Marian Avram
496 vizualizări 27 iul 2017

Incidentul care a avut loc la târgul de stat din Ohio s-a produs din cauza ruperii unei părţi a unui carusel.

Mark Hopkins, purtător de cuvânt al Centrului Medical Grant din Columbus, a precizat că trei pacienţi se află în stare gravă. El a adăugat că spitalul nu se aşteaptă să fie aduşi noi pacienţi.

Rhonda Burges a participat alături de cei trei copii ai săi la târg, iar unul dintre eii îşi aştepta rândul pentru a urca în carusel.

”O piesă a caruselului s-a desprins, iar cel puţin două persoane au fost aruncate 6 metri în aer, după care au fost izbite de ciment”, a afirmat Rhonda Burges pentru CNN.

John Kasich, guvernatorul statului Ohio a postat un mesaj pe Twitter în care şi-a exprimat tristeţea.

”Am fost foarte întristat de acest accident, de pierderea unei vieţi şi de faptul că oamenii au fost răniţi în timpul unui eveniment organizat de statul Ohio. Gândurile şi rugăciunile noastre se duc către cei afectaţi. Am ordonat o investigaţie în acest sens, iar tot parcul de distracţii va fi închis până la efectuarea inspecţiilor de securitate”, a scris Kasich.

Citește și: