3178 vizualizări 1 mai 2011

UPDATE 16:25: Arhiepiscopul Valenciei, cardinalul Agustín García-Gasco Vicente a murit azi la Roma, în timp ce se desfăşura ceremonia de beatificare a papei Ioan Paul al II-lea.

Trupul neînsufleţit al cardinalului a fost găsit în camera pe care acesta o ocupa la institutul "Obreras de la Cruz" din Roma. Cardinalul venise special la Roma ca să asiste la ceremonia de beatificare a papei Ioan Paul al II-lea.

Reprezentanţii institutului s-au alarmat văzând că arhiepiscopul Valenciei nu a ieşit nici la micul dejun şi nici la prânz. După ce au ciocănit insistent, au spart uşa camerei acestuia şi i-au găsit trupul neînsufleţit.

Medicii au stabilit că Agustín García-Gasco Vicente a suferit un infarct care i-a fost fatal.

"Cardinalul a participat la priveghiul se sâmbătă noaptea din Circo Maximo, organizat în memoria papei, iar la întoarcere se simţea bine, deşi s-a plâns că îi este puţin frig", a povestit unul dintre membrii institutului Obreras de la Cruz.

UPDATE 13.10 Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat

Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat şi poartă acum titlul de "fericit", în cadrul ceremoniei de duminică dimineaţa de la Vatican, prezidată de actualul Papă Benedict al XVI-lea, în faţa unei mulţimi de peste un milion de credincioşi, potrivit imaginilor difuzate de TVR 2.

Un portret al fostului suveran pontif a fost dezvelit şi a fost prezentat relicvarul conţinând o fiolă cu sângele acestuia, prelevat în ultimele zile de viaţă. Ceremonia dedicată acestui eveniment continuă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican.

Fostul Papă mai are astfel o singură treaptă până la a fi declarat "sfânt". El va fi celebrat pe 22 octombrie, ziua în care a fost numit papă în 1978.

Citeşte şi comentariul lui Cristian Tudor Popescu: Lumina Occidentului

Citeşte şi comentariile Leliei Munteanu

Barka

Karol şi Joseph, în America

"Cu totul al tău"

Lolek, Ioan Paul, Karol…

Cum să ne împrietenim cu Dumnezeu

Cântecul preferat al Papei Ioan Paul al II-lea


UPDATE 12:30: De acum înainte, papa Ioan Paul al II-lea capătă titulatura de "Preafericit". În timpul ceremoniei, un portret al fostului suveran pontif a fost dezvelit şi a fost prezentat relicvarul conţinând o fiolă cu sângele acestuia, prelevat în ultimele zile de viaţă.

Rămăşiţele pământeşti ale fostului papă polonez vor fi mutate direct, fără a fi scoase din sicriu, din cripta unde se află în prezent la bazilica Sfântul Petru, unde va fi montată o placă de marmură ce va conţine inscripţia "Preafericitul Ioan Paul al II-lea".

UPDATE 12:13: Papa Ioan Paul al II-lea a fost oficial beatificat. Mulţimea din Piaţa Sfântul Petru a izbucnit în urale scandând: "Santo subito"!

Faptul că vremea la Roma este senină este văzut drept un semn divin. Meteorologii prognozaseră ploaie...

UPDATE 11:55: În Piaţa Sfântul Petru se face apel la linişte. Urmează celebrarea Euharistiei, iar credincioşii sunt îndemnaţi să se roage.

Apelul este făcut în mai multe limbi, pentru că în piaţă s-au adunat pelerini din toate colţurile lumii.

Numărul impresionant de vizitatori face ca beatificarea papei Ioan Paul al II-lea să fie şi un eveniment deosebit de profitabil pentru Roma.

Preţurile la hoteluri pentru acest week-end s-a triplat. O cameră cu trei paturi într-un hotel de două stele din Roma costă şi 720 de euro.

Presa poloneză a estimat că cei aproximativ 700.000 de pelerini din Polonia care au venit azi la Roma vor cheltui în jur de 250 de milioane de euro.

UPDATE 11:25: Papa Benedict al XVI-lea oficiază slujba de beatificare a predecesorului său, papa Ioan Paul al II-lea.

Amplasarea celor peste un milion de pelerini prezenţi acum în Piaţa Sfântul Petru a fost gândită cu precizie de autorităţile de la Vatican. Timp de 16 ore, înainte de începerea ceremoniei, piaţa a fost închisă pentru a fi organizată amplasarea vizitatorilor.

Beatificarea este ultimul pas necesar înaintea sanctificării. Pentru a fi beatificat, Biserica Catolică Romană trebuie să obţină dovada a cel puţin un miracol realizat de Ioan Paul al II-lea.

Ioan Paul al II-lea este considerat responsabil pentru vindecarea miraculoasă a unei călugăriţei franceze, sora Marie Simon-Pierre.

Aceasta este şi ea prezentă la Roma, participând sâmbătă noaptea la rugăciunile din timpul unei ceremonii organizate la Circus Maximus.

Peste un milion de persoane s-au reunit la Roma, duminică, pentru beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea de către succesorul său Benedict al XVI-lea, a anunţat prefectura poliţiei capitalei italiene, relatează AFP.

Sute de mii de credincioşi s-au adunat în jurul bazilicii Sfântul Petru din Vatican, încă de sâmbătă seara, pentru a nu pierde nimic din ceremonia care a început la ora 08.00 GMT (11.00 ora României).

Papa Benedict al XVI-lea îl va proclama "preafericit" pe predecesorul său Karol Wojtyla, aflat la conducerea Bisericii Catolice din 1978 până în 2005.

Iuliana Enache, iulia.enache@mediafax.ro


Free Videos by Ustream.TV

Citește și: