Marinela Sarbu
279 vizualizări marţi, 21:48

Printre medicii demisionari se află un număr destul de mare de şefi de servicii, din toată Franţa. Aproape peste tot, se costată acelaşi lucru: lipsa personalului, reducerea numărului de paturi în special în secţiile de Terapie Intensivă pediatrică, fuziunea sau chiar închiderea serviciilor medicale sau chiar şi a spitalelor.

Un spital public în criză, unde este din ce în ce mai greu de lucrat în bune condiţii. ”Avem impresia că suntem într-un moment cheie în care spitalele publice sunt pe cale să se prăbuşească din punctul de vedere al calităţii spaţiunlui. Până azi ne-am prefăcut că totul este în regulă, dar acum tratamentele propriu-zise vor fi modificate în curând şi, sincer, nu mai putem face acest lucru, nu ne mai putem întoarce la fluxul corect, nu mai putem avea o administraţie care să nu ne răspundă aşteptărilor”, a declarat Jean-Luc Jouve, şeful secţiei de chirurgie ortopedică pediatrică din cadrul spitalului La Timone din Marsilia.

Într-o scrisoare trimisă în această dimineaţă ministrului Sănătăţii, semnatarii au calificat această demisie colectivă drept ”o decizie inedită şi dificilă”.

Citește și: