Marinela Sarbu
505 vizualizări 6 iun 2019

Niels Hoegel, în vârstă de 42 de ani, este considerat unul dintre cei mai periculoşi criminali în serie din Germania de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Acesta a mărturisit anterior că a ucis 100 de pacienţi cu vârste cuprinse între 34 şi 96 de ani, la două spitale din nordul Germaniei între anii 2000 şi 2005.

Hogel şi-a cerut scuze pentru crimele comise la finalul celor şapte luni cât a durat procesul.

Fostul asistent medical a fost acuzat că le-a administrat pacienţilor medicamente care nu erau prescrise de medic, pentru a-şi demonstra abilităţile de resusucitare în faţa colegilor şi pentru că se lupta cu plictiseala.

În audienţele trecute, Hogel a declarat că avea o senzaţie de euforie când reuşea să aducă pacienţii la viaţă şi era devastat când nu reuşea să facă acest lucru.

Poliţia susupectează că numărul real al victimelor ar putea fi mai mare de 200, dar nu se poate ştii cu exactitate întrucât mulţi dintre pacienţi au fost incineraţi înainte ca autopsiile să poată fi făcute.

Fostul asistent medical a fost deja condamnat la închisoare pe viaţă în şase cazuri, care includ crime sau tentative de omor comise între anii 2008 şi 2015. Acestea condamnări au determinat autorităţile să investigheze sute de morţi şi să exhumeze corpurile foştilor pacienţi care au decedat în clinicile în care acesta a activat.

Citește și: