25 vizualizări 8 oct 2013

Premierul Victor Ponta s-a lăudat la finalul săptămânii trecute că România a primit un raport pozitiv din partea Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Ponta susţine că experţii de la Bruxelles au  ”lăudat numirea noilor şefi la Parchet, procesul de pregătire, de implementare a Codurilor”. Contactaţi de gândul, oficialii CE îl contrazic pe Ponta, spunând că România nu a fost lăudată şi că nu există nici un fel de ”raport pozitiv”, iar la Bruxelles a avut loc o simplă întâlnire de lucru în care nu s-a analizat starea de fapt din sistemul judiciar românesc.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat autorităţilor române o actualizare a stadiului Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Oficialii de Bruxelles au făcut o prezentare orală, fiind vorba de o întâlnire de rutină. Reprezentanţii CE au menţionat că nu a fost vorba de un raport intermediar.

Pe 18 iulie premierul Victor Ponta a susţinut că România a primit ”un raport pozitiv” din partea experţilor CE. Premierul a afirmat că România a fost lăudată pentru progresele din Justiţie. ”Prezentarea în plen s-a referit, destul de pe larg, la România, spunându-se că s-au înregistrat progrese evidente în lupta anticorupţie, a fost lăudată numirea noilor şefi la Parchet, procesul de pregătire, de implementare a Codurilor. Şi s-a atras atenţia că va rămâne Comisia în continuare atentă, pe procesul de modificare a Constituţiei. Dar, pe toate punctele, cele şase ţări, între care, atenţie, şi Olanda, care au luat cuvântul, că nu au vorbit toate, toate au spus: da, apreciem, s-au făcut progrese, să se păstreze ritmul”, a declarat Victor Ponta.

Oficialii Comisiei Europene contactaţi de gândul îl contrazic pe premierul Victor Ponta şi spun că România nu a fost lăudată şi nu a primit nici un raport pozitiv. ”Raportul oral nu a conţinut aprecieri pozitive sau negative”, a declarat, pentru gândul, purtătorul de cuvânt al CE Mark Gray.

Oficialul CE a mai adăugat că în nici un moment al discuţiei dintre experţii de la Bruxelles şi reprezentanţii României nu au fost analizate evoluţiile din sistemul judiciar din România. În cadrul întâniri nu au fost prezentate noi recomandări pentru România şi nici nu a fost analizat modul în care ţara noastră şi-a îndeplinit angajamentele de la ultimul raport MCV. Reprezentantul CE atrage atenţia că ar fi imprudent ca pe baza acestei întâlniri să se facă previziuni asupra modului în care va arăta următorul raport pe Justiţie.

”Raportul oral nu a reprezentat o analiză a stării de fapt din România şi nici o analiză a modului în care au fost atinse recomandările din ultimul raport pe Justiţie. Cu atât mai puţin nu au fost făcute recomandări noi. A fost doar o actualizare a evoluţiilor relevante. Ar fi imprudent pentru oricine să facă previziunii în urma aceste întâlniri asupra conţinutului raportului pe Justiţiei al Comisiei care va fi publicat la finalul anului”, a mai precizat Mark Gray

Recomandările CE pentru România

Ultimul raport pe Justiţiei emis de CE în ianuarie a avut următoarele concluzii: statul de drept nu este pe deplin respectat, magistraţii sunt hărţuiţi din motive politice prin mass-media, politicienii cu problem de integritate şi acuzaţi de corupţie nu demisionează din funcţiile publice. România este încă monitorizată de la Bruxelles, iar următorul raport va fi emis în decembrie.

CE recomanda ca noi şefi ai parchetelor să fie instalaţi în funcţii în urma unui proces de selecţie transparent şi numai cu avizul CSM. ”introducerea unui cadru clar privind interdicţia de a critica hotărâri judecătoreşti şi de a submina activitatea magistraţilor sau de a face presiuni asupra acestora”, a fost o altă recomandare a CE

O recomandare a CE era ca miniştri trimişi în judecată să fie suspendaţi. ”Luarea măsurilor necesare pentru asigurarea faptului că miniştrii care fac obiectul unor hotărâri în materie de integritate demisionează şi asigurarea aplicării rapide a normelor constituţionale privind suspendarea miniştrilor în cazul trimiterii lor în judecată”, se precizează în raportul pe Justiţie.

 

Citește și: