Andreea Romanovschi - Mediafax
59885 vizualizări 23 sep 2012

Un comandant al Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, a afirmat că un atac al Israelului asupra Iranului ar declanşa "un al treilea război mondial", avertizând asupra unui posibil atac "preventiv" al Teheranului în cazul unor pregătiri israeliene, relatează AFP.

Dacă Israelul şi Iranul se vor confrunta militar, "aceasta s-ar transforma în al treilea război mondial", a declarat generalul Amir Ali Hajizadeh la canalul iranian de limbă arabă Al-Alam.

Dacă un atac israelian pare iminent, "este posibil să lansăm un atac preventiv. Dar nu vedem asta pentru moment", a declarat Hajizadeh, care răspunde de sistemele de rachete.

Liderii israelieni ameninţă în mod regulat cu atacuri împotriva instalaţiilor nucleare iraniene pentru a împiedica această ţară să se doteze cu arma nucleară, chiar dacă Teheranul insistă asupra caracterului civil al programului său nuclear.

În cazul unui atac israelian, cu sau fără undă verde din partea SUA, iranienii "vor ataca bazele americane din Bahrein, Qatar şi din Afganistan", a adăugat Hajizadeh.

Israelul "nu-şi poate imagina răspunsul (iranian) şi va suferi pagube importante", a continuat acesta.

Sâmbătă, generalul Mohammad Ali Jafari, comandantul şef al Gardienilor Revoluţiei, a estimat că un război israelian împotriva Iranului "va avea loc în cele din urmă" şi că ţara sa este gata de această confruntare care va duce la distrugerea statului evreu.

A fost pentru prima dată când un înalt responsabil iranian a recunoscut posibilitatea unui conflict armat cu Israelul.

Citește și: