33487 vizualizări 19 apr 2016

Ideologii ISIS au realizat un regulament amănunţit în ceea ce priveşte condiţiile în care combatanţii Statului Islamic pot face sex cu femeile luate drept sclave, în ceea ce pare o încercare de a reduce ce ei numesc abateri în cazul tratamentelor aplicate femeilor capturate, relatează Reuters.

Acest set de legi poartă denumirea de “fatwa” şi se pare că este mult mai detaliat decât indicaţiile anterioare care fuseseră emise în legătură cu acest subiect. Decizia relevă o nouă ipostază referitoare la modul în care gruparea încearcă să reinterpreteze învăţături vechi de secole pentru a justifica sclavia sexuală a femeilor în zonele din Siria şi Irak pe care le controlează. 

Această “fatwa” a fost descoperită într-o mulţime de date şi documente obţinute de forţele speciale americane după un raid ce a avut loc în luna mai în estul Siriei. 

Printre deciziile religioase se află interdicţia ca un tată şi un fiu să facă sex cu aceeaşi sclavă şi ca “proprietarul" unei mame şi unei fiice să aibă relaţii de natură sexuală cu amandouă.  

Naţiunile Unite şi organizaţiile pentru drepturile omului au acuzat Statul Islamic de răpiri sistematice şi violarea a mii de femei şi fete de peste 12 ani, în special membre ale minorităţii Yazidi din nordul Irakului.  

Multe dintre femeile capturate erau date ca recompensă luptătorilor sau erau vândute ca sclave sexuale. Departe de a încerca să ascundă această practică, Statul Islamic se lauda cu asta şi a înfiinţat un departament pentru “prada de razboi” ce se ocupa cu sclavia. 

Fatwa numarul 64, datată 29 ianuarie 2015, emisă de Comitetul Statului Islamic pentru Cercetare şi Fatwa, reglementează relaţiile sexuale între luptătorii SI şi prizionerele grupării pentru prima dată, mergând mult mai departe faţă de o reglementare privind tratamentul sclavilor emisă de Statul Islamic în 2014.  

Fatwa începe cu o întrebare: “Unii dintre fraţi au comisi încălcări în chestiunea tratamentului sclavelor. Aceste abateri nu sunt permise de legea Sharia (…). Există avertismente relevante la această chestiune?”. 

Apoi este prezentată o lista de 15 porunci, unele cu detalii explicite.  

De exemplu: “Dacă proprietarul unei femei captive, care are o fiică cu care se pot avea relaţii sexuale, se culcă cu aceasta din urmă, nu are voie să faca sex cu mama ei, care îi va fi permanent interzisă. Dacă se culcă cu mama, atunci nu i se va permite să aibă relaţii sexuale cu fiica ei”.  

De asemenea, fatwa le cere “proprietarilor” de sclave să “îi arate compasiune, să fie binevoitori cu ea, să nu o umilească şi să nu-i dea de făcut munci pe care nu le poate face”. 

De asemenea, un “proprietar” nu trebuie să o vândă cuiva despre care ştie că o să o trateze rău. 

Profesorul Abdel Fattah Alawari, decanul pentru Teologie Islamică al Universităţii Al-Azhar, un centru egiptean pentru studiul Islamului vechi de 1.000 de ani a spus ca Statul Islamic “nu are nicio legatură cu Islamul” şi că interpretează eronat în mod intenţionat versete vechi de sute de ani ce au avut la origine intenţia de a sfârşi, mai degrabă decât de a încuraja, sclavia. 

“Islamul vorbeşte despre emanciparea sclavilor, nu despre înrobirea lor. Sclavia a fost unul dintre lucrurile abrogate de islam”, a spus el. "Iudaismul, creştinismul, civilizaţia greacă, romană sau persană, toţi foloseau femeile inamicului pe post de sclave sexuale. Iar islamul a găsit acest lucru ca fiind respingător şi s-a preocupat gradual de înlăturarea lui”.

În septembrie 2014, 120 de cercetători pe studii islamice de pe întreg globul au trimis o scrisoare deschisă lideului ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi desfiinţând argumentele religioase ale grupului cu care jihadiştii îşi justifică acţiunile. Aceştia i-au subliniat faptul că "islamul interzice strict reintroducerea sclaviei."

Citește și: