77 vizualizări 11 iul 2013

Magistraţii Judecatoriei Sectorului 6 au decis, marţi, ca maternitatea Giuleşti să plătească despăgubiri de 80.000 de lei pentru fiecare dintre cei 5 copii răniţi în incendiu. Asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea a fost condamnată la 2 ani şi 2 luni de închisoare cu executare. În incendiul de la Maternitatea Giuleşti, din 2010, au murit şase bebeluşi.

Spitalul "Panait Sârbu" şi asistenta medicală Florentina Cârstea trebuie să plătească daune de peste 4,3 milioane de euro familiilor celor şase nou-născuţi care au murit în incendiul de la Maternitatea Giuleşti şi familiilor celorlalţi cinci copii care au suferit arsuri grave.

Fostul manager Bogdan Marinescu a primit o amendă penală de 6.500 de lei, iar Maternitatea Giuleşti, o amendă penală de 400.000 de lei, iar şeful Secţiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat.

Şeful Serviciului tehnic Vasile Dima a primit o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Bucureşti.

În dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti, procurorii Parchetului General au trimis în judecată cinci angajaţi ai unităţii sanitare - asistenta Florentina Cârstea, şeful serviciului tehnic, Vasile Dima, fostul manager al spitalului, medicul Bogdan Marinescu, şeful Secţiei de Neonatologie, medicul Ioan Toma Adrian, precum şi electricianul spitalului Gigel Oprea.

Asistenta Florentina Cârstea este acuzată de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă, iar Bogdan Marinescu, Vasile Dima, Ioan Adrian Toma şi Gigel Oprea - de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Pe 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi din Secţia de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" a izbucnit un incendiu în care şase nou-născuţi au decedat, iar alţi cinci au suferit vătămări corporale grave.

De asemenea, s-a produs o pagubă materială de 1.500.602 lei, prin distrugerea aparaturii medicale şi a celorlalte obiecte din salon.

Concluziile expertizei tehnice realizate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă - Insemex din Petroşani au evidenţiat că incendiul izbucnit a fost cauzat de supraîncălzirea elementelor de contact ale ştecherului montat pe cablul de alimentare cu energie electrică al aparatului de aer condiţionat. Cauza a fost una de natură electrică, fiind determinată de un proces fizico-chimic incendiv, şi nu exploziv.

Citește și: