99 vizualizări 28 aug 2011

Cinci persoane au murit şi alte 30 au fost rănite, sâmbătă după-amiază, într-un accident de tramvai la Santa Teresa, cartierul din Rio care tocmai şi-a sărbătorit "bondinho" (tramvaiul), au anunţat pompierii, relatează AFP.

Un oficial din cadrul pompierilor, maiorul Ricardo Gomes, a declarat presei că tramvaiul a deraiat pe strada Joaquim Murtinho şi a fost distrus complet în accident.

Gomes a confirmat "cinci morţi şi 30 de răniţi", care au fost transferaţi la mai multe spitale din regiune. Pentru moment nu se ştie cât de grave sunt rănile persoanelor accidentate. Trei maşini de pompieri au ajuns la faţa locului.

Tramvaiele galbene tipice din Santa Teresa au început să circule în 1872 cu mai multe întreruperi din cauza lipsei pieselor de schimb necesare reparării lor. Şapte tramvaie sunt în continuare în circulaţie pe străzile sinuoase ale acestui cartier din Santa Teresa, situat în apropiere de centrul oraşului.

În august 2009, două accidente de tramvai au avut loc într-o săptămână, provocând moartea unei persoane şi rănirea altor zece, între care cinci turişti.

Iuliana Enache, iulia.enache@mediafax.ro

Citește și: