Anca SIMINA
6346 vizualizări 7 apr 2014

Întors din Israel, acolo unde a fost în timpul reuniunii de partid de sâmbătă de la Poiana Braşov în care Liviu Dragnea a numărat „câţi (PSD-işti, n.red.) mai rămân în picioare până la sfârşitul anului” în condiţiile anchetelor DNA la nivelul Consiliilor Judeţene, premierul Victor Ponta le-a transmis de la distanţă, în această dimineaţă, colegilor săi de partid un mesaj de solidaritate.

„Eu cred că vom lua mai multe voturi. Oamenii ştu foarte bine că eu nu mă dezic nici de Duicu, nici de Prioteasa, nici de toţi ceilalţi care au probleme doar pentru că PSD stă foarte bine acolo. Ştiam cu toţii că asta se va întâmpla până în noiembrie”, a explicat Ponta într-o cheie electorală anchetele DNA care i-au vizat până acum atât pe Adrian Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi arestat în acest moment preventiv într-un dosar de corupţie, cât şi pe Ion Prioteasa, şeful CJ Dolj, şi el titularul unui astfel de dosar.

Drept contraexemplu, premierul a dat cazul lui „om simpatic”, Gheorghe Ştefan, primarul din Piatra Neamţ, arătând că procurorii nu l-ar mai fi căutat după trecerea acestuia la Partidul Mişcarea Populară. „Ce să fac, să îi spun şi lui Duicu să treacă la PMP?”, l-a acuzat indirect Victor Ponta pe preşedintele Traian Băsescu de implicare în cercetarea preşedinţilor CJ ai PSD.

Precedentul „Nicolescu”. PSD a făcut miting pentru susţinerea şefului CJ Argeş

Solidaritatea cu preşedinţii de Consilii Judeţene din propriul partid nu este o premieră pentru PSD ori pentru prim-ministrul Victor Ponta. În ianuarie 2011, când PSD era în Opoziţie, partidul a organizat un miting la Piteşti pentru a-l apăra „împotriva statului poliţienesc” pe şeful filialei Argeş, Constantin Nicolescu, pentru care judecătorii emiseseră la acea dată un mandat de arestare sub acuzaţiile de luare de mită şi trafic de influenţă.

Ca preşedinte al PSD, Victor Ponta a mers personal la Piteşti împreună cu Adrian Năstase, Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Nicolae Bănicioiu şi Titus Corlăţean.

În sprijinul lui Nicolescu, Ponta a invocat şi atunci „regimul Băsescu”. “PDL, Băsescu şi Boc sunt răul acestei ţări”, a spus liderul PSD.


Foto: Marius Cristescu // Mediafax

Foto: Marius Cristescu // Mediafax

Proteste similare au fost organizate atunci de filialele PSD la Iaşi, în Timiş şi la Sibiu.

Cei 7 oameni-cheie ai campaniei PSD cu dosare penale

Ajuns la 7 din 22, numărul preşedinţilor de Consilii Judeţene ai unui partid aflat la guvernare urmăriţi penal sau trimişi deja în judecată este o premieră în România. VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A BARONILOR LOCALI CARE AU AJUNS ÎN FAŢA JUSTIŢIEI.

Cel mai recent caz este cel al preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, ridicat de anchetatori, miercuri după-amiază, de la locuinţa părinţilor săi din comuna Topleţ (Caraş-Severin), în urma unor percheziţii, cu 7 acuzaţii de corupţie, abuz în serviciu şi trafic de influenţă, după ce ar fi determinat funcţionari publici să numească şi să menţină apropiaţi ai acestora în funcţii de conducere în instituţii publice şi să concesioneze terenuri din Orşova, la preţuri convenabile.

În urmă cu două luni, cazul care a dat fiori PSD a fost cel al preşedintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, considerat unul dintre liderii judeţeni cei mai puternici din partid. Scăpat de arestare prin invocarea stării de sănătate precare, Cosma este urmărit penal începând din luna februarie, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Alături de el, este urmărit penal şi fiul său, Vlad Cosma, deputat PSD, pentru trafic de influenţă. Ei sunt acuzaţi de DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei (1 milion de euro) mită de la reprezentanţii unor societăţi comerciale.

Un alt pilon al campaniilor electorale PSD, Nicuşor Constantinescu este cercetat de DNA în trei dosare penale. Preşedintele CJ Constanţa a fost acuzat în ianuarie de abuz în serviciu, pentru că ar fi efectuat plăţi ilegale în valoare de 5 milioane de euro către Regia Autonomă Drumuri şi Poduri Constanţa, precum şi plăţi ilegale. Un al doilea dosar penal vizează plăţile pe care Nicuşor Constantinescu a refuzat să le aprobe către Centrul Militar Zonal Constanţa, timp de mai mullţi ani, provocând un prejudiciu instituţiei respective, pe care ar fi încercat să o evacueze de două ori din sediu. În martie, DNA a anunţat că Nicuşor Constantinescu este urmărit penal în alt dosar, pentru abuz în serviciu. El ar fi împiedicat controale ale Curţii de Conturi la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, provocând astfel un avantaj patrimonial de 200 de milioane de lei instituţiei respective. Totodată, Constantinescu este acuzat şi că a creat un prejudiciu de 30 de milioane de euro la două firme private.

Demis din funcţia de preşedinte al CJ Argeş în febrarie, după ce instanţa supremă a păstrat decizia Agenţiei Naţionale de Integritate privind incompatibilitatea sa, Constantin Nicolescu, a rămas, după trei mandate la CJ, unul din oamenii-cheie ai PSD în teritoriu. Are cel puţin trei dosare penale la DNA, dintre care două au fost trimise în judecată, primind condamnări care încă nu sunt definitive.

Acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu este şi preşedintele PSD al CJ Dolj, Ion Prioteasa, aflat la al doulea mandat. Este urmărit penal din decembrie 2013, alături de vicepreşedintele CJ, Cristinel Iovan şi de alţi doi şefi din instituţie, într-un dosar privind contracte din fonduri europene şi locale, care ar fi fost atribuite ilegal. Conform DNA, în perioada 2012-2013, Prioteasa a intervenit în procedurile de atribuire a unor contracte, direcţionându-le către firmele agreate, în schimbul unui comision din valoarea contractelor.

Într-o fază avansată a dosarelor penale se află preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 2012, fiind acuzat că în cursul campaniei electorale din 2009, pentru alegerile prezidenţiale, şi-a folosit influenţa şi autoritatea pentru a obţine 1 milion de euro de la omul de afaceri Ioan Niculae, patronul Interagro, trimis şi el în judecată în acelaşi dosar. Banii urmau să fie folosiţi în campania electorală a lui Mircea Geoană.

Emoţii legate de dosarul penal are în continuare şi Marian Oprişan. Preşedintele CJ Vrancea a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie încă din 2006, fiind acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri şi fals. Judecătorii din Focşani au decis însă în 2007 trimiterea dosarului la Parchetul Judecătoriei Focşani, pentru refacerea urmăririi penale. În prezent, dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj.

Citește și: