Gaidau Ion
4944 vizualizări 25 iul 2014

"Lansatoare de rachete neghidate de tip Grad, utilizate, se pare, de forţele guvernamentale şi miliţiile ucrainene, au ucis cel puţin 16 civili şi au rănit mulţi alţii în zonele controlate de insurgenţi, la Doneţk şi periferia acestui oraş, în cursul a cel puţin patru atacuri, între 12 şi 21 iulie", anunţă HRW într-un raport.

"Utilizarea în mod nediscriminatoriu a rachetelor în zonele populate încalcă dreptul umanitar internaţional şi poate constitui o crimă de război", relevă ONG-ul cu sediul la New York.

Lansatoarele de rachete de tip Grad, cunoscute şi sub denumirile "Katiuşa" sau "orga lui Stalin", sunt utilizate pentru a ţinti în zone vaste.

Sursa: Wikipedia // autor ChrisO (Creative Commons)

"HRW a îndemnat cele două părţi, în special forţele guvernamentale, să se abţină să le utilizeze în zonele populate şi în apropierea acestora, din cauza probabilităţii de a ucide sau răni civili", anunţă raportul, citând un cercetător al organizaţiei, Ole Solvang.

Potrivit unei anchete a HRW, lansatoarele de rachete de tip Grad au fost utilizate de către ambele părţi aflate în conflict, însă forţele loialiste dezmint că au recurs la astfel de arme la Doneţk.

Citește și: