702 vizualizări 17 mar 2014

Populaţia de două milioane de persoane a regiunii autonome ucrainene Crimeea votează duminică în cadrul unui referendum pe care autorităţile occidentale şi cele de la Kiev îl consideră ilegal, dacă regiunea rămâne parte a Ucrainei sau dacă trece în Rusia, ca teritoriu autonom. Rezultatul referendumului nu poate fi o surpriză pentru nimeni, având în vedere că aproape 60% dintre locuitorii Crimeii sunt ruşi, iar aproape 80% din oamenii de acolo au declarat că rusa este limba lor nativă. De altfel, realitatea din teren arată deja că acum Peninsula Crimeea este de facto controlată de Rusia, iar Kievul nu mai are absolut niciun control asupra acestei regiuni.

În timp ce autorităţile de la Kiev consideră, asemenea puterilor occidentale, că referendumul şi manevrele Rusiei în Crimeea sunt ilegale şi nu respectă tratatele internaţionale, preşedintele Vladimir Putin merge înainte cu planul său de anexare până acum paşnică a Crimeii, folosindu-se de pretextul că apără interesele şi siguranţa etnicilor ruşi din regiune, ba mai mult, este gata să folosească această scuză şi pentru o intervenţie în regiuni majoritar pro-ruse din estul Ucrainei.

Preşedintele interimar al Ucrainei, Oleg Turcinov, a înaintat sâmbătă Radei de la Kiev un proiect de rezoluţie pentru încheierea înainte de termen a mandatului Consiliului Suprem al Crimeii, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale a Ucrainei, care a stabilit că autorităţile din Crimeea nu respectă Constituţia prin declanşarea acestui referendum. De partea cealaltă, Rusia pregăteşte un act normativ care înlesneşte anexarea unor teritorii străine, unde populaţia şi-a exprimat dorinţa de a deveni parte a Rusiei. În acest context, preşedintele nou ales de autorităţile regionale din Crimeea, Serghei Aksionov, a făcut apel şi la alte regiuni pro-ruse din Ucraina să organizeze referendumuri, ca în Crimeea.

O încercare a Consiliului de Securitate al ONU de a declara că acest referendum este ilegal a fost deturnată sâmbătă de Rusia, care şi-a exprimat dreptul de veto, aşa cum era de aşteptat.

Pasivitatea Ucrainei. Cât suferă de fapt Kievul pentru Crimeea

Deşi nu o va recunoaşte niciodată deschis, Ucraina nu înregistrează o pierdere grea prin scăparea Crimeii sub controlul total al Rusiei, ci doar una de imagine. În toată discuţia privind criza din Crimeea, s-a pierdut următoarea întrebare: consideră ucrainenii că merită să se lupte pentru păstrarea Crimeii? Toate aparenţele arată că nu, argumentează o analiză a Foreign Affairs.

“Deşi occidentalii şi guvernul ucrainean vorbesc despre importanţa apărării integrităţii teritoriale a Ucrainei, celor mai mulţi ucraineni pare să nu le pese că cedează Crimeea. Pentru ei, problema este mai mult de prudenţă, decât de principiu”, arată analiza profesorului Taras Kuzio.

Există trei mari factori care pot explica pasivitatea Ucrainei faţă de agresiunea Rusiei în Crimeea: fragilitatea conducerii politice de la Kiev, conştientizarea faptului că este foarte dificil să controlezi Crimeea şi, cel mai important, faptul că cei mai mulţi ucraineni au fost dintotdeauna ambivalenţi faţă de Crimeea.
Fragilitatea noii puteri de la Kiev este evidentă. Doar două din cele patru partide de opoziţie care l-au răsturnat pe Ianukovici s-au alăturat guvernării lui Arseni Iaţeniuk, aliatul Iuliei Timoşenko. Partidul moderat UDAR al fostului boxer Vitali Kliciko şi grupul de afacerişti din jurul lui Petro Poroşenko (fost ministru de Externe pe vremea lui Viktor Iuşcenko) au rămas deoparte. De asemenea, guvernarea actuală nu a ajuns la un acord nici cu moderaţii din estul Ucrainei, aliaţi ai fostului preşedinte Ianukovici.

Principala preocupare a guvernării de la Kiev este acum stabilizarea economică şi financiară a Ucrainei, nu pregătirea unui răspuns militar eficient faţă de agresiunea Rusiei. Acest lucru reiese din faptul că Iaţeniuk şi preşedintele Turcinov nu au dat ordine clare militarilor ucraineni din Crimeea – nici să se retragă, nici să-şi apere poziţiile, drept rezultat acestea rămânând oarecum izolate în Peninsulă, cu mult armament trecut deja în mâinile ruşilor sau susţinătorilor locali ai acestora.

Dificultatea de a controla Crimeea este un fapt conştientizat de autorităţile ucrainene. Xenofobia puternică a populaţiei ruse de acolo este proverbială, iar noul lider pro-rus Serghei Aksionov, un naţionalist cu trecut infracţional, născut în Republica Moldova, este un fan al epurărilor etnice marca Stalin, care a eliminat fizic aproximativ jumătate din populaţia tătară a Crimeii. Putin a speculat foarte mult acest sentiment xenofob, iar Ucraina nu a marşat pe argumentul că totuşi, în Crimeea, ruşii sunt doar 60%, restul fiind ucraineni şi tătari, şi că autonomia lor politică şi culturală este garantată de Kiev, ca şi până acum.

Indiferenţa celor mai mulţi ucraineni faţă de Crimeea este însă explicabilă istoric. Regiunea a aparţinut Rusiei şi a fost făcută cadou Ucrainei în 1954. Ruşii simt un ataşament mult mai mare faţă de Crimeea, decât ucrainenii, ba chiar unii dintre ucraineni sunt de părere că Peninsula ar trebui să aibă dreptul la secesiune. Ruşii sunt gata să se lupte pentru Crimeea, ucrainenii nu. O pierdere a acestei regiuni către Rusia ar însemna mai ales o lovitură în ego-ul naţional, însă mulţi ar înţelege rapid că de fapt ar scăpa de o povară. E vorba despre imensele subvenţii de stat pentru agricultura şi turismul Crimeii.

Dar mai ales, este vorba despre faptul că Ucraina fără Crimeea poate să înainteze mult mai rapid pe calea europeană şi cea a NATO, fără să mai aibă grija reacţiilor negative ale ruşilor din Crimeea. Pierderea Crimeii va naşte reacţii diplomatice de la Kiev, care va susţine mereu că Peninsula aparţine de drept Ucrainei, însă atâta tot.

Precedentul Crimeea pentru estul pro-rus al Ucrainei

Pericolul cel mai mare, perceput la această dimensiune atât de de Ucraina cât şi de puterile occidentale, este ca pierderea oarecum inevitabilă a Crimeii să nu constituie un precedent pentru Moscova de a proceda la fel şi cu regiunile pro-ruse din estul Ucrainei. Putin a obţinut acordul Parlamentului să intervină armat oriunde în Ucraina, pentru a apăra etnicii ruşi, însă Kremlinul a dat până acum asigurări că nu intenţionează să pătrundă militar în aceste regiuni estice ale Ucrainei.

În cazul acestor regiuni, ambivalenţa Ucrainei faţă de Crimeea s-ar transforma într-o luptă deschisă, pentru că în ciuda populaţiei ruse considerabile din aceste regiuni, ucrainenii le consideră ale lor, parte istorică şi culturală a ţării lor.

O ciocnire Rusia-Ucraina pentru regiunile pro-ruse Doneţk, Herson, Luhansk, Mykolaiv sau Zaporijia, unde se află concentrată minoritatea rusă din Ucraina, ar rezulta într-un conflict deschis, pe care evident că Ucraina l-ar pierde. Însă, arată o altă analiză a Foreign Affairs, un astfel de pas nu ar fi deloc în interesul pe termen mediu şi lung al Rusiei.

Regiunile respective reprezintă cele mai mari găuri negre din economia Ucrainei, care s-ar transfera în urma unui război de cucerire la ruşi. Mai mult, populaţia din aceste regiuni respinge ideea unei unificări cu Rusia, conform sondajelor făcute de Kiev – 67% se opun în Doneţk, 76% în Luhansk.

În doar 6 luni din 2013, guvernul de la Kiev a acordat de la bugetul de stat 2,5 miliarde de dolari acestor regiuni. În 2014, Rusia şi-a estimat un deficit de 11 miliarde de dolari, ceea ce ar însemna că anexarea acestor regiuni ucrainene ar creşte deficitul cu 45%. De asemenea, regiunile Luhansk şi Doneţk găzduiesc industria ucraineană de cărbune, care este o gaură neagră a economiei – Kievul bagă anual între 1 şi 1,5 miliarde de dolari în ele, iar arieratele cu salariile în aceste regiuni au ajuns în 2013 la 15 milioane de dolari.

De altfel, şi situaţia economică a Crimeii nu este deloc îmbucurătoare pentru Rusia. În 2013, aproape 6 milioane de turişti au venit în Peninsulă, un sfert din Rusia, restul din Ucraina şi doar 5% străini. După anexare, ucrainenii vor evita cel mai probabil să vină în Crimeea, ba chiar ar putea să apară interdicţii de călătorie sau vize. Crimeea depinde de asemenea de electricitatea, gazul şi apa livrate din Ucraina, astfel că după o anexare ar putea să apară întreruperi care ar crea haos.

Toate acestea trebuie puse în contextul în care economia Rusiei nu se mai află pe val, banii nu mai curg aşa cum se întâmpla acum 14 ani, când Putin venea la putere.

Planul în 5 paşi al Rusiei pentru anexarea Crimeii ajunge la final

Potrivit experţilor, au fost necesare doar două săptămâni pentru militarii ruşi şi miliţiile proruse pentru a separa Crimeea de restul Ucrainei.

Iată cum, în cinci etape, Moscova a pus Ucraina şi comunitatea internaţională în faţa faptului împlinit şi a preluat de facto controlul asupra unei regiuni înaintea unui referendum care va antrena alipirea sa la Federaţia Rusă, conform analistului Volodimir Fesenko.

1. Instalarea unei noi puteri prin forţă

La cinci zile după îndepărtarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici la Kiev, persoane înarmate proruse preiau controlul clădirilor Parlamentului şi Guvernului regional din Simferopol, capitala Crimeii, şi înalţă acolo drapelul rus. Un deputat prorus local, Serghei Aksionov, este ales rapid premier regional interimar şi Parlamentul votează alipirea la Rusia şi organizarea unui referendum la 16 martie.

Noile autorităţi preiau controlul poliţiei locale şi, sprijinindu-se pe miliţiile "de autoapărare", încep să recruteze soldaţi care depun jurământ de supunere faţă de viitorul "stat".

2. Preluarea controlului teritoriului

Mii de militari ruşi - dintre care mulţi provin aparent de pe navele Flotei Ruse la Marea Neagră - sunt mobilizaţi rapid în peninsulă, imediat ce Guvernul trece în mâinile forţelor proruse.

Potrivit grănicerilor ucraineni, prezenţa lor ar putea fi cifrată în această săptămână la circa 30.000 de persoane.

Aceşti militari, bine echipaţi dar fără însemne prin care să poată fi identificaţi, încercuiesc rapid zonele militare ale ucrainenilor. Aceştia din urmă refuză să se predea sau să plece. Au fost câteva tiruri de somaţie, dar până în prezent nu au fost confruntări violente.

În paralel, flota rusă blochează vasele marinei ucrainene, în special în portul istoric Sevastopol.

3. Trasarea frontierelor

Separarea peninsulei Crimeei de restul ţării este un lucru relativ uşor.

Abia ajunse, forţele ruse stabilesc puncte de control pe cele două mari rute care duc către peninsulă. Şi, ca un semn al faptului că forţele ruse sunt acolo pentru multă vreme, afişele anunţă prezenţa unor mine.

Pe aeroportul din Simferopol, zborurile care vin sau pleacă spre Kiev sunt anulate, fiind autorizate doar zborurile de legătură cu Moscova. Cel puţin un zbor de la Kiev a fost nevoit să aterizeze la Odessa, înainte de a se întoarce din drum. Miliţiile sunt mobilizate în gara din Simferopol pentru a controla pasagerii ce vin din restul Ucrainei.

4. Controlarea comunicaţiilor

Transmisia celor şase canale de televiziune ucrainene a fost întreruptă în această săptămână, pentru a fi înlocuită de canale ruseşti. Jurnaliştii ucraineni şi străini au fost descurajaţi şi uneori agresaţi, aşa cum s-a întâmplat cu cinci reporteri ucraineni care au fost bătuţi de membri ai forţelor proruse în timp ce relatau despre o tentativă a acestora de a ocupa o bază aeriană.

5. Organizarea unui referendum

Locuitorii din Crimeea vor trebui să aleagă duminică între alipirea regiunii lor la Rusia şi revenirea la o autonomie extinsă - o independenţă de facto - de care se bucurau în conformitate cu fosta Constituţie din 1992. Menţinerea statu quo-ului în cadrul Ucrainei nu este luată în considerare. În pofida numeroaselor critici care pun la îndoială legalitatea acestei consultări, oficialii proruşi afirmă că votul va fi organizat onest, adăugând că nu există nicio îndoială cu privire la voinţa unei vaste majorităţi de a se alătura Rusiei.

"Ulterior, fie Crimeea va fi absorbită rapid de către Rusia, ceea ce va ridica o problemă gravă pentru securitatea regională şi internaţională, fie va deveni un fel de Abhazie, un conflict îngheţat", apreciază Volodimir Fesenko, referindu-se la acest teritoriu separatist georgian a cărui independenţă, proclamată în 1992, nu a fost recunoscută decât de cinci state, între care şi Rusia.

Citește și: