Alina Matis
3270 vizualizări 19 iun 2013

"Ich bin ein Berliner". Patru cuvinte rostite de un preşedinte american în urmă cu 50 de ani au făcut istorie. La jumătate de veac de la celebra vizită a lui John F. Kennedy în Germania, un alt preşedinte democrat, Barack Obama s-a adresat, miercuri, germanilor şi lumii de la Poarta Brandenburg din Berlin.

Barack Obama şi-a expus, într-un discurs de 30 de minute, întreaga filosofie politică, de la lupta împotriva discriminării, la egalitate de şanse, la securitate, la dezarmarea nucleară, atingând inclusiv scandalul spionajului din cadrul programului PRISM al NSA.

Liderul de la Casa Albă se află în prima vizită oficială în Germania în calitate de preşedinte. El a mai ajuns în ţara condusă de cancelarul Angela Merkel şi în 2008, însă nu i s-a dat voie să vorbească la Brandenburg Gate.

Gândul  a transmis LIVE TEXT şi LIVE VIDEO discursul preşedintelui american. Mai jps, principalele declaraţii ale lui Barack Obama, dar şi ale gazdei lui, cancelarul Angela Merkel:

UPDATE 17:00 "Vielen Dank", spune Obama la sfârşitul discursului său, încheind astfel cu o mulţumire în limba germană, primită cu mult entuziasm de cei 6.000 de oameni prezenţi în faţa Porţii Brandenburg.

UPDATE 16:59 "Zidul aparţine istoriei, dar trebuie să scriem şi noi istorie".

UPDATE 16:58 Ca o continuare la aluzia la scandalul spionajului din cadrul NSA, Obama dă asigurări că administraţia lui caută ameninţările la securitatea naţională, şi nu discuţiile oamenilor de rând. "Este vital cum ne folosim şi cum ne limităm puterile", mai spune preşedintele SUA.

UPDATE 16:55 Preşedintele american spune că Administraţia lui munceşte de două ori mai mult pentru a închide închisoarea de la Guantanamo. Barack Obama mai promite că eforturile de a ţine ţara în siguranţă ţin cont şi de dreptul la intimitate al oamenilor - o aluzie la scandalul PRISM. Totodată, Barack Obama vorbeşte şi despre precauţia cu care foloseşte dronele, un alt subiect controversat acasă.

UPDATE 16:53 "Ameninţările la adresa libertăţii nu vin neapărat din exterior, ci din interior, din propriile noastre temeri. În ultimii 10 ani, America a fost în război, dar s-au schimbat multe de-a lungul acestei perioade. Războiul din Irak s-a încheiat, cel din Afganistan se va încheia în curând, Osama Bin Laden nu mai există".

UPDATE 16:52 "Putem trăi ziua primei generaţii fără HIV. E posibil".

UPDATE 16:49 Obama vorbeşte despre lupta lui pentru dezarmarea nucleară şi promite un plan ambiţios de a reduce armele nucleare ale SUA dincolo de limita negociată deja cu Putin. Leitmotivul discursului preşedintelui american este "peace with justice", adică "pace şi dreptate".

UPDATE 16:47 Fie că trăim în Cleveland, Washington, Belfast, Berlin, Atena sau Madrid, toată lumea merită o şansă, dreptul la o economie prosperă pentru toţi, nu doar pentru cei din vârful piramidei, mai spune preşedintele SUA, descriind "insulta unei inegalităţi crescânde".

UPDATE 16:43 Când apărăm libertatea fraţilor homosexuali şi surorilor lesbiene, ne apărăm libertatea noastră, spune Obama, care descrie diverse forme de libertate şi non-discriminare.

UPDATE 16:39 Am venit în acest oraş pentru că provocările vremii noastre au nevoie de aceleaşi trăsături definitorii pentru Berlin, spune Obama mulţimii. Preşedintele american aminteşte despre vizita lui John F. Kennedy în urmă cu 50 de ani şi despre provocările de acum, una dintre ele fiind pericolul armelor nucleare.

UPDATE 16:35 Obama: "De-a lungul istoriei, soarta acestui oraş s-a redus la o simplă întrebare: Vom trăi liber sau în lanţuri?"

UPDATE 16:31 Obama: "E atât de cald aici, încât o să îmi dau jos sacoul. Putem fi mai liberi printre prieteni".

UPDATE 16:30 Barack Obama vorbeşte acum în faţa celor 6.000 de oameni adunaţi în Berlin: "Niciun zid nu poate sta în faţa dorinţei de dreptate, libertate şi pace din inimile oamenilor".

UPDATE 16:28 Angela Merkel: "Parteneriatul transatlantic continuă să fie cheia pentru libertate şi prosperitate pentru toţi. Nu poate fi un parteneriat mai bun decât cel dintre SUA şi Europa. Draga Barack, îţi urez bun-venit printre prieteni!"

UPDATE 16:25 Planul Marshall nu va fi uitat niciodată, îi spune cancelarul german preşedintelui SUA. Angela Merkel vorbeşte despre ajutorul Statelor Unite după cel de-al doilea Război Mondial, dar şi ajutorul lui Kennedy pentru oraşul Berlin în urmă cu 50 de ani, precum şi contribuţia Reagan-Gorbaciov la dărâmarea Zidului Berlinului.

UPDATE 16:22 "Berlinul vă urează bun-venit, domnule preşedinte!", i-a transmis primarul capitalei germane oaspetelui de peste Ocean. În acest moment, vorbeşte cancelarul Angela Merkel.

UPDATE 16:15 Berlinezii publică în acest moment pe Twitter sute de fotografii din timpul vizitei preşedintelui american în oraşul lor.

UPDATE 16:00 O cititoare gândul din Berlin, Nicole, ne descrie atmosfera dinaintea discursului lui Obama: "E incredibil ce nebunie e aici. Este cea mai caldă zi din an, cu aproape 40 de grade Celsius. Tot oraşul este blocat. Lucrez în apropiere de Postdamer Platz şi Poarta Brandenburg şi abia pot ieşi din clădire. Peste tot este poliţie! Cei care lucrează în zona Porţii Brandenburg nu au voie nici să deschisă ferestrele".

FOTO: Odd Andersen-AFP-Mediafax

FOTO: Robert Michael-AFP-Mediafax

UPDATE 15:50 Diplomaţia germană i-a urat azi pe Twitter lui Barack Obama bun-venit.

Citește și: