CELE MAI IMPORTANTE DECLARAŢII:

Preşedintele Ucrainei a iniţiat o comisie de stat pentru ancheta care are ca scop clarificarea actului terorist. Conform datelor din prezent, în jurul orei 16.20 avionul a dispărut de pe ecranele radarelor centrului regional Dnepropetrosk.

Guvernul Ucrainei ia toate măsurile pentru a negocia cu grupurile armate accesul la locul accidentului şi repatrierea victimelor accidentului.

Pe parcursul uiltimelor zile, acesta este al treilea avion doborât. Pe 14 şi 16 iulie, de pe teritoriul Federaţiei Ruse, au fost doborâte avioane ale Ucrainei. Avem toate motivele să credem că este vorba de doborârea intenţionată a aeronavei cu folosirea unui complex antiaerian. Pe parcursul operaţiunii antiteroriste, instalaţiile antiaeriene ale Ucrainei nu au fost folosite.

Avioane de vânătoare ale Ucrainei nu au fost în spaţiul aerian. Avionul Boeing 777 se afla în afara zonelor de afectare ale forţelor armate ale Ucrainei. Deja am publicat dovezi incontestabile că avionul a fost doborât de teroriştii proruşi, cu armele Rusiei. Acest caz a dovedit că implantarea instabilităţii de către Kremlin în Dinbass este terorism de stat, care este o ameninţare directă la pacea şi stabilitatea internaţională.

Conform datelor SBU, sunt dovezi că racheta cu care a fost doborât avionul a fost lansată de pe teritoriul controlat complet de grupurile separatiştilor. Nu putem ştii sigur de unde provine acest armament.

În Ucraina va sosi reprezentantul Malaeziei, care va participa la investigaţie.

Guvernul Ucrainei a închis spaţiul aerian în această zonă.

A apărut informaţia că a fost găsită a doua cutie neagră a aeronavei, care va da posibilitatea clarificării condiţiilor în care a avut loc acest eveniment. Prima cutie a fost găsită de serviciile care lucrează acolo.

154 pasageri sunt olandezi, 43 malaezieni (15 membri ai echipajului şi 2 copii), 24 australieni, 12 indonezieni (un copil), 9 britanici, 4 germani, 4 belgieni, 3 filipinezi şi un canadian. Nu avem încă informaţia că există un român (MAE a anunţat că un pasager avea dublă cetăţenie, inclusiv românească).

Din informaţii neoficiale, o cutie neagră a fost trimisă deja Rusiei, iar a doua va fi de asemenea transferată. Dă o idee despre cine este implicat în acest accident.

Ieri, preşedintele Poroşenko a vorbit telefonic cu premierul Olandei, l-a informat şi a invitat partea olandeză să participe la această anchetă. Olanda va trimite experţi pentru anchetă.

Avem informaţia neoficială că separatiştii vor asigura accesul la locul accidentului.

Un separatist l-a informat pe coordonatorul său din serviciile secrete ruseşti despre doborârea unei aeronave An-26. El a indicat exact locul prăbuşirii. După ce s-au deplasat la locul prăbuşirii, au informat că era o aeronavă civilă. Că au ştiut sau nu de la început că e avion civil, asta nu ştim. Dar că ei au lansat racheta este un fapt.

Ucraina este în stare de război şi suntem gata pentru orice. Suntem gata să ne opunem atacurilor teroriste pe teritoriul Ucrainei.

Aeronava s-a distrus în aer. Raza resturilor de la avion este pe la 4 km. Asta complică lucrările anchetei. Informaţia prealabilă poate să apară chiar azi.

Ca să fie pace în Ucraina, nu e nevoie de prea multe eforturi. Totul e foarte simplu şi clar. Ucraina se află într-o confruntare militară cu Rusia şi poate să efectueze măsuri pentru a respinge puteri militare aflate pe teritoriul Ucrainei. În primul rând, trebuie ca Rusia să nu finanţeze şi să nu dea armament grupurilor teroriste de pe teritoriul Ucrainei. În acest context, cuvântul cel mai greu îl au UE, SUA şi NATO.

Avioanele militare care zboară prin această zonă sunt echipate cu sisteme antirachetă, şi tot au fost doborâte de forţele separatiste.


Un avion Boeing 777 al Malaysia Airlines, cu 298 de persoane la bord s-a prăbuşit în estul Ucrainei, în zona Doneţk, unde au loc lupte între separatiştii pro ruşi şi armata ucraineană. Ucraina vorbeşte despre "doborâre" şi "act terorist" şi susţine că separatiştii proruşi au folosit un sistem antiaerian rusesc BUK, cu rachete sol-aer şi acuză Rusia de implicare în această tragedie, în timp ce separatiştii şi ruşii neagă orice implicare.

Separatiştii proruşi susţin că nu au armament capabil să atingă avioanele de linie, însă există relatări pe internet în care separatiştii se lăudau că au intrat în posesia unui BUK. SBU, serviciul secret de la Kiev, a publicat o înregistrare în care un lider separatist relatează serviciilor secrete ruseşti cum au doborât un An-26 - avion militar de transport ucrainean.

Ruşii îl informează că au doborât un avion civil de pasageri. Autenticitatea înregistrării nu poate fi verificată. CNN şi Wall Street Journal citează oficiali americani care susţin că aeronava a fost lovită de o rachetă. Potrivit companiei Malayasia Airlines la bordul avionului prăbuşit în Ucraina se aflau 298 de persoane, dintre care 154 de olandezi, 27 de australieni, 23 de malaezieni, 11 indonezieni, 6 britanici, 4 germani, 4 belgieni, 3 filipinezi şi un canadian. În cazul a 47 de pasageri nu a fost confirmată naţionalitatea. Cei 15 membri ai echipajului erau malaezieni.

Acesta este al doilea avion pe care compania Malaysia Airlines îl pierde în acest an, după ce un Boeing a dispărut pe 8 martie în apele Oceanului Indian, nefiind găsit nici la ora actuală.

Citește și: