Alina Matis
5398 vizualizări 18 mai 2012

Odată un trio divizat de lupta intrapartinică pentru putere, Barack Obama şi soţii Clinton au devenit o echipă unită de imperativul acestui an electoral: păstrarea puterii după alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie.

Au trecut doar patru ani de când fostul preşedinte Bill Clinton profita de orice ieşire publică pentru a-l ataca pe Barack Obama, care, la acea vreme, era contracandidatul lui Hillary Clinton în cursa pentru învestitura democrată la prezidenţialele din 2008.

Barack Obama a câştigat alegerile primare democrate din acel an, a devenit candidatul partidului său la acel scrutin şi, în cele din urmă, noul preşedinte american, iar Hillary Clinton a fost numită Secretar de Stat.

Acum, într-un nou an electoral, când cursa pentru prezidenţiale devine din ce în ce mai aprinsă o dată cu certitudinea că Mitt Romney va câştiga alegerile primare republicane şi va fi contracandidatul lui Obama, preşedintele american şi-a scos cei doi aşi din mânecă: pe Bill Clinton şi, deloc surprinzător, pe Osama bin Laden.

La un an de la raidul american în Pakistan, în cursul căruia a fost ucis Osama Bin Laden, inamicul numărul 1 al Statelor Unite, Bill Clinton a apărut în cel mai puternic clip electoral al campaniei Obama 2012.

Fostul preşedinte american, şi el printre liderii SUA care au încercat să îl găsească pe liderul terorist în timpul mandatelor lor, laudă curajul lui Barack Obama de a lua "decizia cea mai dificilă şi mai onorabilă".

"George Bush a zis un lucru corect: preşedintele e decidentul-şef", explică Bill Clinton.

"(Obama, n.red.) ştia ce putea să se întâmple. Dacă trupele Seal intrau în ascunzătoare şi nu era Bin Laden cel care stătea acolo? Dacă ar fi fost capturaţi sau ucişi? Consecinţele ar fi fost îngrozitoare pentru el", mai spune Bill Clinton, care, la 11 ani de când a plecat de la Casa Albă, continuă să fie unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani.

La finalul aceluiaşi spot, în stilul campaniei electorale americane, care are mai mereu o componentă de publicitate negativă, Clinton trece la viitorul contracandidat al lui Barack Obama, fostul guvernator al statului Massachusetts, republicanul Mitt Romney. Este redată declaraţia lui Romney din 2007, când îl critica pe Obama pentru continuarea "vânătorii" lui Bin Laden.

"Nu merită să răscoleşti cerul şi pământul şi să cheltuieşti miliarde pentru a captura o singură persoană", spunea, la acea vreme, republicanul.

Acesta nu este primul moment al anului electoral 2012 când Bill Clinton îl susţine pe Barack Obama.

Fostul preşedinte, care este unul dintre cei mai puternici oameni din Partidul Democrat când vine vorba despre atras donatori importanţi pentru campaniile electorale, este responsabil de o parte semnificativă din cele 191,7 milioane de dolari pe care le-a primit Barack Obama pentru a-şi asigura încă patru ani la Casa Albă (potrivit datelor oficiale ale Federal Election Commission).

În ceea ce-l priveşte pe cel de-al treilea membru al trioului Obama-Clintoni, Hillary Rodham Clinton, relaţia ei cu actualul preşedinte american s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. În timpul acestui mandat al Administraţiei Obama, Hillary a trecut peste resentimentele produse de lupta pentru învestitura democrată din 2008 şi şi-a consolidat imaginea politică în calitate de Secretar de Stat.

Motivul pentru care familia Clinton se foloseşte de toate resursele pe care le are la dispoziţie pentru a-l ajuta acum pe Obama este că, peste patru ani, situaţia se va inversa.

După cum s-a scris în mai multe cărţi din ultimii ani - una dintre ele fiind "Obama's Wars", a jurnalistului din Afacerea Watergate Bob Woodward - , în 2008, democraţii au decis că America era pregătită pentru primul preşedinte de culoare, dar nu şi pentru primul preşedinte femeie. În timpul negocierilor interne, la care celebrul jurnalist american a avut acces, s-a decis că Hillary va fi candidatul democraţilor la Casa Albă după ce Obama va fi dus la bun sfârşit două mandate. Bineînţeles, cu condiţia ca fosta primă doamnă să treacă de alegerile primare democrate.

Pe măsură ce campania prezidenţială din Statele Unite se va apropia de punctul culminant (ultimele două luni), este de aşteptat ca Bill Clinton să fie tot mai implicat în atragerea de voturi şi bani pentru Barack Obama, serviciu pe care Obama ar urma să i-l facă la rândul său lui Hillary în 2016.

Clinton despre Obama, în 2008

Citește și: