Vlad Popescu - Mediafax
705 vizualizări 11 nov 2013

Fondul american Franklin Templeton a devenit cel mai mare creditor al Ucrainei, după ce a acumulat titluri de stat cu o valoare nominală de 5 miliarde dolari, reprezentând aproape 20% din obligaţiunile guvernamentale ucrainiene aflate în circulaţie pe plan extern, potrivit FT.

Frankling Templeton a început să acumuleze obligaţiuni ucrainiene "de ceva timp", însă şi-a majorat semnificativ expunerea în această vară, preluând la sfârşitul lunii august titluri de 171 milioane de dolari dintr-un pachet de obligaţiuni cu scadenţa în anul 2023, scrie Financial Times, care citează datele Bloomberg.

Operaţiunile cu obligaţiuni ucrainiene au fost supravegheate de Michael Hasenstab, director în cadrul Franklin Templeton, notează FT.

Hasenstab este responsabil şi pentru pariul masiv pe obligaţiuni irlandeze făcut de fondul american în timpul crizei datoriilor de stat din zona euro.

La jumătatea anului trecut, Franklin Templeton devenise cel mai mare creditor privat al Irlandei, după ce a acumulat titluri de stat cu o valoare de 6,1 miliarde euro.

Operaţiunile fondului au contribuit semnificativ la calmarea turbulenţelor de pe piaţa financiară irlandeză în timpul crizei şi la stabilizarea pieţei locale a obligaţiunilor, compania înregistrând totodată un randament foarte bun al investiţiei, potrivit FT.

Pe de altă parte, investiţia în datoria Ucrainei ar putea fi un pariu mult mai riscant. Ucraina traversează o perioadă de depresiune economică, cu un deficit bugetar mare şi un deficit de cont curent care erodează accelerat rezervele băncii centrale.

Costul asigurării datoriilor Ucrainei faţă de probabilitatea de neplată este printre cele mai ridicate din lume, iar majoritatea analiştilor şi investitorilor anticipează că, în final, guvernul de la Kiev fie va accepta condiţiile unui acord de finanţare externă cu Fondul Monetar Internaţional sau cu Rusia, fie va intra în faliment.

"Traversează o criză monetară şi de finanţare, pur şi simplu. Momentul care declanşează criza ar putea veni mâine, sau săptămâna viitoare, sau luna viitoare. Ucraina nu poate face faţă unui nou val de retrageri de capital. Are nevoie de ajutor din exterior, fie de la Rusia, fie de la FMI", comentează pentru FT Paolo Batori, senior strategist la banca americană Morgan Stanley.

Relaţiile Ucrainei cu Rusia se deteriorează pe măsură de guvernul de la Kiev încearcă să se apropie de UE. Posibila semnare, în următoarele săptămâni, a unui acord de liber-schimb cu UE ar putea pregăti terenul pentru un acord cu FMI şi ar putea acorda un impuls economiei ucrainiene pe termen lung.

În viitorul apropiat însă, perspectivele Ucrainei sunt incerte. Agenţia de rating Fitch a retrogradat vineri ratingul ţării la "B-", calificativ din categoria "junk", care indică prezenţa riscului de default, cu o marjă limitată de siguranţă, şi a avertizat că perspectiva rămâne negativă.

Costul de finanţare de referinţă al Ucrainei, reprezentat de randamentul obligaţiunilor de stat cu maturitatea la 10 ani pe piaţa secundară, a crescut vineri seară la aproape 10%, unul dintre cele mai ridicate niveluri din Europa.

Analiştii consideră că preluarea masivă de obligaţiuni ucrainiene de către Franklin Templeton a ameliorat impactul mişcărilor din această vară de pe pieţele externe asupra ţării. Pieţele emergente au suferit în vară retrageri de capital din partea investitorilor, după ce Rezerva Federală a Statelor Unite a anunţat că ar putea reduce începând din acest an programul de stimulare monetară a economiei, cunoscut ca relaxare cantitativă. Cea mai puternică bancă centrală din lume preia lunar din piaţă obligaţiuni de 85 miliarde de dolari.

Presa ucraineană a scris anterior că prim-vicepremierul Serghei Arbuzov şi ministrul Finanţelor Yuri Kolobov au efectuat în acest an o vizită informală la sediul Franklin Templeton din San Mateo.

Contactaţi de Financial Times, reprezentanţii grupului american au refuzat să comenteze informaţiile.

Franklin Templeton este prezent şi în România, o companie a grupului administrând Fondul Proprietatea.

Citește și: