17525 vizualizări 30 aug 2013

Cristian Cioacă a spus, marţi, la Tribunalul Argeş că ştia că Elodia Ghinescu îl înşeală şi că şi el i-a fost infidel, susţinând că discutase cu aceasta şi conveniseră să divorţeze, iar în noaptea când procurorii susţin că şi-a ucis soţia el a fost plecat la Piteşti, la femeia cu care avea o relaţie.

Cristian Cioacă a susţinut în faţa magistraţilor că în 29 august 2007 a avut singura discuţie cu Elodia Ghinescu despre posibilitatea de a divorţa, iar în noaptea de 29 spre 30 august 2007, când procurorii susţin că şi-a ucis soţia, el a fost plecat la Piteşti, la o femeie martoră în dosar, cu care avea o relaţie la acel moment.

"Începusem o relaţie şi aşa am considerat că este normal şi firesc. Amândoi eram de acord cu divorţul, dar nu s-a discutat nimic despre partajul bunurilor. Pe 29 august am discutat singura dată cu Elodia despre un eventual divorţ, asta pentru că aveam o relaţie cu altcineva şi Elodia a fost de acord cu asta. Ştiam despre ea că mă înşela, dovada sunt e-mail-urile în care ea spune cu cine a fost în Dubai. De asemenea, concediile le-a petrecut împreună cu acel bărbat. Chiar şi în vara anului 2007 au fost împreună în vacanţă, fără copii. Niciodată Elodia nu s-a interesat de ceea ce făcea copilul în ţară, la părinţii mei", a declarat Cristian Cioacă, în sala de judecată.

El a mai susţinut că avocaţii familiei Ghinescu nu au probe, ci se bazează doar pe presupuneri, iar rechizitoriul este "un scenariu fantezist fabricat".

"Nu am săvârşit faptele de care sunt acuzat. Acuzaţiile sunt bazate pe nişte fapte care nu există, nu se bazează pe probe. Rechizitoriul este un scenariu fantezist, care nu are nicio susţinere în realitate", a mai spus Cristian Cioacă.

Cristian Cioacă a mai spus la Tribunalul Argeş, în finalul pledoariei, că iniţial nu s-a găsit niciun "stropuleţ de sânge", însă ulterior au fost descoperite pete de sânge în portbagaj, pe schimbătorul de viteze şi pe tocul pistolului pe care nu are cum să le explice, apoi s-a adresat magistratului: "Suntem în Săptămâna Patimilor şi vreau să ştiţi că aşa cum judecaţi, aşa veţi fi judecat!".

"Soţia mea lipsea frecvent de acasă, uneori chiar şi o săptămână, motivând că are procese în alte localităţi, dar nu exista o stare tensionată între noi, aşa cum scrie în rechizitoriu. Rechizitoriul este unul fantezist, se presupune că am omorât-o, am tranşat-o şi am transportat cadavrul. Nu pot să spun nimic despre dispariţia Elodiei sau despre petele de sânge. Sunt nevinovat de uciderea soţiei. Domnule preşedinte, nu îmi aduc aminte ce am făcut acum o lună, credeţi că îmi mai amintesc de atunci schimbul de ture? Pe 5 septembrie, a avut loc cercetarea la faţa locului. Atunci nu s-a găsit niciun stropuleţ de sânge. Sângele s-a găsit în jurul orei 11.00, poliţiştii m-au plimbat prin Braşov şi, la întoarcere, mi s-a spus că s-au găsit urme. Nu am cum să explic petele de sânge găsite în portbagaj, schimbător de viteze şi tocul pistolului. (...) Suntem în Săptămâna Patimilor şi vreau să ştiţi că aşa cum judecaţi, aşa veţi fi judecat!", s-a adresat magistratului Cristian Cioacă.

Fosta asistentă a avocatei Elodia Ghinescu a confirmat, marţi, în sala de judecată că între Cristian Cioacă şi soţia a sa a fost o discuţie despre divorţ.

"Relaţiile dintre Elodia Ghinescu şi Cristian Cioacă erau în general bune, iar în 29 august 2007 a avut loc o discuţia telefonică între ei, în care s-a discutat despre divorţ. Elodia a discutat cu inculpatul pe un ton destul de ridicat şi pot confirma că s-a luat în discuţie şi divorţul. Inculpatul era în acel moment la Piteşti şi i-a cerut insistent să vină acasă, la Braşov, pentru că au de discutat", a declarat fosta asistentă a Elodiei, Emilia Niţu.

La termenul de marţi au depus mărturie şi foşti colegi ai poliţistului Cristian Cioacă, între care şeful acestuia de la Secţia 2 Poliţie din Braşov, Carmen Mîţu, care a spus că a avut o discuţie cu inculpatul după dispariţia soţiei acestuia, fostul poliţist spunându-i că la percheziţie s-a găsit sânge în apartamentul său şi se aşteaptă să fie găsit sânge şi la percheziţia maşinii.

Avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, a depus la instanţă o cerere de sesizare a Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg privind nerespectarea drepturilor clientului său şi o cerere de restituire a dosarului către procurori, invocând faptul că urmărirea penală s-a făcut cu încălcarea normelor de ordine publică, solicitările urmând să fie analizate la termenul următor.

De asemenea, avocata a formulat şi o cerere de revocare a arestării preventive, pe motiv că o parte dintre probele în baza cărora s-a luat măsura au fost administrate ilegal, iar decizia a rămas în pronunţare.

Şedinţa de judecată a durat peste cinci ore, fiind audiaţi Cristian Cioacă şi şase martori, iar următorul termen pe fond a fost stabilit pentru 28 mai.

Poliţistul a fost adus, marţi dimineaţă, la Tribunalul Argeş, încătuşat şi sub escortă de la Penitenciarul Colibaşi, pentru un nou termen al procesului.

Procesul în care fostul poliţist Cristian Cioacă a fost trimis în judecată pentru uciderea soţiei sale Elodia Ghinescu a început la Tribunalul Argeş în 3 martie.

Cristian Cioacă a pledat nevinovat în faţa instanţei şi a cerut magistraţilor să fie pus în libertate, spunând că se va prezenta la fiecare termen al proceselor pe care le are, argumentând că şi până în momentul arestării sale preventive a fost la toate înfăţişările şedinţelor de judecată.

Cioacă le-a spus magistraţilor că nu este vinovat de crimă, ci de faptul că s-a căsătorit cu Elodia, el susţinând că nu beneficiază de un proces corect.

Cristian Cioacă este încarcerat la Penitenciarul Colibaşi.
În 30 ianuarie, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

Procurorii arată în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, "pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia".

Ulterior, Cioacă a dus trupul soţiei sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai uşor.
"Folosind o geantă de voiaj de dimensiuni mari, pe care victima o cumpărase în timpul vacanţei în Dubai, precum şi perdeaua de duş din baia aferentă dormitorului (aceasta din urmă fiind menită a împiedica eventualele scurgeri de sânge), inculpatul Cioacă Constantin Cristian a transportat fragmentele de cadavru în portbagajul autoturismului şi le-a ascuns într-un loc necunoscut. S-a constat şi lipsa unor obiecte, precum: un cuţit cu lungimea de 25-30 cm, două prosoape, geanta de voiaj şi perdeaua de duş", notează procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au precizat că în noaptea în care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla în apartament.

Cristian Cioacă a fost arestat în 5 decembrie 2012, de Curtea de Apel Bucureşti, care a admis recursul procurorilor faţă de cercetarea sa în libertate, hotărâtă de Tribunal Bucureşti.

Probele criminaliştilor, prelevate din locuinţa Elodiei şi a lui Cristian Cioacă, îl indică pe poliţist responsabil de uciderea avocatei şi tranşarea acesteia. Probe de sânge - identificate cu un aparat special, Crime Light - prelevate de sub zugrăveala apartamentului au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparţine Elodiei.

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci poliţist la Poliţia din Argeş, a anunţat dispariţia acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei lui.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului. Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariţie, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete cu sângele Elodiei.

În octombrie 2007, într-o râpă lângă Râşnov au fost găsite uniforma de poliţist a lui Cioacă, alte obiecte ale acestuia şi ale Elodiei.

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci poliţist la Poliţia din Argeş, a anunţat dispariţia acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei lui.

 

MESAJE DE PAŞTE. Câteva exemple de urări de Paşte care pot fi folosite pentru SMS-uri

Ciorbă de miel, drob de miel, friptură de miel - câţi miei se vor vinde în România în această săptămână. HARTA PREŢURILOR pentru masa de Paşte

REŢETE DE PAŞTE. Trei modalităţi simple de a găti DROBUL DE MIEL şi de pui

REŢETĂ DE PAŞTE: Trei modalităţi simple de a găti ciorba de miel

REŢETE DE PAŞTE. Trei metode simple de a prepara FRIPTURA de MIEL

REŢETE DE PAŞTE 2013. Ce dulciuri să pregăteşti de PAŞTE: fursecuri cu ciocolată, colac împletit şi prăjitură de PAŞTE 2013

 

Citește și: