311 vizualizări 18 oct 2010

"Abordarea multiculturală" în privinţa integrării imigranţilor "a eşuat complet", a declarat cancelarul german Angela Merkel, cu prilejul unei reuniuni a tinerilor din Uniunea Creştin-Democrată (CDU), formaţiunea la putere. "La începutul anilor `60, ţara noastră i-a chemat pe muncitorii străini să vină în Germania, iar acum ei locuiesc aici. Ne-am păcălit o vreme, spunându-ne că «nu vor sta, că la un moment dat vor pleca». Însă nu aceasta e realitatea", a spus Merkel. Luarea de poziţie - pusă pe seama încercării de a opri decli­nul de popularitate al CDU în sondaje - nu a fost lipsită de precizarea "foarte clară" că imigranţii sunt bineveniţi în Germania, a adăugat Merkel. Totuşi, potrivit BBC, ea s-a pronunţat categoric împotriva integrării printr-o "abordare mul­ticulturală", care le permite imigranţilor să tră­iască la fel ca la ei acasă şi în patria adoptivă. Pe de altă parte, Merkel nu a negat nevoia de imi­­granţi a Germaniei şi l-a citat în acest sens pe preşedintele Camerei germane de Comerţ şi Industrie. Acesta a declarat, recent, că economia germană are nevoie "urgentă" să aducă din alte ţări 400.000 de ingineri şi muncitori calificaţi.

Merkel a sugerat ca cele 16 milioane de imigranţi din Germania (între care 2,5 milioane de turci) să depună mai multe eforturi de integrare, inclusiv pentru a-şi însuşi limba germană. Decla­raţia ei survine unui sondaj în care 30% dintre cei chestionaţi au declarat că ţara lor este "invadată de străini". Unul din zece germani crede că este nevoie de un "Führer" (titul oficial al conducătorului statului, folosit de Adolf Hitler). Anterior declaraţiei lui Merkel, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU - formaţiunea bavareză afiliată la CDU), Horst Seehofer, a declarat "este evident că imigranţilor din culturi diferite, pre­cum Turcia şi ţările arabe, le este mai greu să se integreze".

Citește și: