47 vizualizări 23 sep 2008

România participă şi ea la misiunea europeană în Georgia. Unitatea românească din Misiunea Civilă a UE în Georgia (EUMM) a plecat ieri spre capitala Tbilisi şi ar trebui să îşi înceapă activitatea pe 26 septembrie. Este vorba despre o “echipă integrată de 20 de reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Apărării şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative”, potrivit comunicatului de presă dat publicităţii de MAE român.

Nu se cunosc foarte multe detalii despre operaţiunile pe care cei 20 de români le vor întreprinde în Georgia, comunicatul MAE limitându-se la a menţiona vag că misiunea UE are ca scop “monitorizarea procesului de stabilizare a Georgiei şi a derulării evenimentelor din teatru. De asemenea, EUMM Georgia este proiectată să contribuie la reducerea tensiunilor dintre părţi prin măsuri de creştere a încrederii”. Europenii ar trebui să monitorizeze şi felul în care cele două părţi (Rusia şi Georgia) respectă planul de pace, dar nu se ştie cam cum ar putea face asta, de vreme ce Rusia nu permite intrarea observatorilor europeni nici în Osetia de Sud şi nici în Abhazia.

O misiune cu un buget de peste 30 de milioane de euro

În acest sens, echipa formată din cei 20 de români a fost “dotată cu echipamente şi mijloace de transport corespunzătoare şi va fi dislocată la Comandamentul Regional de la Tbilisi, condus de Suedia, pentru o durată iniţială de patru luni, cu posibilităţi ulterioare de prelungire”. Tot ieri însă, guvernul de la Roma a autorizat participarea a 40 de militari italieni la misiunea civilă a UE, indicând că aceasta ar putea avea o latură militară. Bugetul misiunii “civile”, dar din care fac parte aşadar şi militari, este de 31 de milioane de euro pentru o perioadă iniţială de un an şi va acţiona potrivit Politicii Europene de Securitate şi Apărare, aflată sub controlul Consiliului Uniunii Europene, condus de Javier Solana, care se ocupă de alte misiuni militare şi de menţinere a păcii ale Uniunii Europene, printre care Eupol Congo, Eufor Ciad, Eulex Kosovo, Eupol Afghanistan. (De menţionat că România a fost invitată de către Franţa să participe la misiunea din Ciad, însă această participare nu s-a materializat, în vreme ce, în cazul Georgiei, autorităţile de la Bucureşti au reacţionat imediat. Mai mult, “România se află printre primele state UE acceptate şi integrate în dispozitivul EUMM”, aşa cum rezultă din comunicat).

Implicare israeliană „din umbră“

Nu doar Uniunea Europeană şi SUA au însă o implicare activă în Georgia, ci şi Israelul. Un cotidian suedez, citat de Agerpres, dezvăluie că 100 de consilieri militari israelieni se aflau pe teritoriul georgian în perioada războiului de cinci zile din Osetia de Sud. Svenska Dagbladet nu exclude ca unii dintre aceştia să fi participat la pregătirea ofensivei din Osetia şi la lupte. Printre aceştia s-ar număra şi generalul Gal Hirsch, care a fost implicat în pregătirea operaţiunii israeliene în Liban, în vara anului 2006. Interesul Israelului pentru Georgia este explicat de Svenska Dagbladet prin pregătirea de către statul evreu a unui atac împotriva Iranului, iar Georgia ar fi fost aleasă drept cap de pod potrivit acestui scop. (A.I.)

Citește și: