Alina Matis
220 vizualizări 22 apr 2012

Organizarea alegerilor prezidenţiale din Franţa costă, în medie, 75 de eurocenţi/cetăţean cu drept de vot, scrie Le Figaro.

Pentru un oraş de 20.000 de alegători, alegerea preşedintelui Franţei costă primăria aproximativ 15.000 de euro. Mare parte din această sumă înseamnă plata personalului care se ocupă de organizarea alegerilor.

"Ieri, în ajunul votului, angajaţii au aranjat secţiile de votare, multe dintre ele fiind amenajate în săli publice sau şcoli. Numărul secţiilor depinde de numărul alegătorilor înscrişi, cu condiţia să nu fie mai mult de o mie de alegători repartizaţi unei singure secţii de votare", a explicat un primar pentru Le Figaro.

Potrivit Senatului francez, costul provizoriu total al alegerilor prezidenţiale din Franţa se aşteaptă să fie de 217,3 milioane de euro.

În total, sunt zece candidaţi înscrişi în această cursă, primii patru fiind, conform sondajelor, Nicolas Sarkozy (57 de ani, Uniunea pentru o Mişcare Populară), Francois Hollande (57 de ani, Partidul Socialist), Marine Le Pen (43 de ani, Frontul Naţional, extrema dreaptă), Jean-Luc Mélenchon (61 de ani, Frontul de Stânga, extrema stângă).

Până la prânz, toţi cei zece candidaţi au votat, ultimul dintre ei fiind preşedintele Nicolas Sarkozy.

Rata de participare până la prânz a fost de 28,29%, potrivit 20minutes.

Citește și: