25739 vizualizări 9 iul 2014

Înfrângerea suferită de Brazilia în faţa Germaniei, scor 1-7, în prima semifinală a Campionatului Mondial de Fotbal din 2014, a provocat furia brazilienilor, care au ieşit pe străzile din São Paulo şi Rio de Janeiro, organizând ample proteste în timpul cărora au ars steagul naţional.

Foto: Twitter

Mai multe autobuze au fost incendiate şi un magazin de aparate electrocasnice a fost jefuit, marţi seară, la Sao Paulo, după înfrângerea Braziliei, scor 1-7, în faţa Germaniei, în semifinalele Cupei Mondiale, informează AFP.

Conform cotidianului Folha de Sao Paulo, douăzeci de autobuze au fost incendiate în zona de sud a oraşului Sao Paulo, într-un garaj în care erau parcate vehicule de serviciu. Trei autobuze au fost incendiate în alte zone ale oraşului. Poliţia braziliană nu a confirmat aceste incidente. În schimb, poliţia militară a anunţat că a existat un incendiu la un garaj din zona de sud a oraşului Sao Paulo. "Până acum nu avem informaţii privind cauza incendiului. Va fi deschisă o anchetă", a declarat purtătorul de cuvânt al premierului brazilian.

Poliţia a precizat că un magazin de aparate electrocasnice a fost jefuit în zona de est din Sao Paulo. Reprezentativa Germaniei s-a calificat în finala Cupei Mondiale, după ce a învins, marţi, la Belo Horizonte, cu scorul de 7-1 (5-0), selecţionata Braziliei, în semifinalele competiţiei.

Foto: Twitter

 

Citește și: