465 vizualizări 5 nov 2012

La 6 noiembrie se vor organiza în SUA alegeri prezidenţiale, dar şi pentru Congres şi la nivel local, informează AFP.

În mod tradiţional, toate aceste alegeri au loc în aceeaşi zi, prima zi de marţi a lunii noiembrie. Alegătorii primesc buletine de vot foarte lungi, uneori de mai multe pagini, care includ candidaţii la prezidenţiale, pentru Camera Reprezentanţilor şi, după caz, pentru Senat, pentru adunările de stat, dar şi pentru instanţele comitatelor şi municipalităţilor.

Buletinele de vot sunt concepute şi tipărite de comitate şi state, fără intervenţia statului federal, care nu este implicat în organizarea alegerilor.

Pentru alegerea membrilor Congresului este utilizat scrutinul uninominal majoritar într-un tur. Preşedintele este ales indirect, prin intermediul marilor electori desemnaţi cu majoritate de voturi în fiecare stat. În acest caz, cel care obţine cel mai mare număr de voturi într-un stat câştigă toţi marii electori care sunt alocaţi respectivului stat.

- Camera Reprezentanţilor: Toate cele 435 de locuri ale Camerei, în prezent majoritar republicană, vor fi reînnoite pentru doi ani. Votarea are loc pe circumscripţie electorală, fiecare reprezentând circa 700.000 de locuitori. Numărul locurilor nu s-a schimbat din 1913.

- Senat: 33 de locuri (dintre care 21 deţinute în prezent de democraţi, două de independenţi care votează cu democraţii şi 10 de republicani) din 100 vor fi reînnoite pentru şase ani. Democraţii deţin în prezent majoritatea, cu 53 de locuri, luându-i în calcul şi pe cei doi independenţi. Voturile pentru Senat sunt contabilizate la nivelul întregului stat. Potrivit Constituţiei, fiecare stat dispune de doi senatori, care nu sunt niciodată aleşi în acelaşi an.

- Guvernatori: 11 state şi două teritorii - Puerto Rico şi Samoa americană, din Pacific - îşi aleg un nou guvernator. Multe state au impus o limită de două mandate, care durează adesea patru ani, dar Constituţia fiecărui stat defineşte aceşti parametri.

- Adunări locale: Vor fi reînnoite peste 6.000 de locuri în 44 de state. Toate statele - excepţie făcând Nebraska - au două camere legislative, în general un Senat şi o Cameră a Reprezentanţilor. Republicanii controlează 60 dintre cele 99 de adunări locale.

- Referendumuri: Alegătorii din 38 de state vor vota la 174 de referendumuri, pe teme diverse precum impozitele, consumul de canabis sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex. În majoritatea cazurilor, acestea au fost propuse de adunările locale, dar circa 50 au avut la bază o iniţiativă populară.

Andreea Romanovschi, andreea.romanovschi@mediafax.ro


GÂNDUL A PREGĂTIT UN DOSAR AL ALEGERILOR SUA 2012 - CE SPUN SONDAJELE, EXPERŢII ŞI CANDIDAŢII

EFECTELE URAGANULUI SANDY ASUPRA ALEGERILOR PREZIDENŢIALE AMERICANE - ANALIZĂ GÂNDUL

ÎNREGISTRĂRILE PRIMELOR TREI DEZBATERI DIN SUA

TOTUL DESPRE A TREIA DEZBATERE PREZIDENŢIALĂ - PRINCIPALELE DECLARAŢII, CINE A CÂŞTIGAT

TOTUL DESPRE A DOUA DEZBATERE PREZIDENŢIALĂ - PRINCIPALELE DECLARAŢII, CINE A CÂŞTIGAT

TOTUL DESPRE DEZBATEREA VICEPREŞEDINŢILOR - PRINCIPALELE DECLARAŢII, CINE A CÂŞTIGAT

TOTUL DESPRE PRIMA DEZBATERE PREZIDENŢIALĂ - PRINCIPALELE DECLARAŢII, CINE A CÂŞTIGAT

CARE ESTE POZIŢIA LUI BARACK OBAMA ŞI MITT ROMNEY LA CAPITOLELE ECONOMIE, APĂRARE, IMIGRAŢIE, IRAN, ISRAEL, CHINA, RUSIA ŞI UE

CUM FUNCŢIONEAZĂ SISTEMUL ELECTORAL AMERICAN ŞI CUM SUNT "CROITE" CAMPANIILE ELECTORALE DUPĂ EL

CE SUNT SUPER PACS, MAŞINĂRIA ELECTORALĂ CARE ÎNVÂRTE MILIARDE DE DOLARI

CINE SUNT CEI MAI GENEROŞI DONATORI AI CAMPANIILOR LUI BARACK OBAMA ŞI MITT ROMNEY

CARE ESTE MARELE NEAJUNS AL ACESTEI CAMPANII, ÎN OPINIA FOSTULUI REDACTOR-ŞEF DE LA NEW YORK TIMES, BERNARD GWERTZMAN

PRIMA DOAMNĂ ESTE, ÎN CONTINUARE, PRIMA MAMĂ - ANALIZĂ GÂNDUL DESPRE ROLUL SOŢIILOR CANDIDAŢILOR ÎN ACEASTĂ CAMPANIE

Citește și: