Laura Cojocaru
2791 vizualizări 21 nov 2018

Potrivit organizaţiei pentru drepturile copilului, ”Plan Internaţional”, cinci bărbaţi au licitat pentru adolescenta de 16 ani, unii dintre ei fiind chiar înalţi oficiali ai guvernului Sudanului de Sud. Membrii organizaţiei pentru drepturile copilului sunt îngrijoraţi că acest eveniment ar putea inspira şi alte familii să îşi vândă copiii, apelând la reţeaua de socializare, scrie CNN.

”O fată a fost vândută spre căsătorie pe cea mai mare reţea socială din lume. Acest fapt mă depăşeşte, nu înţeleg cum se poate întâmpla. Acest uz barbar al tehnologiei aminteşte de pieţele de sclavi”, a declarat preşedintele organizaţiei ”Plan Internaţional” din Sudanul de Sud. 

Adolescenta a fost scoasă la licitaţie de către membrii comunităţii în care trăieşte. Familia ei a primit bunurile rezultate după vânzare: 500 de vaci, trei maşini şi 10.000 de dolari.

Facebook a declarat pentru CNN că licitaţia a început pe 25 octombrie şi compania a şters postarea cu 15 zile mai târziu, pe 9 noiembrie. Nunta a avut loc pe 3 noiembrie.

”Formele de trafic de persoane, fie că este vorba despre postări sau pagini nu sunt permise pe Facebook. Am şters această postare şi am dezactivat permanent profilul persoanei care a postat această licitaţie pe Facebook”, au declarat reprezentanţii companiei.

”Plan Internaţional” a cerut guvernului Sudanului de Sud să investigheze şi să suspende orice oficial implicat în licitaţia de nuntă.

"Căsătoria cu minori este o încălcare gravă a drepturilor omului şi o formă de violenţă împotriva fetelor. Poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii, educaţiei, dezvoltării şi bunăstării copiilor", a declarat un reprezentant al organizaţiei pentru drepturile copiilor.

Conform statisticilor UNICEF din noiembrie 2017, 52% dintre fetele din Sudanul de Sud sunt căsătorite înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.

Reprezentanţii organizaţiei pentru drepturile copiilor din Sudan au declarat pentru CNN că îşi doresc să stopeze căsătoria minorelor, determinându-le să nu renunţe la şcoală, dar este necesar mult efort pentru a schimba o cultură.

Agenţia Naţiunilor Unite, care îi ajută pe copiii nevoiaşi din lume, declară că sărăcia instabilitatea şi diferenţe sociale îi determină pe copii să se căsătorească, simţind că astfel ar putea evolua financiar.

 

 

Citește și: