75 vizualizări 14 mai 2013

Coperta numărului de martie al "Ce se întâmplă, doctore?" e dedicată gimnastei Sandra Izbaşa, care le recomandă cititorilor revistei cel puţin 30 de minute de mişcare pe zi şi să mănânce puţin şi des, iar de sărbători "doar să guste", argumentul său fiind:"Corpul nu trebuie forţat, este ca o coardă".

Ea spune că deocamdată nu se vede în postura de mamă.

"Este greu să spui că îţi poţi dori copii acum, când tu abia ai ieşit din cantonamente. Eşti încă un copil! Este bine să fii o mamă tânără, dar chiar atât de tânără? Cred că 28 de ani este vârsta ideală", spune campioana olimpică.

Pentru sport şi viaţă sănătoasă, pledează şi o altă campioană, de data aceasta la dans, Alina Petre - sora celebrului Mihai Petre - care deţine multiple premii, şi chiar un record pentru România, la concursurile de dans sportiv, secţiunea standard, alături de partenerul său, Paolo Campigotto.

FOTO: CSID

"Sportul înseamnă sănătate şi cred că orice părinte îşi doreşte un copil sănătos în primul rând. Dansul este un sport pe care îl facem în pereche, fată-băiat, ceea ce cred că este un beneficiu, dezvoltă încă de la vârste fragede o bună comunicare şi înţelegere, de asemenea dezvoltă spiritul de echipă", a mărturisit tânăra dansatoare în numărul de martie al revistei "Ce se întâmplă, doctore?".

La începutul primăverii, Oana Cuzino vine cu sfaturi utile pentru toţi cei care vor să renunţe o zi pe săptămână la carne şi îşi doresc moderaţie în dietă.

"Carnea în exces determină virarea mediului intern înspre un pH acid, adică acela care favorizează inflamaţia şi declanşarea majorităţii bolilor. În plus, în urma degradării cărnii, deci a proteinelor şi aminoacizilor conţinuţi, rezultă mult amoniac, toxic pentru organism, în special pentru sistemul nervos", spune Oana Cuzino în noul număr al revistei "Ce se întâmplă, doctore?".

Tot în ediţia din martie, cititorii vor descoperi care sunt preferinţele în materie de make-up ale Laviniei Petrea, una dintre prezentatoarele Ştirilor PRO TV de dimineaţă, vor afla câteva reţete uşoare pe bază de curcan, care sunt beneficiile apiterapiei, bazată pe miere, polen, lăptişor de matcă şi totul despre funcţionarea sistemului imunitar.

 

Citește și: