Sorina Ionaşc
13930 vizualizări 6 iun 2015

Aproape 8.000 de companii, ONG-uri sau asociaţii sunt înregistrate la Bruxelles. În total, peste 30.000 de specialişti îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu, legiferat însă în doar şapte ţări din Uniunea Europeană (Franţa, Marea Britanie, Slovenia, Ungaria, Lituania, Polonia şi Austria). În Registrul de Transparenţă, locul în care se înscriu toţi specialiştii în lobby care îşi desfăşoară activitatea în mod transparent, mai ales în jurul instituţiilor europene, se află şi 87 de companii româneşti şi se situează astfel pe locul 7 în topul tuturor ţărilor care practică lobby. Cei mai mulţi specialişti în acest domeniu sunt în Belgia, cu aproape 1.800 de înregistrări, urmată de Germania, cu aproape 900, Franţa – aproximativ 800.

Într-un raport publicat în aprilie 2015, reprezentanţii Transparency International au avertizat că lipsa reglementării lobby-ului deschide uşa spre corupţie. ”Cetăţenii ar trebui să ştie că legiuitorii acţionează în interesul public, nu în interesul unor jucători selecţi. Lobby-ul incorect şi opac este una dintre cheile care duc spre corupţie. Dacă nu se legiferează, într-un mod corect, lipsa controlului asupra activităţii de lobby poate submina democraţia în regiune”, a precizat vicepreşedintele Transparency International, Elena Panfilova.

Tot Transparency International a cotat România cu un nivel al corupţiei foarte ridicat, comparativ cu celelalte state europene. Dacă în 2011, România se afla pe locul 11 în topul corupţiei, în 2013 a urcat pe locul 9 în Europa (locul 69 în lume), iar anul trecut situaţia nu s-a schimbat.

În Bruxelles, deşi nu există o lege dedicată lobby-ului, sunt reglementări concrete şi coduri de etică pentru practicieni. De aceea, în capitala Uniunii Europene, lobby-ul a explodat odată cu primele alegeri directe pentru Parlamentul European, 1979. Practic, lobby-ul s-a născut din nevoia de informaţii pentru public şi din nevoia ca cetăţenii să fie la curent cu toate negocierile aleşilor când vine vorba de viitoarele legi.

Acum, Bruxelles-ul nu este doar capitala Uniunii, ci şi a lobby-ului european şi aproximativ 30.000 de specialişti îşi desfăşoară activitatea pe lângă instituţiile europene.

În România, au existat cinci tentative de legiferare a lobby-ului. Prima a fost clasată, două au fost respinse, iar alte două, iniţiate în 2010 şi 2011, se află încă la comisiile parlamentare.

Una dintre acestea a fost blocată la sfârşitul lui 2013, pe fondul scandalului din ”Marţea Neagră”. Concret, deputaţii din comisia juridică au folosit acest proiect de lege pentru reglementarea lobby-ul drept un paravan pentru a masca legiferarea amnistiei şi graţierii, plus o serie de modificări controversate la Codul Penal.

Interesant de observat este şi faptul că în studiile realizate de Transparency International în fiecare an, România se clasează în primele cele mai corupte state din Europa, în timp ce Belgia se află printre ţările cele mai puţin corupte.

De ce este nevoie de o lege a lobby-ului?

Legislaţia europeană are un impact asupra celor 500 de milioane de cetăţeni, iar presiunile făcute, de-a lungul anilor, de grupurile de interese, pentru a transparentiza procesul legislativ şi pentru a avea un cuvânt de spus, au dus astfel de legalizarea, în varii forme, a lobby-ului. ”Instituţiile europene au înţeles că este mai bine ca o lege să fie făcută într-un timp mai mare, să ai dialoguri cu toate părţile implicate, tocmai pentru ca legea respectivă să fie cât mai bună”, a afirmat Karen Massin, CEO-ul uneia dintre cele mai mari companii de lobby, Burson Marsteller, biroul din Bruxelles, într-un interviu pentru gândul.

Deşi nu există o lege dedicată lobby-ului la Bruxelles, autorităţile au implementat un registru de transparenţă, în care să se înscrie cei care practică lobby-ul, un cod de etică al specialiştilor şi o serie de reguli pentru ca un lobby-ist să poate avea dreptul la discuţii cu oficialii din instituţiile europene. ”Cu cât regulile sunt mai transparente, cu atât va fi mai bine. Punând lobby-ul într-un loc sigur, corect şi transparent, sistemul din fiecare ţară se va îmbunătăţi cu siguranţă”, a mai spus Karen Massin.

Întrebată dacă România ar trebui să aibă o astfel de lege, specialista în public affaires a admis faptul că toate statele ar trebui să legifereze acest lucru la nivel naţional. De altfel, preşedinta Asociaţiei Registrul Român de Lobby (ARRL), Laura Florea, a explicat, pentru gândul, că o potenţială astfel de lege în România ar trebui să urmărească promovarea democraţiei participative, adică ceea ce ”mediul de afaceri şi societatea civilă îşi doresc”.

În prezent, potrivit preşedintei ARRL, citând un studiu academic al Institutului European din România pe acest subiect, 12 legi şi cinci hotărâri de guvern reglementează, într-o formă sau alta, activităţile de influenţarea a politicilor publice.

La fel ca în Bruxelles, şi în România a fost creat un Registru de Transparenţă naţional, în care se pot înregistra specialiştii în lobby. În plus, în lipsa unei legi, lobby-ştii din România s-au autoreglementat şi şi-au făcut un cod de etică, inspirat din alte state.

Lobby sau trafic de influenţă?

”Lobby înseamnă intenţia de a influenţa deciziile luate de legiuitori şi de oficiali într-un mod transparent şi etic”, a definit Karen Massin lobby-ul. Pus faţă-n faţă cu traficul de influenţă, diferenţele sunt esenţiale. ”Traficul de influenţă este o pratică ilegală, adică atunci când foloseşti influenţa cuiva în procesul legislativ sau prin alte conexiuni cu autorităţile pentru a obţine favoruri sau un tratament special, dând ceva la schimb. Are legătură cu corupţia şi subminează procesul democratic”, a mai spus ea.

La Bucureşti, şefa ARRL subliniază şi ea diferenţa dintre cele două activităţi şi legitimitatea lobby-ului. ”Fapta incriminată ca trafic de influenţă presupune acţiunea unei persoane fizice care acţionează în secret pentru a-l determina pe funcţionarul public asupra căruia se exercită influenţa să realizeze acţiunile incriminate de lege, pe când prin lobby se realizează activităţi de influenţare a deciziei autorităţilor publice prin acţiuni şi argumente inclusiv de natură tehnocratică şi de comunicare”, a explicat Laura Florea, citând acelaşi studiu al IER.

Există însă şi pericolul ca legea lobby-ului să fie făcută prost şi atunci să se ajungă la trafic de influenţă sau la alte fapte de corupţie. ”Dacă legea va fi elaborată în sensul transparentizării intereselor celor care influenţează politicile publice, dar şi a îmbunătăţirii accesului grupurilor de interese legitime la procesul de luare a deciziilor fără îngreunare birocratică, acest pericol nu va exista. Trebuie să ne uităm la Bruxelles şi la cum este gestionată acolo această chestiune”, a mai spus ea.

Practic, marea diferenţă dintre lobby şi trafic de influenţă este modalitatea prin care încerci să convingi autorităţile să legifereze. Dacă cel care încearcă să-şi exercite influenţa asupra legiuitorului foloseşte mita sau legiuitorul cere ceva la schimb, atunci este vorba despre trafic de influenţă. În caz contrar, susţin specialiştii contactaţi de gândul, activitatea de lobby constă doar în exercitarea influenţei, în mod transparent pentru opinia publică, pentru elaborarea unei legi cât mai bune, fără a pretinde şi fără a oferi ceva la schimb.

Europarlamentarul român Adrian Severin, prins într-un scandal de lobby

În 2011, trei deputaţi europeni şi foşti miniştri - un român, un sloven şi un austriac - s-au declarat dispuşi să îşi "vândă serviciile" pentru sume de până la 100.000 de euro unor jurnalişti de la cotidianul britanic The Sunday Times care s-au pretins a fi lobbyişti.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat.

Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: "Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp". La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru "servicii de consiliere".

 

Ce credeţi? Avem nevoie de o asemenea lege în România? http://goo.gl/5MYVnS

Posted by Gandul on Saturday, June 6, 2015

Citește și: