Spionul respectiv a devenit repede unul dintre cei mai valoroşi oameni ai CIA, pe măsură ce a ocupat funcţii tot mai importante în politica din Rusia. El este cel care a furnizat informaţii despre implicarea Moscovei în alegerile prezidenţiale din 2016, câştigate de Donald Trump. Sursa respectivă nu era un apropiat al lui Putin, dar participa la luarea unor decizii importante şi interacţiona des cu liderul de la Kremlin.

CIA s-a temut pentru siguranţa spionului imediat după ce Trump a devenit preşedinte. Acesta a fost scos din Rusia în 2017 printr-o misiune secretă, potrivit surselor CNN. Liderul de la Casa Albă ar fi dezvăluit informaţii secrete despre organizaţia Stat Islamic în faţa ministrului de Externe rus Serghei Lavrov, iar CIA s-a temut că Trump ar putea deconspira şi sursa de la Kremlin.

Persoana respectivă, al cărei nume nu a fost făcut public, a avut acces la documente secrete de pe biroul lui Vladimir Putin, pe care le-a fotografiat şi trimis în SUA. Spionul a fost în serviciul americanilor timp de cel puţin 10 ani.

Potrivit publicaţiei New York Times, viaţa informatorului este în continuare în pericol. Casa Albă a contrazis informaţiile publicate de CNN, transmiţând că sunt „nu numai incorecte, dar au şi potenţialul de a pune vieţi în pericol”. 

Foto: Hepta

 

Citește și: