lipsa unor astfel de alternative, România rămâne vulnerabilă”, mai spune Aurelian Dochia, pentru gândul.

„Gazprom este foarte interesat să îşi păstreze poziţia de monopol. Este firesc, orice firmă îşi doreşte moartea concurenţilor”

Că în România nu asistăm la „marea luptă cosmică între ruşi şi americani”, ci doar la o ciocnire a intereselor comerciale a două mari companii explică şi Ana Otilia Nuţu, expert în energie al EFOR. Analista susţine că şi decizia României de a deschide poarta pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist este tot una comercială.

„Gazprom este foarte interesat să îşi păstreze poziţia de monopol în zonă, pentru a putea pune preţuri foarte mari. Este firesc, orice firmă îşi doreşte moartea concurenţilor. Nu cred că asistăm la marea luptă cosmică între ruşi şi americani. Dacă gazele de şist nu vor fi exploatate, de asta va beneficia Rusia, dar nu în mod direct. Nu cred că este vorba de o conspiraţie. Este o decizie pur comercială. Noi avem rezerve de gaze şi în acelaşi timp importăm gaze din Rusia. Când piaţa gazelor se va liberaliza, sperăm că prin 2016-2017, toată lumea va intra în concurenţă cu toată lumea. Atunci vor deveni profitabile resurse neconvenţionale precum gazele de şist sau hidrocarburile din Marea Neagră, despre care acum nu se pune problema să fie exploatate, pentru că nu merită”, explică Ana Otilia Nuţu, pentru gândul.

Experta mai arată că în orice piaţă unde există concurenţă mare, preţurile scad, în timp ce o piaţă ţinută în cvasi-monopol favorizează preţurile mari. La fel se întâmplă cu preţul gazelor. În Marea Britanie, unde există foarte mulţi concurenţi pe piaţa gazelor, preţurile sunt mici. În Marea Britanie, Gazprom practică cele mai mici preţuri la gaz din toată Europa (în jur de 300 de dolari mia de metri cubi), cu excepţia unor state precum Ucraina sau Belarus, care au înţelegeri speciale cu Rusia. Pe de altă parte, în ţări precum Polonia sau Bulgaria, care depind în proporţie de aproape 100% de gazul ruşilor de la Gazprom, preţul depăşeste 500 de dolari pe mia de metri cubi.

Este uşor de înţeles astfel de ce Polonia a ales să deschidă masiv exploatările de gaze de şist, fiind lider european în acest domeniu. Polonezii au pus la punct, de asemenea, o lege care să reglementeze aceste exploatări. Europa este însă divizată pe acest subiect: Franţa, de exemplu, a interzis exploatarea gazelor de şist. De ce această divizare, dacă sursele alternative de energie sunt benefice? Pentru că nu toată lumea are nevoie de ele, arată experta de la EFOR.

„Una e să fii Polonia, o ţară din Estul Europei, dependentă de Gazprom, pe care o strânge cu uşa şi UE, pentru că emite prea mult dioxid de carbon din cauza termocentralelor pe cărbuni. Alta e să fii Franţa, care eşti un beneficiar direct al exploatării gazelor de şist de către SUA. Din cauza producţiei din SUA, gazul lichefiat nu mai ajunge să fie importat în SUA, ci în Vestul Europei, pentru că americanii nu mai au nevoie de el. Astfel, Franţa are ocazia să aştepte şi să vadă ce se întâmplă în Est cu gazele de şist, ce urmări şi ce riscuri apar”, spune Ana Otilia Nuţu, pentru gândul.

Schimbarea la faţă a României, pe gazele de şist: în 2012 ba, în 2013 da

De ce şi-a schimbat însă România brusc viziunea în acest domeniu, din 2012 în 2013? O explicaţie poate fi lobby-ul puternic făcut de SUA la nivel guvernamental – vezi cazurile fostului ambasador SUA la Bucureşti Mark Gitenstein, precum şi consilierul onorific al lui Victor Ponta, colonelul american Wesley Clark, ambii angajaţi, consultanţi sau beneficiari de fonduri de la companii americane cu interese în domeniu, inclusiv Chevron. O altă explicaţie este lipsa de coerenţă şi populismul USL.

„Este politicianism, încercarea de a-ţi prinde adversarul cu ceva, chiar dacă acel ceva se dovedeşte a fi nimic. Este greu să repari ce ai stricat. Întotdeauna schimbările bruşte de poziţie te fac să îţi pierzi credibilitatea. Mai mult, la noi aceste schimbări au avut un impact mare la public. Mişcările acestea de stradă nu pot fi disociate de declaraţiile politice de anul trecut. Toţi liderii politici ar trebui să stea la o masă şi să stabilească ce este în interesul României şi să termine cu exploatările politicianiste”, crede Aurelian Dochia.

Ana Otilia Nuţu crede că sunt două variante pentru a explica această piruetă a Guvernului României faţă de gazele de şist. Prima, o motivaţie „suspectă”, care nu poate să fie pusă doar pe seama proastei guvernări: „Aceiaşi guvernanţi în mai 2012 au venit cu o moţiune de cenzură care a dat jos Guvernul, printre altele pentru că sprijinea gazele de şist. Au venit ei în funcţie şi au impus un moratoriu pe gaze de şist, care nu s-a mai realizat însă. După alegeri, am asistat însă la o susţinere entuziastă. Este suspect şi un semnal foarte prost pentru cine vrea să investească aici. La fel la nivel local, s-au făcut referendumuri unde lumea a votat covârşitor contra exploatării de gaze prin fracturare hidraulică. Au existat autorităţi care au refuzat să dea avize de mediu, dar acum, de curând, au dat aceste aprobări”.

A doua variantă, mai idealistă, este că americanii de la Chevron le-au adus guvernanţilor de la Bucureşti nişte argumente atât de bune, încât i-au convins că România va beneficia mult de pe urma gazelor de şist. „Atunci, ar putea la fel de bine să convingă şi publicul. Problema este că aceste decizii se iau foarte netransparent”, spune Nuţu.

Ce câştigă românul de rând: o întrebare la care Guvernul nu a răspuns

Tensiunile sociale din Bârlad şi din Vaslui, pe tema gazelor de şist, precum şi decizia de astăzi a Chevron de a suspenda temporar explorarea de la Pungeşti constituie o oportunitate pentru Guvern să iasă din obscuritate şi să pună pe masă nişte teme de discuţie majore, în acest domeniu.

Unul ar fi, crede experta EFOR, modul în care comunităţile locale trebuie să profite de pe urma unor astfel de exploatări, în contextul în care regimul proprietăţii asupra resurselor din subsol nu este ca în SUA, unde cetăţeanul în curtea căruia s-a găsit petrol sau gaz negociază direct cu firma care vrea să exploateze. Momentul este propice, spune Nuţu, pentru că în 2014 o clauză din contractul Petrom cu OMV expiră, iar lucrurile ar putea fi renegociate.

„Acum, dacă aş fi localnic nici mie nu mi-ar conveni: nu aş avea nimic de câştigat de pe urma exploatării, nici nu este clar dacă mă expropriază când începe exploatarea, nici dacă trag ţeava pe sub casa mea. Oamenii ar fi însă mult mai interesaţi dacă se exploatează la ei în curte. De aceea la noi ar trebui să se discute cum facem să aibă şi comunitatea locală de câştigat, pentru că altfel oamenii ajung să aibă senzaţia că sunt traşi pe sfoară.

În 2014, expiră clauza de stabilitate din contractul cu Petrom, privind impozitarea hidrocarburilor. Acesta ar fi un moment foarte bun să se discute impozitarea şi redevenţele pe hidrocarburi. Acum este mult mai simplu pentru stat să pună accize drastice pe hidrocarburi, pentru că nu pot modifica impozitarea sau redevenţa. Ar mai trebui să se stabilească câţi din aceşti bani impozitaţi rămân la bugetul de stat şi câţi merg la comunităţile locale, pentru că localnicii sunt cei care suferă cel mai mult când vine vorba de aceste exploatări”, explică Nuţu, pentru gândul.

Citește și: