Marius Oncu
51 vizualizări 4 oct 2013

Autoritatea de reglementare financiară din Elveţia investighează mai multe bănci în legătură cu posibilia manipulare a cursurilor de schimb ale unor valute, potrivit Bloomberg.

"Autoritatea de Supraveghere a Pieţei Financiare îşi coordonează acţiunile cu autorităţi din alte ţări, întrucât ar putea fi implicate mai multe bănci la nivel global. Instituţia nu va furniza detalii suplimentare referitor la anchetă sau numele băncilor implicate", se arată într-un comunicat al autorităţii de reglementare.

Anunţul privind ancheta vine după ce Bloomberg a scris în luna iunie că dealerii unor bănci şi-au transmis între ei informaţii şi au utilizat ordine ale clienţilor pentru a influenţa indici valutari de referinţă, cu scopul de a obţine profituri.

Un purtător de cuvânt al autorităţii pentru piaţa financiară a refuzat să prezinte detaliile investigaţiei, iar reprezentanţi ai UBS şi Credit Suisse nu au putut fi contactaţi.

Mai mulţi oficiali UE au cerut în luna iunie Marii Britanii să ancheteze posibila manipulare a ratelor de schimb valutar, după apariţia unor informaţii în presă potrivit cărora traderii au fixat timp de mai mult de 10 ani indicatorii de referinţă ai pieţelor valutare.

Dealerii de la unele dintre cele mai mari bănci ale lumii au manipulat timp de mai bine de 10 ani indicii valutari de referinţă WM/Reuters, au declarat la momentul respectiv pentru Bloomberg cinci actuali şi foşti dealeri care aveau informaţii despre aceste practici.

Citește și: