133 vizualizări 23 nov 2010

Sutele de proiectile trase de către militarii din Coreea de Nord asupra vecinilor din sud au avut, imediat, şi un efect pe bursele internaţionale, aflate în scădere de la Seul, Hong Kong sau Tokyo până la Londra. În timp ce, în mod paradoxal, indicele sud-coreean Kopsi a pierdut doar 2,4% din valoare, cel din Hong Kong (Hang Seng) a scăzut cu 3%, cel de la Shanghai (SE Composite) - cu 2,8%, iar cel din Singapore (STI) - cu 3,1%.

Bursele europene au deschis ziua de tranzacţionare de marţi în scădere, cu o pierdere de aproape 1% a indicelul londonez FTSE. Scăderi similare au avut şi bursele de la Paris şi Frankfurt.

"E un cocktail de îngrijorări care preocupă investitorii, iar în capul listei găsim Coreea şi Irlanda. Asia este văzută în mare măsură ca regiunea de creştere. Un război în regiune este cel mai puţin dorit lucru din perspectiva investitorilor", a fost comentariul unui analist citat de Reuters.

Un dolar puternic, ultimul lucru dorit la Washington

Temerile reizbucnirii unei confruntări deschise între cele două state coreene au atras aprecierea cu 4% a dolarului în raport cu won-ul sud coreean. Moneda americană s-a apreciat şi faţă de cea europeană. De la 1,678 dolari pentru un euro, nivelul la care s-a ajuns pe burse este de 1,608 USD.

Or, SUA tocmai anunţaseră o nouă "injecţie" de bani pe piaţă, prin tipărirea a circa 500 miliarde de dolari. Un dolar "diluat" ar fi contribuit la dinamizarea economiei americane, prin creşterea investiţiilor, a exporturilo şi a angajărilor, se spera la Washington. Dar, în condiţiile unui eventual război în Pensinsula Coreea, investitorii par să mizeze pe stabilitatea monedei SUA.

Cotaţiile pentru materii prime, inclusiv pentru aur, sunt în scădere. Preţul unui baril de petrol, tranzacţionat la la Bursa din New York a scăzut cu 0,5%. Barilul a coborât la 81,27 USD, deşi, cu câteva zile în urmă, se zvonea că ar putea trece de 90 USD.

Citește și: