Mihai SCHIAU
6167 vizualizări 3 aug 2011

Un atac asupra reţelelor cibernetice a 72 de organizaţii din întreaga lume - printre care ONU, mai multe companii internaţionale, dar şi guvernele mai multor ţări - a fost descoperit de experţii în securitate de la McAfee, scrie Business Insider.

Reprezentanţii companiei cred că atacul a fost lansat de către un stat, dar au refuzat să-l numească. Totuşi, un expert a declarat că toate datele sugerează că ar fi vorba despre China.

Printre victimele atacului cibernetic se numără SUA, Taiwan, India, Coreea de Sud, Vietnam, Canada, Asociaţia Naţiunilor din Sud-estul Asiei, Comitetul Olimpic Internaţional, Organizaţia Mondială Antidoping, dar şi multe companii de tehnologie sau organizaţii guvernamentale.

Vice-preşedintele McAfee a explicat amploarea descoperirii: "Confidenţialitatea companiilor şi agenţiilor guvernamentale este violată în fiecare zi, iar acestea sunt jefuite în fiecare zi. Ei pierd avantaje economice, iar secretele de stat sunt divulgate din cauza competitorilor fără scrupule. Acesta este cel mai mare transfer de proprietate intelectuală din lume".

Citește și: