Bianca Pavaluca
113 vizualizări 5 iul 2019

Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a transmis, de asemenea, prin intermediul unui comunicat, că 80 de persoane sunt considerate decedate în urma accidentului.

Patru migranţi de la bordul navei au fost salvaţi de pescarii tunisieni aflaţi în zonă în momentul scufundării, dar unul dintre aceştia a murit ulterior la spital.

„Situaţia curentă nu poate continua”, a declarat Vincent Cochetel, emisar ONU pentru zona Mediterană.

„Nicio persoană nu îşi pune viaţa în pericol, sau pe cea a familiei sale, în călătoriile acestea disperate decât dacă simt că nu au altă variantă. Trebuie să oferim alternative puternice pentru a nu mai călca pe aceste ambarcaţiuni vreodată”, a adăugat Cochetel.

Purtătorul de cuvânt al organizaţiei Crucea Roşie, Mongi Slim, a transmis că ambarcaţiunea s-a scufundat în largul oraşului Zarzis. O sursă guvernamentală a anunţat că migranţii proveneau din Africa şi doreau să ajungă în oraşul Zuwara din Libia.

Citește și: